Am găsit refugiaţi. În Berlin

La Berlin fiind, într-o vizită de lucru excelent organizată de Ministerul Federal de Externe al Germaniei, am încercat să găsesc refugiați. De fapt, ăsta era subiectul călătoriei: politicile nemțești pentru refugiați și imigranți. Din aproape în aproape, am găsit locul unde erau cazați, în corturi, refugiații. Ni se spusese că accesul nu e o problemă, fiind vorba despre AktionBerlin, o organizație a Bisericii Evanghelice. Numai că am fost opriți, cu fermitate, la poartă. Aveam appointment? Păi, nu aveam. La revedere și-un praz verde! Andrej Ban, colegul din Slovacia, a făcut cîteva poze în cortul unde trăiau refugiații. Adică un spațiu împărțit de niște bucăți de PAL roșii în cubicule de dormit. Cam trei metri pe trei pentru o familie. Paturi, noptieră, un dulap. Aproape trei sute de oameni, în total. Dușuri comune, mașini de spălat rufe, un spațiu comun de joacă pentru copii. Jucării, cărți, televizor. Și badigarzi inflexibili. Avem voie să vedem doar ceea ce se vede de la poartă. Accesul în interiorul cortului este interzis pentru ziariști, fără appointment. De-abia cîteva zile mai tîrziu aveam să aflu de unde atîta grijă pentru imaginea organizației. Acum vă dau doar o sugestie: era vorba despre profit. Am ieșit în curte, am stat un pic de vorbă cu doi sirieni plictisiți care ne-au mărturisit că încearcă să adune niște mii de euro (vreo trei), să plece (tot clandestin) spre Iran. Se săturaseră de Germania, iar în Siria nu se puteau întoarce. Nu aveau la ce.

Se făcuse tîrziu pentru Andrej și pentru mine. Aveam de vorbit cu o organizație care se ocupă cu tot soiul de acțiuni comunitare în Wedding, un cartier al Berlinului. Locul întîlnirii: la crematoriu! Mda. Acesta fusese construit pe la începutul secolului trecut și închis prin anii ’90. L-a preluat de la primărie o companie privată, care l-a renovat și a amenajat următoarele: una bucată sală de spectacol cu o acustică infectă (pianul era pus exact pe trapa care ducea cadavrele în subsol, la incinerare) și multe birouri pentru firme din „industriile creative“. A se înțelege mici start-up-uri din showbiz sau IT. La o primă vedere, aș zice că renovarea a costat peste două milioane de euro. Tot la o primă vedere, micile firme „creative“ nu puteau plăti o chirie prea mare. Am întrebat cum se susține afacerea, în cît timp se poate amortiza investiția. Nu am primit nici un răspuns convingător, să vă zic sincer. În schimb, am avut plăcerea de a savura un prînz vegetarian, la o terasă „creativă“, aflată între crematoriu și cimitir. Cîte două felii de sfeclă și măr ras la aperitiv, una bucată vînătă la cuptor, asezonată cu porumb fiert, pe post de fel principal. Totul, udat generos cu apă minerală și suc organic de mere. În stînga era gardul cimitirului, în dreapta se înălța crematoriul. Cînd să mergem spre subsolul crematoriului, să vedem ce spațiu de creație s-a construit în locul unde pînă de curînd au fost urnele mortuare, a venit salvarea. O doamnă, turcoaică, șefa companiei private care făcea un soi de servicii de city management pentru primăria locală, a sosit să ne ia la plimbare prin cartier.

Am ajuns la un centru comunitar turc. În spatele blocurilor („așa ne-am obișnuit noi, emigranții primei generații, să ne ascundem cît mai departe de strada principală, să nu sărim în ochi“) erau construite o moschee și cîteva clădiri-anexă: o sală de studiu, cîteva clase pentru meditații școlare serale, o cantină. Era în Ramadan și din difuzoare se auzeau versetele Coranului.

Apoi am plecat să vedem împrejurimile. Doamna de origine turcă ne explică detaliile muncii organizației. Au reparat locurile de joacă, au imaginat trasee de fitness pe malul pîrîului care traversează cartierul. În momentul ăla, văd într-un geam, la parter, un afiș în românește. Naiba m-a pus să întreb care îi este rostul. Veți afla necazul, săptămîna viitoare.

(Călătorie realizată la invitația Ministerului Federal de Externe al Republicii Federale Germania și susținută de Public Diplomacy Initiativkreis e.V. și Ambasada Germaniei la București)