Am fostără, am făcutără...

19 octombrie 2022   PE CE LUME TRĂIM

Formele de tipul am fostără sau am făcutără, folosite de unele dintre personajele lui Caragiale, sînt o inovație surprinzătoare a limbii populare (mai exact, regionale), care s-a manifestat destul de puternic în secolul al XIX-lea și a persistat la începutul secolului al XX-lea, dar pînă la urmă nu a reușit să se răspîndească și să se impună în uz. La eșecul inovației a contribuit stigmatizarea formelor, în primul rînd prin textele lui Caragiale, apoi și în alte texte umoristice ale epocii. 

Formele de perfect compus cu terminația - apar în unele dintre cele mai cunoscute schițe ale lui Caragiale: în replicile indignate ale doamnelor din Dl Goe – „Dar noi n-am declaratără? strigă mamița (...) Să mai plătim? N-am plătitără o dată?” –, în mărturisirile duioase ale funcționarului din C.F.R. – „s-a certatără strașnic – n-a vorbitără... o zi-ntreagă (...) Pe urmă s-a-mpăcatără” –, în adresarea neașteptat de familiară a unei soții de notabil local către regină – „Am auzit, dragă, zice Doamnei nevasta directorului, că ați fostără cam bolnăvioară!” (25 de minute...). Din alte schițe se poate observa că folosirea seriei cu - parazitar nu ținea cont de poziția socială, fiind atribuită și vorbirii stăpînului, și celei a servitoarei – „Unde dracu s-a băgatără? zice d. Georgescu”; „A plecatără acușica toți, zice servitoarea somnoroasă”. Nu ținea cont, se pare, nici de vîrstă: formele sînt utilizate (în aceeași schiță) și de ginere, și de soacră, tot așa cum sînt deopotrivă prezente în replicile nurorii și ale soacrei din Art. 214. Formulările Cocoanei sînt cu precădere memorabile: „oții ăștia de-a venitărăla putere”, „l-a suplimatără” etc.  Inovația e prezentă și în mesajele scrise ale personajelor, ca în acumularea din felicitarea înșelătoare de 1 Aprilie: „Am aflat de la nepotu-meu Tudorache că te-a înaintatără. Foarte bine a făcutără. Amploaiat ca dumneata deștept și de treabă n-a mai avutără ei. Să-ți spun drept că ne-am bucuratără”. În fine, cum era de așteptat, Caragiale folosea formele în - în mod ludic, în corespondența de la Berlin cu Paul Zarifopol: „Stimați doamnă și Domn Doctor, am ajunsără cu bine, slavă Ziditorului, am supatără, și pe urmă pă-pat-ără” (Opere, VII). 

Publicațiile, suplimentele și rubricile umoristice din prima jumătate a secolului al XX-lea vor continuă să recurgă la comicul produs de formele de perfect compus cu finala -ără: „am cîntatără la Alexandra Parck o vară întreagă” (Furnica, 1904), „Au plecatără odată / Vînătorii cătră-o baltă” (Calicul, 1924), „Am pornitără cu toată trupa” (Veselia, 1925) etc.

Formele în discuție ilustrează un fenomen foarte interesant al morfologiei istorice românești. Desinența -ră, motivată etimologic la persoana a III-a plural de la perfectul simplu al verbelor moștenite din latină (cîntară, scriseră etc.), s-a extins prin analogie mai întîi la persoanele I și a II-a, devenind marcă de plural (scriserămscriserăți), precum și la persoana a III-a plural (scriseseră) și apoi la celelalte persoane de plural ale mai mult ca perfectului (scriseserăm, scriseserăți). Neobișnuită a fost atașarea ei la participiul din componența perfectului compus, tot ca marcă de plural, uneori extinsă și la singular. Fenomenul este o inovație specifică graiurilor din sud, prezentă în descrierile variantei regionale muntenești și adesea criticată, ca abatere de la normele românei standard. Cronologia fenomenului a fost descrisă în detaliu (într-un articol din 1982) de profesorul Constantin Frîncu, care a descoperit o primă atestare izolată de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, apoi tot mai multe prezențe ale formelor în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în rapoarte și în scrisori private, inclusiv în texte ale unor persoane cultivate din generația pașoptistă. Formele au început apoi să-și reducă frecvența în scris, probabil ca urmare a ironizării lor, dar s-au păstrat în oralitatea regională, fiind înregistrate de cercetările dialectale din secolul al XX-lea în zone din Muntenia și Oltenia.

Ieșirea din uz a inovației muntenești pare să se confirme. Internetul nu ne oferă multe exemple, toate cele găsite părînd a fi folosite cu intenție parodică sau autoironică, „me-am datără sama dă situaţie, că l-am zăritără la plazmă pă domnu Ponta” (academiacatavencu.info); „or fi făcutără furori prin Ioropa” (gsp.ro) etc. Opiniile față de fenomen – ironizat ca mostră de agramatism muntenesc (și, evident, bucureștean) – merită o discuție separată.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe