Alţi comisari. Europeni

27 august 2009   PE CE LUME TRĂIM

Una dintre cele mai interesante figuri ale primei Comisii Barroso este, fără îndoială, suedeza Margot Wallström. Nu a fost primul său mandat. A fost al doilea. În timpul Comisiei Prodi, suedeza s-a ocupat de Mediu. Pare-se, a fost competentă, deoarece şi-a păstrat postul de comisar. E drept, a schimbat portofoliul. A devenit prim-vicepreşedinte şi răspunde de strategiile de comunicare. În ţara natală a fost (inclusiv) ministru al Culturii, deşi nu am găsit în CV-ul său nici o referinţă la studii superioare absolvite. A luat un bacalaureat în 1973. A intrat în structurile Comisiei tot pe flancul stîng, fiind membru al puternicei mişcări social-democrate din Suedia. Nu e puţin lucru să fii competent şi în problemele mediului, şi în strategii de comunicare. De aceea am căutat sursa succesului instituţional al doamnei Wallström. În primul rînd, este o persoană agreabilă, pozînd oarecum non-conformist. Este la zi cu Internetul şi bloggereala (are un blog simpatic, uşor de citit). Acum vreo 4-5 ani, cînd am pornit comedioara Uliţa spre Europa, făcînd în ciudă şefei sale de cabinet (cam constipată, reacţie de genul: "aha, noi vă finanţăm şi tot voi ne luaţi peste picior, faceţi comedii despre acquis"), a apreciat ideea. Îmi spunea că şi-ar dori un soap opera tip West Wing despre Comisia Europeană, pentru a obişnui publicul cu modul de funcţionare al acestui "para-guvern-inter-guvernamental". Rezultatele concrete ale muncii ei de cinci ani încoace sînt amestecate cu bune şi cu rele. A avut unele succese (după părerea mea, pagina de Audio Visual Services este un succes, în contextul în care informaţiile din sistemul de site-uri europa.eu sînt o babilonie infernală), dar a dat şi greş (planul 3D de care nu aţi auzit, dar care a păpat milioane de euro de pomană). Este extrem de populară în ţara natală. A vizitat România doar o dată de la aderare încoace, anul acesta, cînd a deschis seria de manifestări ale Comisiei, dedicate celor 20 de ani de la căderea comunismului. A fost un seminar organizat la Palatul Parlamentului, moderat de Emil Hurezeanu. Nu cred că ţineţi minte evenimentul, acolo s-au văzut mai mult Roberta Anastase şi Mircea Geoană, atacîndu-se reciproc de pe baricadele PD-L, respectiv PSD. Traian Băsescu nu a participat. Iată, un alt motiv pentru care televiziunile nu au comentat evenimentul. În cei cinci ani de mandat, i-a plăcut să îşi creeze imaginea de "comisar al cetăţenilor" (doamnei Wallström, cui credeaţi?). Sună ca naiba, dacă îmi permiteţi o opinie. Alţii i-au spus, răutăcios, comisarul responsabil cu propaganda. O altă doamnă a Comisiei Barroso a fost Danuta Hübner. "A fost" zic, deoarece şi-a dat demisia luna trecută. S-a mutat la Parlamentul European. Deputat. Nu este defel un politician spectaculos, de genul Margot Wallström. Este mai degrabă plicticoasă, nu are spiciuri flamboaiante, ţine mult la rigoare. A fost profesoară de economie (ramura antipatică " statistica). Fostul comisar al dezvoltării regionale s-a născut în Nisko, Polonia. Orăşelul acela e un fel de Brăila noastră, o urbe micuţă, conservatoare, strivită de apropierea unui combinat siderurgic uriaş, construit în anii industrializării comuniste. Pînă în 1987 a fost membră de partid. Logic, veţi spune, pentru un profesor universitar care ţine la carieră. În 1987 însă şi-a dat demisia din partid. Cred că a fost un act de oarece curaj la acel moment. Ulterior, întreaga carieră a fost cea a unui tehnician standard, fără afilieri politice excesiv-vizibile. Acum vreo patru ani, am asistat la o conferinţă de presă comună cu şeful de atunci al Comitetului Regiunilor (o organizaţie consultativă din sistemul instituţiilor europene, al cărei rost pe lume este relativ neclar, în opinia mea). Tipul era neamţ de felul lui. Întrebările se adresau, firesc, doamnei comisar. Neamţul devenea din ce în ce mai nervos. Vedeta era şi femeie, şi poloneză! El era un fel de "ce-o căuta şi ăsta la prezidiu?". Din ce în ce mai iritat, pentru a se afla în treabă, neamţul încerca să se bage în vorbă, să adauge amănunte suplimentare şi relativ inutile. La fiecare întrerupere, fără a se observa nici o tresărire, Danuta Hübner puncta exact, riguros, monoton. I-am apreciat stilul. A avut şi efect. A doua zi, prin ziare, prezenţa şefului "de la Regiuni" abia era pomenită. Un tip la fel de anti-talent în comunicarea publică este şi Vladimir S·pidla. Este ceh, praghez şi are ca sarcină ocuparea forţei de muncă şi egalitatea de şanse. Tot social democrat şi el, a fost prim-ministru al ţării sale timp de doi ani. În CV-ul oficial, de pe site-ul Comisiei, a scris următoarele: "1976-1989: De fapt, o persoană respectabilă nu putea să îşi construiască o anumită carieră în acei ani. De aceea, de-a lungul timpului am lucrat ca: muncitor la un joagăr, maşinist decoruri de teatru, muncitor la o lăptărie, arheolog, muncitor în protecţia naturii, muncitor în construcţii, administrator în domeniul protejării patrimoniului cultural". Încurajat de acest gen de CV, cînd i-am luat un interviu, ştiind că e născut în 1951, am început astfel: "Să presupunem că bem cîte o bere, în Praga, în 1968 şi privim amărîţi tancurile sovietice defilînd. La un moment dat, spun că peste 40 de ani veţi fi comisar european. Ce mi-aţi fi spus?". "Că sînteţi sigur beat mort, că aiuraţi şi că nu mai e cazul să luăm încă o bere." După care am început să polemizăm pe tema sistemelor de sănătate. Eu îl puneam în top pe cel american, extrem de performant, deşi scump, domnul S·pidla mi le ridica în slăvi pe cele europene, mult mai echitabile social, e drept. Mi-a dat o carte de vizită personală, cu toate datele directe de contact (lucru rar la un comisar european) şi m-a invitat să continuăm dialogul la o bere în Grand Place, ca un soi de prelungire a inexistentei noastre întîlniri din 1968. Nu l-am sunat. Cred că am pierdut o conversaţie particulară extrem de agreabilă cu un om ale cărui interviuri televizate sînt aproape catastrofale. Vladimir S·pidla e mai degrabă un tip serios, decît spectaculos. Aici se încheie al doilea articol despre oamenii Comisiei Barroso şi mai am cîte ceva de povestit. "Cîte ceva" nu înseamnă mare lucru. Despre unii nici nu prea ai ce spune. Nu tu biografii spectaculoase, nu tu activitate profesională nemaipomenită. Nu-i ajută, care va să zică, nici fizicul, nici portofoliul. La "remarcabili" i-aş aminti, totuşi, pe spaniolul Almunia, dedicat afacerilor monetare, pe balticul Piebalgs, care s-a achitat admirabil de sarcinile de comisar pentru energie (într-o perioadă afurisită, cu conflicte Rusia-Ucraina, cu presiuni pe liberalizarea pieţelor ş.a.), sau pe irlandezul Charlie McCreevy care răspunde de piaţa internă şi servicii, un tip cu o viziune ideologică interesantă. Promit că, la următoarea Comisie Barroso, îi voi ţine le curent pe toţi cei interesaţi cu reuşitele, dar mai ales cu bîlbele instituţionale ale comisarilor. Dintr-un singur motiv: şi ei sînt plătiţi tot din bani publici, tot din impozitele noastre. Iaca d’aia.

Mai multe