Alte capre bolnăvioare
Îmi face mare plăcere să continui articolul de săptămîna trecută, cel cu topul fraudelor şi proiectelor aberante, ciudate, ridicole, finanţate din bani europeni. Îmi place să scriu despre asta, deoarece am o satisfacţie teribilă în a-i contrazice pe taximetriştii cu "la noi ca la nimenea", pe analiştii cu "România e campioană la fraudarea fondurilor europene" şi pe politicienii cu "clubul de elită ale cărui reguli nu se negociază, se aplică". De fapt, pe toţi românii care văd în mecanismele Bruxelles-ului un izvor de înţelepciune politică menit a ne ostoi setea de competenţă administrativă, corectitudine absolută, politici eficiente. Aşadar, pe ce a mai cheltuit Uniunea banii? În primul rînd, pe agricultură. Fermierii produc, între altele, cartofi. De aceea, pare potrivită ideea de a promova consumul de cartofi (oare?). În fine. Cert este că grecii au cerut (şi obţinut) fonduri din CAP (politica agricolă comună) pentru a promova mîncatul de cartofi, de preferinţă greceşti. Amuzant este că această campanie s-a derulat în... Suedia, ţară care, de vreo 200 de ani, consideră cartoful a fi elementul central al oricărui preparat culinar local. Mai mult, producţia locală suedeză de cartofi o depăşeşte cu mult pe cea grecească. A atras atenţia şi traducerea din limba greacă în suedeză, realizată cu o unealtă de tip Google Translator, care a dus în ridicol textul broşurii. Urmarea a fost că, anul următor, din aceleaşi fonduri europene, fermierii suedezi şi-au lansat şi ei o campanie. Evident, pentru a chema poporul la consumul de cartofi suedezi. Vă ajunge atîta agricultură, trecem la propagandă. Scuze, la acţiuni de comunicare şi promovare a "marii idei" a Europei Unite. Un maraton a costat 400.000 de euro. Evenimentul, desfăşurat în septembrie 2008, a fost destinat tinerilor europeni, în scopul "promovării şi susţinerii idealurilor cetăţenilor europeni". Site-ul oficial descrie maratonul drept "un eveniment totalmente european care susţine în toate modurile(?) coexistenţa armonioasă şi prosperă a tinerilor sub umbrela Uniunii Europene". Înţeleg că maratonul s-a desfăşurat pe ploaie şi că "idealurile cetăţenilor europeni" se susţin în fugă, pe distanţe lungi. Avînd în vedere că tineretul este segmentul-ţintă cel mai căutat de comunicatori, nu miră nici cei 2,3 milioane de euro alocaţi campaniei de pe MTV, cu titlul "Europa, mă auzi?". Punctul culminant al acţiunii a fost ziua de 30 aprilie 2009. Atunci, tinerii între 18 şi 24 de ani ar fi trebuit să se strîngă în pieţe publice şi să strige din toţi bojocii: "Europo, mă auzi?". Printre artiştii care au participat la "marele strigăt" se numără Depeche Mode şi Tiziano Ferro. Amintim că participarea la vot, în 2009, a atins cea mai scăzută cotă din istoria alegerilor pentru Parlamentul European: 43%. Legate tot de alegerile de anul trecut sînt şi cabinele alegătorului. A noastră a fost în Gara de Nord, pare-mi-se. Se presupunea că alegătorul intră în cabina de tip Big Brother şi înregistrează un mesaj de 20 de secunde care va fi transmis politicienilor de la Bruxelles. Fiecare cabină a costat cam 30.000 de euro (x 27 de state membre face cam 800.000 de euro). Vă las să judecaţi singuri impactul unei asemenea acţiuni. Care Parlament European, încă dinainte de alegeri, a decis să îşi facă post de televiziune online. Costul său este de circa 9 milioane de euro, anual. Din banii contribuabililor (inclusiv români, nu obosesc să amintesc). Se spera într-o audienţă de 20-40 de milioane de vizitatori, anual. Între momentul lansării, septembrie 2008, şi ianuarie 2009, site-ul fusese văzut de doar 120.000 de europeni. Unul dintre ei sînt eu. Cred că echipa de la europarl.tv mai are mult de lucru pînă să facă site-ul util pentru ziarişti. Oricum, cîrcotaşi de felul lor, englezii de la The Daily Telegraph au calculat un cost de circa 60.000 de euro pentru fiecare oră de emisie! Aceiaşi cîrcotaşi au calculat cît costă fiecare dintre cei 237 de funcţionari angajaţi de Parlamentul European la birourile de informare din statele membre. Dacă se împarte bugetul de 41 de milioane de euro la numărul de angajaţi, rezultă suma de 173.124 de euro, anual. Din aceşti bani, salariile reprezintă o medie de 74.046 de euro. Mai mult de 6.000 de euro pe lună, ăsta da salariu! Sincer, am dubiile mele privind exactitatea acestor statistici. De aceea, indic din nou sursa: organizaţia britanică Open Europe. Extrem de plauzibilă însă îmi pare păţania Ministerului slovac al Construcţiilor. Ei au afişat public (cum cere regulamentul) anunţul unei licitaţii pentru un contract de consultanţă, de 120 de milioane de euro. Numai că l-au afişat pe o hîrtie pusă la un avizier aflat pe un hol al ministerului, în spatele unei uşi, într-o zonă unde publicul nu avea acces. Contractul a mers către două firme care, conform presei slovace, erau apropiat-asociate conducerii de partid a ministrului din acea perioadă. Mă-nţelegi, curat moguli slovaci! Ministrul şi-a dat demisia şi afacerea este, acum, cercetată de OLAF. Teoretic, fondurile pentru dezvoltare regională sînt destinate scăderii decalajelor dintre zonele sărace şi cele bogate ale Uniunii, în scopul creşterii coeziunii sociale şi a competitivităţii, pe ansamblu, a statelor membre. Asta poate recita oricare proaspăt alfabetizat în ale trebilor comunitare. Comisia este astfel un fel de haiduc (ţineţi minte campania de publicitate a CEC-ului?) care ia de la bogaţi şi dă la săraci. De aceea, unele finanţări par greu de înţeles. De exemplu, cei 173.000 de euro pentru un club portughez de golf, Monte da Quinta, pre numele său. De lux. De cinci stele. Vecinii spanioli au luat 100.000 de euro pentru reţeaua hotelieră de lux Tils Curt. Bani europeni au mers şi la vecinii englezi din Gibraltar. Un total de 180.000 de euro pentru două baruri. Guvernul local din Andaluzia a alocat 269.100 de euro din fonduri europene către un centru de masaj "inspirat din tradiţiile arabe şi romane ale băilor publice" (remarcaţi grija pentru multiculturalism). Tot în turism a investit Comisia, cînd a aprobat 30 de milioane de euro pentru un lanţ de hoteluri în Lanzarote (insulele Canare). Necazul este că respectivele nu aveau... autorizaţie de construcţie, deoarece depăşeau numărul maxim de hoteluri stabilit prin lege, pe insulă. În final, să amintim de cei 2100 de euro (mizilic) cheltuiţi pe un "loc de popas pentru ciclişti" în comuna Várgesztes din Ungaria. "Obiectivul", finanţat prin programul european "Leader+", constă în zece buturugi îngropate pe jumătate în pămînt. Ajunge cu cîrcoteala. Săptămîna viitoare ne vom amuza pe tema Comisiei Barroso reloaded.