Alte calităţi
Pentru a contrazice, probabil, clişeele, adevărurile obosite despre vecini (de ţară), pentru a ieşi "bine" din comparaţia reacţiilor la dictatură, doi autori polonezi au publicat două cărţi despre Cehia şi cehi. Mariusz Szczygiel, ziarist, corespondent la Gazeta Wyborcza, a luat premii pentru reportajele lui despre Cehia. E ceea ce s-ar numi un prieten. Recenta lui carte, Gottland, este o colecţie de portrete ale oamenilor cu care Cehia se mîndreşte, la celebrul fabricant de încălţăminte, Bata, adăugîndu-i pe actriţa Lida Baarova, pe artistul Otakar Svec (proiectantul monumentului lui Stalin din Praga), pe fiziciana Jaroslava Moserova şi pe tînărul sinucigaş Zdenek Adamek. Aşa cum este rezumată în Transitions Online (5 aprilie 2007), cartea spune mai mult despre polonezi decît despre cehi: "Deşi se pare că în termenii vieţii concrete (economice, venituri, sport), cehii au fost superiori, indiferent de regim (interbelic, război, după război şi după â89), polonezii şi-au păstrat într-o mai mare măsură onoarea naţională prin eroism şi sacrificiu". Reuşita cehilor nu se explică printr-o "combinaţie de curaj şi muncă susţinută, ci de muncă susţinută şi laşitate, oportunism şi ipocrizie", determinată de teamă şi de absenţa fundamentală a moralei sau poate a credinţei (deşi această afirmaţie explicită nu figurează în carte). Eroii nu scapă cu faţa curată: despre Zdenek Adamek (un băiat de 19 ani care şi-a dat foc în 2003, în Piaţa Wenceslas, ca protest împotriva unei lumi moderne corupte şi imorale) aflăm că a fost un fiu răsfăţat, cu tulburări de comportament, cercetat de poliţie. În ţara unde a apărut Carta 77, celebru document antitotalitar, semnată de 1898 de oameni, laşitatea e mai frecventă decît eroismul, ceea ce recunosc chiar personajele cărţii lui Szczygiel. "Frica e greu de evitat într-o lume care şi-a pierdut valorile autentice, oamenii aveau dreptul să se teamă mai curînd decît să-şi asume responsabilitatea eroismului." O tînără citată de autor, fiica unui om persecutat de regimul comunist, după ce a descoperit că iubitul ei era informator, îl scuză: "Nu era curajos, dar avea alte trăsături pozitive". Celelalte trăsături pozitive îi asigură Cehiei liniştea cu care citeşte cărţile atît de bine intenţionate ale autorilor din vecini. ( M. B. )