Alte „bălării”...

8 iulie 2020   PE CE LUME TRĂIM
Content image

În româna colocvială de azi, cuvîntul bălării este destul de frecvent folosit, ca termen generic pentru lucrurile neimportante, neinteresante sau chiar supărătoare. Metafora e cît se poate de simplă: buruienile sînt considerate în genere inutile și chiar dăunătoare. Numai că nu cuvîntul buruieni a fost ales de vorbitori pentru dezvoltarea metaforică, ci sinonimul bălării: ceea ce ține de întîmplare, poate și de asocierile sonore mai expresive ale celui de-al doilea termen.

În corpusul de română actuală roTenTen16 (culeasă din web, cu mai mult de două miliarde de cuvinte), pluralul bălării apare de peste 3.000 de ori; evident, adesea cu sensul propriu. Sensul figurat este însă cel puțin la fel de prezent în texte. Ca termen peiorativ (echivalent cu „prostii”), bălării este deseori dezambiguizat printr-un adjectiv: „cititorii de idei, care or să se plictisească să vadă 20 de bălării publicitare, scrise-n vîrful tastaturii”; „Bălării politicianiste justificative”. (Toate citatele cu care ilustrez  sensurile actuale ale cuvîntului sînt autentice, dar nu le-am mai indicat sursa primară, pentru că le-am preluat direct din corpusul pomenit.)

Alteori, cuvîntul intră în tiparul peiorativ prostul de Cutare; „e un tip talentat, dar s-a cam pierdut, jucînd în tot felul de bălării de scenuțe, prin emisiunile lui de prost divertisment”. Dezambiguizarea sensului se poate face și printr-o paranteză explicativă: „se va salva sub forma unui fișier executabil .exe și care îți va instala bălării (reclame) pe calculator”.

De cele mai multe ori, sensul cuvîntului se deduce pur și simplu din context: „Nu mai pot cumpăra un ziar cînd apar tot soiul de bălării în domeniul în care mă pricep”; „bucuria mea, așa cum este a tuturor celor care primesc bălării nesolicitate pe mail”.

Bălăriile sînt în genere abstracții, vorbe goale, așa că se spun și se scriu: „După cum vedeți, domnul Vlădescu a spus numai «bălării» și lucruri total neconcludente și inconsistente”; „habar n-are, nu citește mailurile, vorbește bălării”; „s-apucă să-nșire bălării”; „mi se pare că am scris numai bălării în recenzie”; „Părerea mea e că poeziile sînt mai ușor de argumentat, asta dacă știi versurile. Te apuci și scrii bălării, gen prima strofa, tralalalala, strofa a doua, bla bla bla. Și gata eseul”.

Sensul vag și depreciativ a făcut din bălării un cuvînt foarte potrivit pentru suspendarea enumerărilor. Formula şi alte bălării este înlocuitorul colocvial de ultimă oră al lui etcetera: „Blog de triatlon, MTB, înot, concursuri și alte bălării”; „grămezile peste grămezi de link-uri, trimiteri și alte bălării”.

Cuvîntul este folosit și în alte construcții, cu prepoziție: în și prin bălării, descrieri metaforice (asemănătoare cu alăturea cu drumul) ale unor deraieri, ale unor devieri de la traseul normal: „Discuțiile se duc în bălării, clarificările sînt necesare”; „dacă acordul cu FMI «îngheață», cursul leu/euro ar putea ajunge «în bălării», după cum a declarat pentru Gândul E.R., director BNR”. Luatul sau datul în sau prin bălării poate să însemne multe lucruri: de la o simplă divagație la o greșeală gravă sau la un comportamente deviant: „iar am dat-o în bălării și m-am îndepărtat de la subiect”; „unii dintre competitorii ei mult mai experimentați au mai luat-o cîte un pic, de emoție, prin bălării, dar ea nu s-a pierdut cu firea”; „Am mai dat-o și total prin bălării pe ici pe colo (și cînd zic total vreau să zic total) și m-am îmbătat grav” etc.

Nimic din sensurile recente nu a intrat încă în dicționarele noastre generale (care consemnează doar sensul propriu al cuvîntului, a cărui origine a rămas necunoscută). Chiar dicționarele de argou și limbaj familiar surprind doar o parte dintre disponibilitățile actuale ale termenului: G. Volceanov a înregistrat, în Dicționarul de argou al limbii române (2006), expresia în bălării, cu explicațiile „în altă parte”, „nu se știe unde; aiurea” și cu o specializare în argoul fotbalistic: „(despre un șut) la mare distanță de poartă”.

Bălăriile actuale sînt o metaforă destul de nouă, expresivă și amuzantă. Probabil că sensurile colocvial-argotice ale cuvîntului se vor fixa în limbă și vor intra în dicționare.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe