Altă republică

Am întrebat un reprezentant al Opoziției dacă există deja un plan pentru eventualitatea în care, peste cîteva luni, vor prelua guvernarea. Omul avea cîteva idei destul de clare, iar cea mai radicală dintre ele viza schimbarea tuturor legilor, hotărîrilor de guvern și regulamentelor care guvernează activitatea principalelor instituții din zona executivă.

„Trebuie curățate“, mi-a zis. Sub eufemismul ăsta se ascunde deja tradiționala schimbare de gardă în care, imediat sub nivelul politic, sînt înlocuiți înalții funcționari ai celeilalte părți cu alții, mai sensibili la prioritățile noii Puteri. E ceea ce a făcut PSD în ultimul an și jumătate cu o eficiență demnă de o cauză mai bună. Nu e nici un motiv să presupunem că aceia sînt teribil de diferiți de cei promovați de actuala coaliție. Nici unul. Ba chiar pot estima fără prea multă teamă că greșesc că orice posibilă coaliție a actualei Opoziții va avea dificultăți majore în a ocupa chiar și posturile tradițional politice și pot presupune o oarecare disperare în a importa resursele din zone adiacente politicului. Ăsta nu este neapărat un lucru rău: în societatea civilă și în economia privată sînt încă suficienți oameni care pot prelua și îndeplini onorabil slujbe în zona publică. Există un filon în societate care e încă interesat onest de bunul mers al statului. E tot mai mic și mai lipsit de speranță, dar există.

Partea neplăcută a acestui tablou ține de resursele umane din partide. Partidele, inclusiv PSD, au devenit un soi de tunel de acces către resursele publice fără nici o relevanță ideologică sau gîndire pe termen lung. Se lucrează cu termene scurte și obiective personale. Celebrul program de guvernare invocat consecvent și tîmp de actualul premier e un exemplu foarte bun de document formal absolut ignorat de o coaliție mult mai preocupată de schimbarea Codului Penal decît de consecințele directe ale deciziilor luate în guvern. Așa se explică nenumărate erori reparate în direct la televizor și mutarea permanentă a discursului către teme colaterale sau de-a dreptul manipulatorii. E greu să spui că PSD și aliații săi guvernează. Poți afirma că liderii săi se îmbogățesc, încearcă să se salveze sau își alimentează micile și meschinele orgolii de provincie care au tînjit zeci de ani către recunoaștere și legitimitate, dar nu că guvernează.

Democrația internă, atîta cîtă a fost, a murit de mult în partidele românești. Consecința directă e producția de Viorici inodore, incolore, insipide și neautonome care domină în momentul ăsta instituțiile statului român.

Opoziția are, la rîndu-i, aceleași probleme. Amatorismul înfiorător al USR, care a blocat arogant luni de-a rîndul cererile de aderare sub pretextul că potențialii noi membri nu sînt suficient de puri sau corespunzători ortodoxiei confuze a conducerii din acea vreme, a provocat o pagubă ce nu va putea fi recuperată decît în ani de zile. PNL se comportă ca o pisică aruncată în mașina de spălat și, dacă ascultați cu atenție, o să auziți scrîșnetele de furie ale grupărilor interne pe care doar fantasma guvernării le ține împreună. Altfel e greu de înțeles ce au în comun extremiștii pro-CPF, libertarienii, naționaliștii de operetă și cei cîțiva liberali onești care s-au încăpățînat să își păstreze totuși speranța. Cît privește MRÎ, ea continuă să se scalde în apele călduțe ale nostalgiei neangajante provocate de amintirea duioasă a guvernării Cioloș. În numele MRÎ vorbesc vreo trei oameni și niciodată foarte clar.

Nu știu cîți dintre cititori au remarcat la vremea respectivă sau, dacă au făcut-o, cîți își mai amintesc de celebrul proiect de țară pe care președintele Iohannis urma să îl propună. Ar fi trebuit să ofere fundamentele teoretice pentru o direcție de dezvoltare a țării pe următoarele decenii. Deocamdată s-a mișcat mai repede Liviu Dragnea, care s-a pus în fruntea unei comisii numite România 2040, cu obiective asemănătoare. În fapt, nici unul, nici altul nu au ceva major de spus pe acest subiect. Președintele își calculează cariera, dl Dragnea mimează preocuparea.

Scriam săptămîna trecută despre derapajul rapid al unor instituții menite să asigure egalitatea de șanse și un spațiu public tolerabil. De atunci s-au mai întîmplat cîteva lucruri: primarul „liberal“ al Timișoarei a asmuțit Poliția Locală pe niște activiști care strîngeau semnături (intolerabil acest huliganism civic, nu?), iar marșul pentru autostradă al societății civile din zona Moldovei a fost hărțuit discret de forțele de ordine, în timp ce dl Dragnea amenință iar la televizor persoane nenumite pentru faptul că fac publice lucruri din bucătăria guvernării. Între timp, în Parlament trece nesmintită o lege care urmărește să codifice exact nemulțumirile lui Liviu Dragnea.

România derapează încet spre eșec plenar și are nevoie probabil de un nou cadru în care să funcționeze. Un restart, dacă vreți. Un proiect ambițios și incluziv al cărui scop să fie mai mult decît oprirea tendințelor autoritariste ale domnului Dragnea sau ale peremiștilor care vorbesc azi în numele PSD. Poate e nevoie de o Constituție nouă. Poate e nevoie de acel nefericit proiect de țară invocat, dar niciodată creat. E posibil să fie nevoie doar de decizie și coerență. Însă oricum ar fi, jocul actual pe mize mici și tranzacții cu orizont de timp limitat e al naibii de păgubos.

În anul centenarului, generația politică ce ar trebui să îl onoreze face eforturi majore să se transforme în generația care a oprit România. A scos-o de pe șine și a trimis-o în irelevanță.

Fiecare copil care astăzi ia lecții de engleză la British Council pentru că părinții îl pregătesc deja de emigrare e un cap de acuzare la adresa acestor doamne și domni care mimează inabil politica. De la Klaus Iohannis și pînă la Liviu Dragnea, trecînd prin toate proxy-urile: Cioloș, Dăncilă, Orban, Tăriceanu etc. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.