Altă criză europeană – alte răspunsuri româneşti

16 septembrie 2015   PE CE LUME TRĂIM

Criza refugiaţilor. Auzirăm de curînd părerea domnului Băsescu: „ei“ au comis-o, tot „ei“ să se spele pe cap cu ea. România a fost tratată ca stat de mîna a doua, nu ar trebui să găzduiască refugiaţi. Ăştia ar fi numai prilej de migrene, că sînt ori terorişti, ori exportatori de molime, ori etern atîrnători la buget. Aceeaşi părere am mai auzit-o la un fost preşedinte al Cehiei sau la actualul premier al Ungariei sau Slovaciei. 

În articolul trecut, am zis de ce aş dori ca România să primească un număr decent de refugiaţi. Pentru că sînt creştin ortodox şi pe mine m-au învăţat la biserică să ajut oamenii la nevoie. Popa a uitat să precizeze că ar trebui să fie creştini, altfel nu se socotesc a fi oameni. Al doilea motiv: sînt din Europa de Est. Ştiu ce e aia să cauţi norocul şi prosperitatea în alte ţări de prin Vest. Ar fi cazul să-i înţeleg şi pe alţii, în aceeaşi nevoie. Al treilea şi defel ultimul meu motiv este că sînt român şi aş dori din tot sufletul şi bugetul să pot vedea statul român că este în stare să organizeze tabere de refugiaţi, să construiască strategii de integrare socială, educaţională şi economică pentru cîteva mii de străini aflaţi la ananghie. Că România ar intra, carevasăzică, în extrem de selectul club al ţărilor apte să ajute. Acum, aş mai putea adăuga un motiv: declinul demografic al ţării. În condiţiile în care pierzi atîţia tineri care pleacă fără oprire spre Spania sau Italia, este imposibil să nu rămînă în ţară o nevoie de muncă pricepută. Pe unde ziceţi: în construcţii sau în agricultură, oriunde. 

Asta era poziţia mea de cetăţean român. Dacă mă uit, uşor schizofrenic, spre poziţia mea de cetăţean al unui stat membru al UE, situaţiunea se complică. Nu are rost să o dăm după copac, stimaţi eurofili! Draga noastră Uniune este într-o stare jalnică. Minunata administraţie de la Bruxelles, văzută adeseori drept sursă infailibilă de înţelepciune politică, este incapabilă. Statele membre (adevăraţii stăpîni ai UE) se ciondănesc şi se tîrguiesc ca la Piaţă (Comună, că aşa se chema pînă de curînd), cum că cîţi refugiaţi să ia fiecare, pe principiul „du-i, Doamne, la Ploieşti“, Comisia este pe dinafară şi nu e în stare să aplice propriile tratate (dintre care cel numit Schengen este cel mai copios ignorat), iar Parlamentul are o preocupare în a-l fluiera pe domnul Juncker cînd i se adresează. Sincer, toată prestaţia bruxelleză îmi pare lamentabilă. 

De ce? În fond, grecii, italienii, nemţii, spaniolii, portughezii, irlandezii şi atîtea alte naţii europene ştiu foarte bine ce înseamnă să te îmbarci pe un vapor spre America sau Australia pentru a găsi pacea şi a scăpa de discriminare sau mizerie. Mai toate ţările Uniunii au organizare statală suficient de puternică pentru a înregistra imigranţii, a-i caza şi a asigura oarecari politici de integrare socială (în fine, am cîteva dubii în unele cazuri). Ceea ce cred că lipseşte este un mic amănunt. Acea referire, cu mînie refuzată, la rădăcinile creştine ale Europei. Ştiţi dumneavoastră, aia refuzată din cauză că nu era corectă politic. Gîndirea aia care i-a refuzat lui Rocco Buttiglione un post de comisar pentru că amărîtul a îndrăznit să afirme că este creştin şi crede în Biblie. Aia cred că lipseşte acum. Aia cred că împinge statele membre să se tîrguiască pe „număr de capete refugiat“. Aia îi face pe Ponta, Iohannis şi Aurescu să amintească de Spaţiul Schengen refuzat, pentru a obţine cîte ceva. Nu le fac o vină. Ăsta e contextul, ăsta e jocul, asta joacă şi ei. În fond, asta e Europa în care ne-am chinuit să intrăm. 

În tot contextul ăsta mai degrabă mizerabil-instituţional, am o singură persoană pe care îmi face plăcere să o remarc: doamna Angela Merkel. Cred că şi Germaniei îi este teamă de terorişti, de boli exotice sau de non-integrare socială. Cred eu că poziţia lor este mult datorată unui mic amănunt. Tatăl doamnei Merkel a fost pastor. S-ar putea să mă înşel, deşi prea mare e coincidenţa. 

Asupra unui alt amănunt nu mă înşel şi doresc să îl amintesc celor care urlă cum că ar trebui să ne ferecăm graniţele împotriva hoardelor musulmane aducătoare de boli şi moarte. Amănuntul se numeşte Raed Arafat.  

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.  

Mai multe