Alegerile parțiale din SUA și politica externă

9 decembrie 2010 PE CE LUME TRĂIM

Puţini americani şi-au dat girul prin vot, la recentele alegeri parţiale, pe baza considerentelor de politică externă. Deşi pare dificil de înţeles pentru oamenii din alte ţări, avînd în vedere sfera de influenţă globală a SUA, acest fapt nu poate fi contestat.

Majoritatea americanilor este, de altfel, preocupată de creşterea economiei Statelor Unite şi de rata ridicată a şomajului. Problemele mondiale par a fi departe de problemele vieţii de zi cu zi. Războiul Rece s-a terminat în urmă cu o generaţie; de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 a trecut aproape un deceniu. Mulţi dintre americani nici nu asociază sacrificiile cu prezenţa trupelor armate în Afganistan şi Irak.

Dar faptul că politica externă nu a afectat semnificativ alegerile din noiembrie nu înseamnă că rezultatele nu vor afecta politica externă a SUA. Asta se va întîmpla, dar într-un mod inconsistent şi chiar surprinzător. Cîştigul republicanilor va influenţa cu siguranţă cel puţin o relaţie: cea dintre SUA şi Rusia. O aprobare rapidă sau uşoară în Senat a noului tratat START privind controlul armelor e destul de nesigură, avînd în vedere îngrijorările declarate privind verificarea programelor americane de protecţie antirachetă; în schimb, ne putem aştepta la întîrzieri şi, eventual, la încercări de modificare a acordurilor dintre cele două guverne.

Congresul se poate dovedi de asemenea mai puţin dornic să elimine obstacolele din calea admiterii Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului, avînd în vedere comportamentul liderilor ruşi, perceput de majoritate ca fiind unul antidemocratic.

De asemenea, şi China va resimţi noua înclinare a balanţei din Congresul american. A crescut deja presiunea pentru introducerea unor sancţiuni aplicate contra Chinei pentru refuzul acesteia de a permite monedei naţionale să se ridice la un nivel natural în raport cu dolarul. Iar aceste presiuni vor mai creşte, avînd în vedere comportamentul Chinei, atît între propriile graniţe, cît şi în exterior.

În plus, Congresul va rămîne ferm pe poziţii şi nu-şi va retrage sancţiunile economice asupra Cubei. Preşedintele Barack Obama are autoritatea necesară pentru a face mici paşi de normalizare a relaţiilor, dar pentru o schimbare substanţială a politicii SUA trebuie să intre în scenă Congresul – iar Congresul vrea să vadă schimbări reale în Cuba, înainte de a lua vreo decizie.

Vor fi şi alte consecinţe care decurg din aceste alegeri. Puţinele şanse ca SUA să susţină vreun plan global de reducere a emisiilor de carbon au dispărut. Îmbunătăţirile performanţei americane întru schimbări climatice vor trebui să vină din inovaţie şi mărirea eficienţei energetice.

Putem anticipa că republicanii, aflaţi la putere acum în Camera Reprezentanţilor, îşi vor valorifica posibilitatea de a întruni audieri pentru a dezbate şi a revizui politica externă. În funcţie de cum se vor folosi (sau vor abuza) de puterea lor, poate ieşi ceva benefic (exersarea unui control necesar şi mărirea transparenţei activităţilor politice) sau distructiv (dacă, de exemplu, audierile vor degenera în atacuri motivate politic împotriva oficialilor administraţiei şi politicienilor). În multe alte domenii, continuitatea poate avea un atu contra schimbării. Ceea ce nu e foarte surprinzător, avînd în vedere că, prin Constituţia şi sistemul politic american, cele mai multe iniţiative privind politica externă şi de apărare sînt delegate preşedintelui. Într-adevăr, Congresul declară război, aprobă cheltuielile, aprobă numirile la nivel înalt şi (în cazul Senatului) ratifică tratatele, dar preşedintele are o putere enormă cînd vine vorba de diplomaţie şi de folosirea forţei militare în alte situaţii decît cele de război – care de fapt constituie majoritatea situaţiilor.

Un asemenea domeniu de continuitate este probabil Orientul Mijlociu, în cazul în care Obama tot încearcă să negocieze un acord între israelieni şi palestinieni şi să preseze Iranul să înceteze dezvoltarea industriei armelor nucleare. (Totuşi, republicanii vor susţine o scădere a presiunii asupra Israelului de a face compromisuri şi o mărire a presiunii asupra Iranului.) Dar preşedintele se poate aştepta la o susţinere majoritară din partea republicanilor, dacă vrea să menţină o prezenţă mare a forţelor armate americane în Afganistan, după luna iulie, sau o prezenţă modestă în Irak, după finele anului 2011.

Cu toate acestea, abundă întrebările referitoare la politica economică. Trei acorduri comerciale (cu Coreea de Sud, Panama şi Columbia) trenează de ani de zile, cauza fiind opoziţia puternică dintre sindicate şi Partidul Democrat privind comerţul liber. Republicanii au fost de-a lungul istoriei mai favorabili acestor acorduri comerciale bilaterale. Dar oare va fi continuată această tradiţie de către noile generaţii de republicani? Sînt şanse reale ca unul sau mai multe dintre aceste acorduri bilaterale să primească aprobare (în parte pentru că administraţia Obama pare în sfîrşit să realizeze că aceste acorduri comerciale generează locuri de muncă), dar e puţin probabil că preşedintele va avea autoritatea necesară pentru a negocia o nouă ordine mondială a comerţului. Un şi mai mare semn de întrebare poate fi pus la cea mai mare problemă de securitate naţională: deficitul bugetar federal. Nereuşita redresării deficitului şi datoria enormă vor crea presiuni pentru reducerea cheltuielilor cu ajutoare umanitare, securitate şi apărare – deşi republicanii sînt mai dispuşi ca democraţii să protejeze aceste cheltuieli (mai puţin cele destinate ajutoarelor umanitare). Datoriile enorme fac vulnerabile SUA în ceea ce priveşte alegerea celor de la care să împrumute bani – sau în faţa capriciilor pieţei. O criză a dolarului ar putea slăbi fundamentele puterii americanilor. Evitarea unei asemenea crize presupune ca toţi – Casa Albă, Congresul, democraţii şi republicanii – să cadă de acord asupra unui plan, pentru echilibrarea bugetului SUA. Din păcate, rezultatele alegerilor fac ca acest acord să fie o perspectivă mai îndepărtată ca oricînd.

Richard N. Haas, ex-director de Strategie Politică în cadrul Departamentului de Stat al SUA, este actualmente preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe.

traducere de Stela GIURGEANU