Alegerile americane pentru România

Excedați deja de alegerile noastre, de ce am mai fi atenți la alegerile americane? Spontan, aș răspunde: tocmai de aceea. Dacă alegerile noastre vorbesc direct despre ce facem noi cu ceea ce ne dă Dumnezeu (și ne-am săturat de noi înșine ca de mere acre, din cîte bag de seamă), alegerile americane ar putea însemna ceea ce ne dă Dumnezeu. După cum îi știu eu pe români, sensibili la destin și la binomul noroc/nenoroc, nu cred că ar fi neinteresați de frămîntarea electorală de peste Ocean.

Adesea s-a pus întrebarea: ce e mai bine pentru România, un Wa­shing­ton democrat sau un Wa­shing­ton re­pu­bli­can? Istoria recentă ne răspunde clar. Marile momente ale relației ro­mâ­no-a­me­ri­cane de după 1990 s-au petrecut deopotrivă sub auspicii de­mo­­crate și republicane. Prima vizită la Bu­curești a făcut-o un președinte democrat, Bill Clinton. Tot lui Clinton îi datorăm visul NATO, căci el a luat decizia strategică de a extinde alianța spre Estul Europei, chiar dacă o grămadă de experți și consilieri îl sfătuiau să o des­fiin­țeze pur și simplu. Și tot cu ad­mi­nis­­tra­ția Clin­ton, România a semnat cel din­tîi Parteneriat Strategic între cele două țări. Dacă proiectul NATO a fost posibil datorită unui democrat, realizarea lui a fost posibilă sub un mandat republican. Iar a doua vizită la București a unui pre­ședinte american a fost a unui republican, George Bush jr., sub ale cărui două mandate cooperarea dintre România și SUA a evoluat spectaculos. Sub următorul președinte democrat, Barack Obama, am semnat cu americanii al doilea Parteneriat Strategic, am construit baza de la Deveselu și am strîns legăturile politice cu Washington-ul încă și mai mult. Dacă mai punem la socoteală că, sub administrațiile democrate și republicane, Congresul și Senatul au fost cînd dominate de republicani, cînd dominate de democrați, ajungem la concluzia că, indiferent de partidul care conduce Washington-ul, relația bilaterală s-a dezvoltat continuu, dobîndind o naturalețe care o face cu adevărat solidă și greu revocabilă. Ba chiar și slăbiciunile relației româno-americane s-au vădit și s-au cronicizat sub toate culorile politice. Indiferent de partidele aflate la putere la Washington, dar și la București, nu s-au găsit niciodată soluțiile de echilibrare a relației bilaterale, care este grea și consistentă sub aspect politic, strategic, militar și de influență, dar firavă și echivocă în plan economic. Așadar, privind strict relația dintre țările noastre, ne este indiferent cine vine la putere, parcursul acestei relații este oarecum autonom și bazat pe o încredere deja consolidată. Și vîrfurile, și scăderile acestei relații sînt perfect naturale, aproape imune la mofturile politice. Și asta este bine, în fond.

Însă alegerile americane au totuși un impact asupra noastră. Relația României cu SUA nu trebuie privită strict, în bilateralitatea ei, căci America gîndește și mută cu întreaga hartă a lumii întinsă pe masă. Tocmai această lipire a României de America face ca alegerile americane să fie de maxim interes pentru noi. În ochii lor, relația cu România este parte a unei opțiuni strategice mai ample. Un președinte american care, de pildă, se îndrăgostește de Putin poate afecta interesele României în zonă, tocmai datorită acestei foarte strînse relații între România și SUA. Bezelele pe care și le fac unul altuia Putin și Trump au de ce să ne îngrijoreze dacă Trump va ajunge stăpîn în Biroul Oval. La fel, un președinte american care se decide să joace dur, pînă la capăt, cu Rusia va induce nuanțe importante în exprimarea internațională a României, mai ales în privința conflictelor de lîngă noi.

Totodată, în plan economic, nu știm ce impact va avea viziunea noii administrații asupra Acordului de Liber Schimb și Investiții între UE și SUA, aflat acum într-un complicat stadiu de consultare publică si negociere. Or, cu România parte a UE, acest Acord va avea un impact direct și asupra economiei noastre. Acordul este parte a unei importante strategii economice globale și, dacă va ajunge președinte Bernie Sanders, cu opțiunile sale violent anticorporatiste și antiglobaliste, nu văd bine viitorul acestui acord, viitorul acestei strategii și întreaga actuală ordine economică a planetei.

Nu în ultimul rînd, provocările de securitate din regiune au nevoie de un răspuns american. Răspunsul american, istoria ne-o dovedește, nu e simplu de dat. Cînd America lui Bush a decis să intervină, a ieșit prost – vezi cazul Irak. Cînd America lui Obama a decis să nu intervină, a ieșit prost – vezi cazul Siria. Rolul de superputere mondială nu este deloc ușor; toată lumea se teme de tine și o bună parte din lume te urăște. America trebuie să răspundă acestei situații și de acest răspuns va depinde în mare măsură și geometria mult mai mică a relațiilor noastre internaționale.

Însă spectacolul alegerilor americane ne mai spune ceva, dincolo de relațiile dintre cele două țări. Ne spune ceva despre cele două popoare. Sîntem perfect sincronizați în privința reacției opiniei publice față de partide și politicieni. Succesul lui Trump pe versantul republican și al lui Sanders pe versantul democrat ne arată că electorii americani, ca și cei români, sînt sătui de „b.s.“-ul partidelor tradiționale. Și, ca și ai noștri, electorii americani sînt vulnerabili la populism, la furie și la frustrare. Ce va ieși, vom vedea. Dar ca să vedem și să înțelegem, prima condiție este să privim cu atenție.