Alegeri şi opţiuni

12 ianuarie 2008   PE CE LUME TRĂIM

În numărul din 22 decembrie 2007, revista The Economist declara Kenya "un paradis de stabilitate şi prosperitate în Africa răsăriteană", "o oază de calm". Pe 27 decembrie s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale şi cîştigător la o diferenţă de 200.000 de voturi a fost declarat deţinătorul puterii, Mwai Kibaki. Misiunea de observatori a Uniunii Europene a examinat cu severitate rezultatul şi a vorbit despre cifre deturnate în favoarea preşedintelui în exerciţiu, în peste 200 de circumscripţii: "persistă dubii asupra corectitudinii rezultatului alegerilor prezidenţiale aşa cum a fost anunţat duminică" - a declarat Otto Graf Lambsdorf, şeful misiunii. Candidatul opoziţiei, Raila Odinga, a contestat şi el rezultatul, a lansat o chemare la o manifestaţie prin care să fie respins scorul oficial, mitingul a fost interzis şi s-a dezlănţuit haosul: bande înarmate împotriva armatei, civili refugiaţi în tabere improvizate, morţii - femei şi copii - dintr-o biserică incendiată, convoaiele cu ajutoare umanitare ajungînd cu greu la destinatari. "Paradisul" şi "oaza" au devenit teritorii ale haosului, întru totul asemănătoare celor mai sinistre locuri din Africa. În cîteva zile, ceea ce părea a fi cîştigul de decenii al unei evoluţii economice şi politice a dispărut. Eforturile de a crea naţiunea kenyană au fost anulate de oamenii politici antrenaţi în cursa prezidenţială, a căror propagandă a stimulat instinctele tribale. "Nici dl Odinga, nici preşedintele Kibaki nu sînt lideri etnici, dar în zilele care au urmat disputatului rezultat, ei au mizat pe paranoia tribală şi au folosit-o pentru a cimenta loialitatea electorală" - scrie, din capitala Nairobi, Binyana Wainaina în The New York Times din 6 ianuarie 2008. După asasinarea lui Benazir Bhutto, autorităţile din Pakistan amînă alegerile, în timp ce fiul de 19 ani al doamnei Bhutto este ales preşedinte în locul ei. Cît timp va fi student, conducerea va fi asigurată de tatăl lui; un aranjament mai curînd dinastic decît democratic. La mii de kilometri distanţă, la Tbilisi, Georgia, alegerile prezidenţiale nasc emoţii asemănătoare, e adevărat fără declanşare (deocamdată) de violenţă. Ajuns la putere în urma unor masive manifestaţii de stradă, preşedintele Saakashvili şi-a îndeplinit în mare promisiunile de atunci: a asigurat creşterea economică, a consolidat principiile unei politici care să-l scoată din sfera de influenţă a Moscovei. Acum a fost declarat cîştigător în primul tur al prezidenţialelor, cu un procentaj suficient pentru a elimina al doilea tur, dar este ameninţat, la rîndul lui, cu manifestaţii de stradă. Monitorii organizaţiilor internaţionale şi-au însuşit rezultatul oficial (după ce au remarcat destule disfuncţionalităţi), dar liderii - deloc uniţi - ai opoziţiei susţin că violenţele din toamna trecută, soldate şi cu suspendarea unui post TV antiguvernamental, dovedesc tentaţiile dictatoriale ale unui preşedinte, riscînd să fie mai susţinut de Occident decît de propriii compatrioţi. Principalul candidat al opoziţiei, omul de afaceri Badri Patarkatsichvili, a fost nevoit să se retragă, după ce o înregistrare audio l-a surprins oferind 100 de milioane de dolari unui înalt responsabil din Ministerul de Interne, dacă va declara că alegerile au fost furate. Recompensa promisă: un post mai bun în minister după vot. Succesele economice, contabilizate în procentul de creştere, nu s-au materializat decît parţial în nivelul de trai al oamenilor: "viaţa e încă grea", "tribunalele sînt corupte, puşcăriile sînt pline", "Saakashvili vinde ţara", "a promis democraţie şi ne-a dat o dictatură" - cîteva propoziţii culese de reporterul BBC printre manifestanţii contra puterii. Asemenea nemulţumiri pot fi auzite în toate ţările, fie ele democraţii sau dictaturi, sărace sau bogate, dar există un prag critic care transformă bombănelile în contestaţie stradală. Procesul electoral, considerat garanţia sistemului democratic, nu este decît o componentă a acestui sistem şi este relevant doar cînd celelalte drepturi democratice - echilibrul puterilor, libertatea presei şi cea de asociere - sînt o realitate. În nesiguranţa creată de o democraţie "

Mai multe