Alegeri primare

La ora la care scriu acest text, în Iowa sînt așteptate rezultatele alegerilor primare pentru desemnarea candidatului democrat la președinția Statelor Unite. E startul oficial al sezonului electoral care se va încheia în noiembrie, dar stînga liberală americană face primul pas în lateral. Ceea ce trebuia să fie debutul unui festival anti-Trump e cumva un moment jenant pentru democrați. Rezultatele întîrzie pentru că, spus simplu, există suspiciuni de fraudă.

După trei ani în care războiul Trump vs restul lumii a fost dus pe toate fronturile – raportul Muller, punerea sub acuzare în Congres, ridiculizarea insistentă a adversarului –, situația e aproape neschimbată, iar cea mai mare temere în rîndul democraților e că nici unul dintre contracandidații președintelui nu are trăsăturile necesare pentru a-i face față. Asupra acestor caracteristici e un dezacord total.

Joe Biden (favorit înainte de primare) reprezintă politicianul clasic, cu războaie multe în spate. A fost vicepreședintele lui Barack Obama, adică a reprezentat tot ce nu e Trump – liberalism clasic american, incluziv, tolerant și mai degrabă corect politic. Însă acest avantaj e și un dezavantaj. Zeci de ani de carieră politică nu l-au ajutat să ajungă președinte, de ce acum, pe final de carieră, ar fi mai convingător decît în tentativele anterioare? De asemenea, cineva care a urmărit campania de pînă acum se poate întreba dacă nu cumva Joe Biden luptă într-un război care e încheiat deja. Războiul pe care Hillary Clinton n-a fost în stare să îl cîștige, dar care a schimbat fundamental imaginea Americii politice, odată cu victoria actualului președinte.

Mai la stînga decît fostul vicepreședinte, Bernie Sanders propovăduiește calea „socialismului democratic“. Cuvîntul „socialism“ provoacă frisoane și accese ridicole de indignare în rîndul adversarilor săi, însă adevărul e că Sanders avansează doar o variantă de social-democrație benignă, apropiată de modelul european – statul suportă cheltuielile pentru educație și sănătate și încearcă, modest, să mai reducă din decalaje. Sprijinul său vine mai ales din rîndul tinerilor și al minorităților, iar legiunea sa de susținători e deja legendară de la precedentele primare, cînd mulți observatori s-au întrebat dacă nu cumva establishment-ul democrat a influențat masiv rezultatul în favoarea doamnei Clinton. Dar Sanders, ca și Biden, Bloomberg sau Trump pe partea cealaltă a meciului, e din aceeași generație de albi bătrîni care își joacă ultima șansă de relevanță politică înainte de a se retrage definitiv din viața activă. Toți cei amintiți sînt oameni ai trecutului, probabil ai prezentului, dar e cumva dificil de explicat cum va arăta viitorul pe care ei îl desenează.

Poate cea mai solidă candidatură din punct de vedere al coerenței și agendei e cea a senatoarei Elizabeth Warren. „Am un plan“, spune adesea doamna Warren, și chiar are. Propunerile ei de reformare a sistemului financiar cu ochii pe micșorarea diferenței de venituri dintre clasa mijlocie și cei mai bogați dintre americani, care se adîncește sub presiunea încrucișată a corupției politice și marilor companii, sînt discutate de ani de zile. Și, după ce au fost primite cu răceală, încep să devină subiecte de discuție mainstream. Un semn în această direcție e și disponibilitatea anunțată a cîtorva miliardari americani de a plăti taxe mai mari. Cumva, doamna Warren a reușit să convingă publicul că actualul sistem de taxe e nesustenabil, creează frustrare care, la rîndul ei, pe termen lung, amenință însăși esența democrației americane. Poate nu e lipsit de interes faptul că, pînă în 1996, senatoarea Warren a fost înregistrată pe listele de votanți ale Partidului Republican.

Un al patrulea candidat relevant și, dintr-un punct de vedere, apropiat de profilul lui Trump, e magnatul media Michael Bloomberg. Fost primar al New York-ului, Bloomberg e un miliardar care nu are probleme cu dimensiunea averii. Dacă Trump face eforturi disperate să pară mai bogat decît e în realitate, Bloomberg nu are această problemă. Asupra averii sale nu prea există dubii. Actualul președinte e cumva terifiat de Bloomberg pentru că, dincolo de diferențele de platformă ideologică, capacitatea sa financiară uriașă îi permite să cheltuiască pentru marketing politic sume inaccesibile lui Trump. Bloomberg e la prima candidatură, după ce și în mandatele trecute cochetase cu ideea. Strategia sa e diferită de a celorlalți democrați din competiție, preferînd să se concentreze pe statele cu mulți delegați (Florida, California). Centrist, fără prea multe propuneri controversate sau revoluționare, Bloomberg, ca și Warren, e un fost republican. Teza sa e simplă – are mijloacele să îl bată pe Trump într-un peisaj electoral în care resursele contează mai mult decît ideile. E posibil ca asta să fie suficient.

Peisajul democrat e completat de izolaționiști ca Tulsi Gabbard sau figuri proaspete ca Pete Butitgieg (mai tînăr decît Macaulay Culkin sau Spice Girls), însă indiferent de cine reușește să obțină nominalizarea, lupta va fi dificilă. Și nu neapărat pentru că Trump e abraziv sau se bucură de o loialitate vecină uneori cu stupiditatea, în rîndurile republicanilor. Ci pentru că, de multe ori, votantul se întreabă înainte de a decide: mi-e mai bine sau mai rău decît acum patru ani? Oricîtă enervare sau deranj estetic provoacă stilul haotic al lui Trump, cifrele nu sînt neapărat rele. Economia crește – modest, dar crește –, șomajul scade, iar piețele de capital nu au avut motive majore să se plîngă.

În imaginarul democrat nu e încă foarte clar cu ce fel de Trump se va duce lupta: cel suspectat de alianțe subterane cu Putin, cel insensibil la nevoile minorităților, cel care a pornit războaie comerciale nerezolvate încă, cel grobian pînă la caricatură sau cel acuzat de corupție într-un proces pe care probabil îl va cîștiga?

De răspunsurile la aceste întrebări depinde în bună măsură cine va depune jurămîntul în ianuarie anul viitor.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.