Al doilea mandat Iohannis

Anunțul președintelui Klaus Iohannis că va intra în lupta pentru următorul mandat prezidențial a avut ceva sardonic în el. E greu să ignori momentul: la nici 24 de ore după ce Liviu Dragnea afla că e din nou condamnat și ieșea în public cu un halucinant și sfidător mesaj din care am aflat nu numai că nu pleacă nicăieri, dar că e decis să pună democrația în paranteze. Nu insist, s-a discutat destul de mult pe tema asta.

Dincolo însă de zîmbete și de mici victorii simbolice, dl Iohannis este într-o situație nu tocmai fericită. Împins într-un colț constituțional de către un PSD care, de la Ion Iliescu încoace, nu poate trece peste frustrarea că nu poate avea acces la cea mai înaltă funcție în stat, actualul președinte a asistat pasiv la golirea de conținut a funcției prezidențiale. I se reproșează adesea că e absent, lipsit de idei și incapabil de reacții eficiente. Lucrurile astea sînt doar parțial adevărate. Nu știu cîți dintre cititori își mai aduc aminte de războiul surd cu Victor Ponta în primii ani de mandat ai domnului Iohannis și ultimii (cel puțin pînă acum) ai celui de-al doilea. Iohannis a pus presiune pe fostul premier și, grație unui concurs de împrejurări care l-a situat de aceeași parte a baricadei cu Liviu Dragnea, a obținut pînă la urmă plecarea lui Ponta din toate funcțiile deținute.

Scenariul se repetă acum cu Liviu Dragnea pe post de țintă și Klaus Iohannis aliat conjunctural cu Ponta. Micile ironii ale vieții. Însă Klaus Iohannis e considerabil slăbit și, dincolo de orice sondaje care dau ca sigură participarea sa într-un al doilea tur al prezidențialelor, cea mai mare problemă a sa ține de sprijinul neentuziast de care se bucură. Suporterii săi sînt mai degrabă resemnați cu ideea că se încolonează în spatele unui lider lipsit de o strategie clară, incapabil să inspire altceva decît un oarecare respect și fără alt plan decît veșnicul „eu nu sînt Ponta“ transformat, zilele astea, în „eu nu sînt Dragnea“.

Dacă dl Iohannis are un avantaj clar și puternic, atunci acela ține strict de relațiile internaționale. A rămas, din păcate, singurul politician român care e privit ca un interlocutor viabil și decent în cancelariile occidentale. Am mai remarcat și cu alte ocazii problema oribilă și prea puțin discutată a prezenței românești în plan internațional. România are cam tot atîta influență în marile dezbateri cîtă are o pseudo-țară precum Kosovo. O cortină de catifea înconjoară granițele României și mai toate partidele românești se fac că nu pricep de ce e beznă. Dl Iohannis trece de ea, însă e din ce în ce mai neclar ce și pe cine reprezintă. Da, reprezintă românii, dar românii sînt guvernați de ineptul cabinet Dăncilă stimulat de umorile unui dublu condamnat penal. Poate dl Iohannis să ceară partenerilor noștri externi să ignore detaliile astea? Probabil poate, dar cine ar ține seama de așa ceva?

Nu cred în teoria aceea care spune că dl Iohannis e mulțumit cu onorurile formale de care se bucură în funcție. Cred că, pur și simplu, nu găsește ieșiri din situația actuală și asta e marea dramă a candidatului pentru un al doilea mandat. La Cotroceni se decontează acum factura pentru confuzia întreținută de președinte în relația cu principalii săi suporteri, amestecul nefericit în politica internă a PNL, ambiguitatea relației cu celelalte forme de opoziție și mai ales refuzul de a participa la dezbateri unde ar fi trebuit să conducă, nu să reacționeze. Servicii secrete, Justiție, sărăcie etc. Apropo, se mai știe ceva despre proiectul „România educată“?

E greu pentru dl Iohannis să iasă din încurcătura asta, dar nu imposibil. Din nefericire, un al doilea mandat Iohannis nu va avea drept obiectiv finalizarea proiectelor începute în primul (ele nu există sau sînt teribil de vagi), ci reconsolidarea relevanței și prestigiului instituției prezidențiale. După Traian Băsescu, Klaus Iohannis ar fi trebuit să facă curat și să zugrăvească edificiul. N-a făcut-o și acum casa a suferit modificări de structură care riscă să o pună la pămînt.

Îi va fi greu. PSD patronează un complex mediatico-economic uriaș pe care nu va ezita să îl folosească pînă la ultima limită a decenței și legalității. Iohannis nu va avea de partea sa decît unele segmente de societate civilă și cîteva partide care se urăsc unul pe altul în secret. Nu înșir suma de variabile deloc mică ce ar putea influența campaniile care vin. Observ doar ridicarea ALDE, care poate deveni destul de repede un soi de pod între adversari și o alternativă centristă la cei doi poli care s-au configurat deja în pregătirea alegerilor care vin.

Klaus Iohannis a fost un primar bun și un președinte neinspirat. Pentru a obține un alt mandat pe o platformă democratică și liberală e obligat să devină un navigator bun în ape tulburi. Știu că metafora asta e uzată de precedentul președinte, însă pentru actualul sînt lecții de reținut din carnețelul fostului căpitan de vas. Ambiția, încăpățînarea și verbul pot salva situații ce par fără ieșire.

Pe de altă parte, aș observa că un banal anunț de intenție nu înseamnă mare lucru. Klaus Iohannis se poate răzgîndi, poate fi înlocuit („Dragă Stolo“ actualizat?) și poate fi ignorat de segmentele de societate pe care se bazează acum.

E încă devreme. Gestul său are deocamdată doar micul și îndoielnicul merit că i-a provocat o criză de nervi lui Liviu Dragnea. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.