Ajutor!

E prima oară cînd folosesc Dilema veche în felul ăsta: vă rog să mă ajutaţi. Nu neapărat pe mine, ci pe cîteva mii de locuitori din satul Bîrla, judeţul Argeş. Întîmplător, satul meu. Care e durerea lor? Nici una de care să ne pese. N-au haine frumoase, n-au veceu în casă, n-au apă plată cu lămîie şi nici cont în bancă. OK, unul are: proprietarul birtului. Dar şi-ăla e cont de credit, că şi-a luat utilitară... Cei mai mulţi sînt refugiaţi de la uzina "Dacia", alungaţi de moravurile franţuzeşti lipsite de înţelegere pentru scosul de piese, pe şest, din uzină. Alţii sînt supravieţuitorii CAP-ului, uimitor de bine întorşi la condiţia antebelică de mic proprietar cu ambiţii minuscule. Cei tineri trec prin şcoală cu viteză, preocupaţi devreme de lectura etichetelor de bere la pet şi fugăritul fetelor, după discotecă. Cîţiva îşi îndulcesc sărăcia cu raiduri prin locuinţele vecinilor - nimic spectaculos însă, la fel ca întreg destinul satului. Fiii săi cei mai ajunşi de pe la oraş sînt îndeobşte funcţionari şi militari - îi vezi în fiecare sîmbătă, perpetuînd tradiţia din anii ’80 a umplerii portbagajului la origini. În sat nu s-a întîmplat niciodată nimic, după cum spune şi monografia scrisă de bunicul meu acum vreo 50 de ani. Ultima chestie cu adevărat interesantă a fost răscoala de la 1907, soldată cu un modest incendiu şi nici o victimă umană. Ei bine, poate că e momentul să deranjăm puţin echilibrul de forţe între lene şi plictiseală, atît de caracteristic unei aşezări paşnice din Balcani. Cum? N-am nimic spectaculos în minte: doar o bibliotecă publică. Trebuie să vă spun de la început că n-am consultat comunitatea înainte să mă apuc de treabă. Cînd am făcut-o, am aflat că era mai bună o staţie de benzină, nu una de cărţi (cel puţin aşa zic toţi vecinii, dezamăgiţi!). Însă e prea tîrziu pentru asta, odată ce bojdeuca pe care am cumpărat-o acolo nu permite, prin aşezarea geografică, decît accesul pe jos. Maxim cu trei volume din Encyclopedia Britannica, aşezate ca dubla de porumb, pe cap. Sigur, admit că avem o problemă în tentativa de asalt literar asupra satului: nimeni nu citeşte. Chiar şi cînd ajung acolo, cărţile sînt puse imediat la treabă, la ultimul serviciu pe care îl mai pot face speciei umane: tăiate în bucăţi pătrate, în veceul din fundul curţii. Nu e elegant şi patează cîteodată, însă nici nu-ţi bulversează sistemul de valori. Nu rişti o lectură devastatoare. Nu-ţi pui probleme pe care nici autorul, cît e el de deştept, nu e în stare să le rezolve. Totuşi, chiar dacă statistica e împotriva noastră (şi de fapt nu ştim asta, odată ce n-am auzit de studii serioase şi recente în privinţa mobilităţii pe scara socială a tinerilor de la sate), merită să încercăm să salvăm doi-trei copii. Să-i salvăm de la ce? În primul rînd, să-i salvăm de la televizor, de la discursul lui Gigi şi isteriile Oanei. De la o viaţă de uitat la alţii, cu cinzeaca alături. Să-i salvăm de modelele pe care le injectează intravenos societatea de cablu TV din comună. Să-i scăpăm de pofta de a copia succesul unor oameni fără carte, fără har şi - mai ales - fără nici un sens. Va fi greu, însă tot statistica ne spune că la o mie de copii, trebuie să fie măcar cîţiva care să aibă în ei gena lecturii, pofta de a afla mai mult. Astăzi, chiar să şi vrea, copiii ăştia n-au de unde lua cărţi cu care să-şi facă cheful ăsta. O sută de mii cît costă cea mai ieftină carte e o sumă mare în satul meu, iar drumul pînă la Piteşti după ea adaugă alţi doi poli... Recunosc, e o întreprindere pînă la urmă egoistă. Intenţionez să mor în satul ăla şi nu vreau ca la bătrîneţe să fiu înconjurat de cei pe care acum media îi pregăteşte pentru o viaţă de bătut cu pumnul în piept, în masă şi - foarte probabil, pînă la urmă - în semenii lor. Dar titlul articolului e "Ajutor!" şi chiar asta vreau să vă cer la sfîrşit. Dacă aveţi cărţi de dat sau rafturi pe care să le punem, daţi-mi de veste. Faceţi o faptă bună şi n-am să spun nimănui. Promit. lucian@signfactor.ro