Agenda doamnei Muscă

4 august 2005   PE CE LUME TRĂIM

Ar trebui să ne obişnuim mai mult să ţinem cont de agenda politicienilor cînd le judecăm prestaţiile şi să facem diferenţele în funcţie de aceasta. Vîlva iscată de demisia Monei Muscă ar putea fi un bun prilej. Chiar pentru cei care nu urmăresc cu atenţie viaţa politică, exerciţiul este facil. Excelentele site-uri ale Camerei Deputaţilor (www.cdep.ro) şi Senatului (www.senat.ro) pun la dispoziţie informaţii complete despre fiecare parlamentar, inclusiv intervenţiile, interpelările şi lista proiectelor legislative depuse (mai puţin cum votează, pentru că nu este ţinută numărătoarea). Lista iniţiativelor Monei Muscă este impresionantă nu atît prin număr, cît prin temele abordate. A depus un prim proiect de lege privind accesul la informaţii publice. S-a zbătut pentru această idee şi a presat Guvernul Năstase, astfel încît, pentru că tema dădea bine la Europa, Vasile Dîncu a produs şi el un proiect similar. Din negocierile care au urmat a rezultat ceea ce este acum legea privind liberul acces la informaţiile de interes public. O lege pentru care Dilema a făcut un număr special în urmă cu cîţiva ani, nu are rost să insist asupra ei. Cînd Guvernul PSD a hotărît să îşi subordoneze agenţia Rompres şi să facă din jurnaliştii de acolo funcţionari publici, Mona Muscă a făcut scandal şi a depus un proiect legislativ de reorganizare prin care subordona agenţia Parlamentului. Rompres este acum în subordinea Parlamentului. Cum a avut mereu relaţii bune cu ONG-urile proeminente, i-a venit o idee: ce ar fi să luăm exemplul Ungariei, unde fiecare cetăţean poate să îşi redirecţioneze un mic procent din impozit către o asociaţie neguvernamentală. A lansat o serie de dezbateri, a scris un proiect de lege şi a mers cu el la ministrul de Finanţe, Mihai Tănăsescu. Acesta tocmai lucra la Codul Fiscal şi i-a venit ideea să pună un articol acolo, mai convenabil decît cu o lege specială. Anul acesta, ONG-urile (de la "Salvaţi Copiii" la "Salvaţi Delta") şi-au făcut reclamă pentru a atrage bani direct de la cetăţeni prin legea "lu' 1%", şi puţină lume mai ştie de unde a plecat totul. A făcut atîta caz că România nu are un sistem de apărare pentru femeile bătute de bărbaţi (sau invers) că a obligat majoritatea parlamentară să adopte o lege şi să creeze o agenţie guvernamentală de protecţie a familiei. A se remarca faptul că toate acestea au fost realizate de un parlamentar de opoziţie într-o ţară în care parlamentarii funcţionează la ordine: votează ce vine de la Guvern (şi doar ce vine de la Guvern), dacă sînt în majoritate, şi votează contra a ce vine de la Guvern, dacă sînt de la opoziţie (sau de la PUR). Asta pentru că Mona Muscă ştie să acţioneze ca picătura chinezească, este un politician remarcabil care pleacă de la o idee şi aduce sprijinul public necesar promovării sale. Dă telefoane, discută cu organizaţiile neguvernamentale în funcţie de temă, fie că este vorba despre libertatea presei, transparenţă sau violenţa în familie (iar oengiştii, acei oameni foarte circumspecţi de obicei, ţin la Mona Muscă), dă interviuri, face manifestaţii, se agită plăcut şi îşi domină de sus adversarii la dezbateri. Pentru că agenda sa este impecabilă, adversarii sînt de obicei în poziţia ingrată de a apăra poziţii stupide. Năstase şi-a dat seama că subordonarea Rompres devine prea costisitoare politic pentru că Muscă se agita prin presă. Tănăsescu s-a gîndit că ar fi bine să scape de ea şi i-a acceptat ideea. Cu Dîncu a colaborat să scoată legea accesului la informaţii, a aşteptat cîteva luni şi a făcut un întreg tărăboi că legea nu îi este aplicată, de a trebuit ministrul Dîncu să facă afişe şi spoturi TV de popularizare a legii, doar să scape de gura ei. Alte teme pentru care s-a bătut: prevenirea cruzimii faţă de animale, drepturile persoanelor cu handicap, abrogarea legii ceauşiste a presei (după care jurnaliştii au obligaţia să urmeze doctrina PCR; nu se aplică, dar este în vigoare), legea lustraţiei şi, mai ales, recalcularea pensiilor (cea mai reuşită politică a Guvernului Tăriceanu, pe care nu ştie deloc să o "vîndă" oamenilor). Dacă tragem linie, agenda doamnei Muscă înseamnă transparenţă, libertatea presei şi o societate responsabilă faţă de cei slabi. La care adăugăm o imensă dibăcie în comunicare şi un populism de bun-gust care vorbeşte mereu de interesul public, ceea ce îi scoate din minţi pe adversarii din alte partide şi din propriul partid, neobişnuiţi nici cu acest fel de limbaj şi nici cu acest fel de agendă. Alegătorul curios mai poate găsi pe site-ul Camerei declaraţiile de avere şi de interese ale Monei Muscă, de unde reiese că după 14 ani de politică nu are afaceri şi are proprietăţi modeste, foste naţionalizate, recuperate de soţ. Cît despre interese, are acţiuni de şase milioane lei vechi şi este membră de onoare în Asociaţia "Timişoara" şi în Liga pentru Sănătate Mintală. Pînă acum, presa nu ne-a dat motive să ne îndoim de aceste declaraţii. Politicienii nu sînt toţi egal de corupţi, nici egal de ticăloşi, deşi presa îţi poate crea această impresie. Agenda doamnei Muscă este cel mai bun exemplu.

Mai multe