Aer curat, pe burta goală

12 iunie 2013   PE CE LUME TRĂIM

Cam aşa pot să rezum dilema Europei, în perioada asta: „Vom muri mai sănătoşi şi mai săraci dacă nu se schimbă ceva.“

Diferenţele de opinii între ecologişti şi „developişti“ (adică ăia care ne plictisesc cu dezvoltarea tehnologică şi industrială) sînt arhicunoscute. Durează de ani buni, au dus la congrese mondiale, adunări la cel mai înalt nivel, măsurători mai mult sau mai puţin măsluite, privind creşterea temperaturii medii globale, şi bătălii crunte de imagine. Consecventă cu sine, Uniunea Europeană s-a situat mereu de partea „bună“, „progresistă“, „prietenoasă cu natura“. A pozat mereu în campion moral şi a arătat cu degetul spre răii ăia care nu vor să semneze acordurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră: Statele Unite, Rusia, China şi parte din America Latină. Acum, după o criză financiară transformată în criză economică, statele Uniunii îşi dau seama că au pornit vitejeşte şi pioniereşte la drum întru apărarea gheţarilor din Groenlanda, dezvoltînd politici care au scumpit permanent producţia şi consumul de energie, iar, după o vreme, au privit de jur împrejur şi au constatat că sînt singuri pe frontul ecologist. Un înalt oficial european spunea: „Am fost naivi, ce mai…“ (La noi, la români, s-ar fi zis: „Am picat de fraieri.“)

Statele Unite au trecut la exploatarea intensivă a gazelor de şist. China îşi vede liniştită de ars cărbuni şi de construit hidrocentrale gigantice, Rusia îşi arde propriul gaz fără vreo tresărire eco. Urmarea: ţările europene sînt confruntate cu o îngrijorătoare pierdere de viteză şi competitivitate în raport cu tradiţionalii săi concurenţi globali. Prin urmare, Comisia şi-a suflecat mînecile şi a trecut la redactarea unei strategii industriale pentru următorii şapte ani. S-au uitat întîi spre americani. Au constatat că firmele de acolo au început să îşi „internalizeze“ producţia. Adică, să aducă înapoi din China, India sau Brazilia locurile de muncă transferate în ultimii ani, ca urmare a globalizării de care atîta vorbire s-a făcut. Motivul este simplu: energia ieftină. Aşadar, Europa ar trebui să facă la fel. Condiţia: producţie de energie din surse cît mai ieftine posibil. Evident, centralele solare şi eoliene încurcă, într-un fel, respectivul plan. Alternativa: „delocalizarea“, adică fuga marilor producători înspre America de Sud, Rusia şi chiar... Statele Unite. E drept, vom avea aer mai curat, dar nu prea vom mai avea salarii cu care să cumpărăm de mîncare.

Să vedeţi ce a mai constatat Comisia! Analizînd ultimii cinci ani (de cînd cu criza), au ajuns la concluzia că ţările care se bazează mai degrabă pe producţie decît pe servicii au trecut mai uşor hopul. Altfel spus, toate soluţiile oferite de economişti pînă prin 2007 (fabricile sînt cîh, avem nevoie de agroturism, viitorul este în servicii) s-au dovedit fragile în vremi de ananghie.

Pe bună dreptate, a rămas în vigoare mai vechiul comandament al inovării continue, al dinamicii prin cercetare şi al noutăţii tehnologice. Ţinta descrisă de strategia industrială europeană este simplă: locuri de muncă productive, în domenii cu tehnologie cît mai avansată, cu energie obţinută cît mai ecologic posibil. Am remarcat clar deplasarea de accent. Altfel spus, condiţia de Campion Moral şi Global al Luptei cu Schimbările Climatice lasă cumva locul celei de Căutător Hotărît al Pierdutei Competitivităţi. Este o veste mai degrabă tristă pentru ecotalibani, dar mai degrabă bună pentru eurosalariaţi şi patroni. Adică, pentru noi, ceilalţi 95% dintre cetăţenii europeni.

Culmea, România nu stă foarte rău în actualul context. Dacă ar începe să utilizeze propriile rezerve de gaz natural (de şist şi din Marea Neagră) şi ar putea scădea, astfel, costul kilowatt-ului, şi dacă ar lega ceva mai hotărît cercetarea/inovarea de cererea pieţei (o hibă general europeană), ar fi într-o poziţie suficient de bună în anii următori.

Las restul strategiei industriale europene (firme mici şi mijlocii, diplomaţia economică, băncile) pe săptămînile viitoare. Merită povestită pe îndelete.

(Informaţii obţinute în urma participării la lansarea noii strategii industriale a UE, organizată de European Journalism Center şi finanţată de Comisia europeană)

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

Mai multe