Accidente
Alegerile din Polonia au arătat că naționalismul țîfnos și antiliberal poate fi înfruntat cu un oarecare succes. Însă rezultatul este departe de a marca o întoarcere masivă a Europei înspre politica centrist-conformistă care să permită cetățenilor ei să nu mai trăiască cu senzația că un pericol iminent e permanent aproape.
În fapt, negocierile de la Varșovia pentru formarea unei coaliții sînt abia la început. Președintele Andrzej Duda are prerogativa de a numi premierul și sînt voci care speculează că ar putea fi ales un candidat al PiS (partidul de guvernămînt). Și nu fiindcă PiS are aliații necesari pentru a rămîne la guvernare, ci în speranța că instalarea unui guvern al Opoziției va întîrzia suficient de mult cît să nu existe timp pentru adoptarea bugetului pe 2024. Asta ar putea duce la dizolvarea Parlamentului și convocarea de noi alegeri.
Însă chiar dacă coaliția Opoziției condusă de Donald Tusk va reuși în cele din urmă să ajungă la guvernare e lesne de presupus că ea va fi marcată de diferențele ideologice dintre partidele componente pe care în acest moment le unește doar dorința de a trimite PiS în opoziție. De la negație la afirmație e drum lung.
Întreaga Europă va urmări foarte atent evoluțiile din Polonia pentru că un eșec al lui Tusk și o revenire a PiS la guvernare va semnaliza întregului continent că ceea ce e era considerat „mainstream” politic pînă acum ajunge încet-încet la final.
O consecință directă va fi că, dintr-un paria ridicol și păgubos și ambasador obraznic al intereselor rusești la UE și NATO, Viktor Orbán al Ungariei se va transforma într-un lider de necontestat al unei noi Europe în care birocrația plicticoasă de la Bruxelles va fi înlocuită de fantasmele contorsionate ale unor populiști confuzi, corupți și dispuși să dea foc casei doar pentru a se bucura de priveliștea incendiului. Pînă la urmă, Orbán are de partea sa nu numai permanentul succes electoral, ci și încăpățînarea de a-și menține convingerile toxice pînă în pînzele albe. De altfel, una dintre cele mai dizgrațioase imagini ale ultimilor ani este probabil aceea în care șeful Guvernului de la Budapesta îl salută la Beijing pe Vladimir Putin, urmăritul penal pentru crime de război în Ucraina și dușmanul declarat al tuturor valorilor care au făcut posibilă libertatea și prosperitatea în estul Europei.
La cîteva zile după respectiva întîlnire, cu ocazia aniversării revoluției maghiare din 1956, Orbán avea să compare Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică, explicînd sobru-sarcastic că Ungaria este sub ocupație. Însă, spune premierul, „atunci trebuia să dansăm după cum ne cînta Moscova. Bruxelles-ul cîntă și el, dar de dansat dansăm cum vrem noi și dacă nu vrem, nu o facem”.
Pentru tipul acesta de sfidări retorice și practice nici Uniunea Europeană, nici NATO și nici Statele Unite nu au găsit răspunsul corect. Iar asta li se poate imputa direct căci cîtă vreme Orbán nu simte consecințele reale ale eforturilor sale de dezmembrare a consensului occidental în fața dictaturilor lumii, el se va simți încurajat să continue. Și nu are nimeni nici o garanție că într-o zi indivizi asemenea lui vor constitui majorități în toate statele europene. PiS-ul polonez regretă probabil în aceste momente că, deși iliberal în suflet, a mai ezitat cînd și cînd în relația cu Europa. A mai cedat, a mai încercat să negocieze. Probabil că atunci cînd va reveni la putere va trage concluziile necesare.
Dacă e o lecție de reținut din alegerile poloneze atunci aceea e că, pentru a păstra construcția europeană vie și societățile noastre democratice, lupta trebuie dusă permanent și inteligent. Și, mai ales, cu strategii adaptate electoratului căruia încerci să îi cîștigi simpatia. Apelul la principii generice nu funcționează. Opoziția poloneză a înțeles în timpul campaniei electorale că, poate pentru prima oară în mulți ani de zile, tineretul polonez este interesat de politică și trebuie doar să fie mai bine informat asupra opțiunilor. Dacă azi are o șansă reală de a înlocui PiS, asta se întîmplă pentru că polonezii tineri au cerut-o. Pentru comparație, la ultimele alegeri din Ungaria, mesajele confuze menite să mulțumească pe toată lumea al căror efect a fost doar scăderea entuziasmulului,dublate de alegerea unor lideri după criteriul „cel mai mic numitor comun”, au dus la consolidarea puterii lui Orbán.
S-ar putea spune că tendințele suicidale ale societății maghiare sînt ceva ce n-ar trebui să ne privească prea mult. Însă nu trebuie să uităm că statele noastre sînt membre în aceleași organizații și structuri economice și de securitate. Vecinătatea geografică face inevitabil împrumutul nu numai de rețete gastronomice, ci și politice. Victoria Opoziției poloneze este tot atît de relevantă pe cît de relevantă este menținerea Viktatorului (apud Jean-Claude Juncker) la putere. Putem pretinde că avem drumul nostru separate, dar oricît am vrea ca asta să fie o noțiune care salvează trebuie să ținem seama că vin și oameni pe contrasens. Nu știm cine supraviețuiește unui eventual accident.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ