Absenţii greşesc

De ce nu contează România mai mult pe scena internaţională? De ce vocea Bucureştiului nu este auzită atît de clar pe cît am vrea noi să fie auzită în diferitele foruri de decizie? Ne marginalizează cineva? Există vreun complot împotriva României ("ţară mică, dar cu potenţial mare?"). Iată genul de întrebare pe care l-am auzit uneori în emisiuni de televiziune sau la seminarii cu participare internaţională (pentru că e mai bine să pui o astfel de întrebare cu "schepsis" cînd ai martori din străinătate). Răspunsurile variază în funcţie de cel care răspunde. Dacă e liderul vreunui partid naţionalist, atunci va da vina pe vecinătatea nefericită sau pe istoria potrivnică; dacă e un om politic din opoziţie, va da vina pe putere; dacă se află la putere, vorbeşte despre ce trebuie să repare acum, după dezastrul lăsat de guvernarea anterioară; în fine, dacă e vreun expert străin, acesta va da, de cele mai multe ori, din umeri şi va găsi un răspuns de bun-simţ. Există motive obiective şi subiective pentru care vocea României este puţin auzită dincolo de frontiere. În primul rînd, România e o ţară de dimensiuni medii, recent intrată în Uniunea Europeană, avînd încă probleme cu clauza de salvgardare. Iniţiativele româneşti, chiar dacă ar fi hotărîte şi coerente, au de luptat cu alte iniţiative, ale unor state cu multă experienţă, care ştiu să şi le promoveze. Ca urmare, Bucureştiul trebuie să urmărească atent temele de interes, să profite de orice moment pentru a le promova şi să îşi găsească aliaţi. Problemele aici apar: cînd trebuie trecut de la faza de idee, de declaraţie, la cea de punere în practică, de urmărire a dosarului. Iată cîteva exemple recente unde teoria nu s-a îmbinat cu practica. La începutul lui octombrie, Jean Pierre Jouyet, ministrul francez al Afacerilor Europene, a făcut un turneu în Republica Moldova şi România. După cum se ştie, Franţa deţine preşedinţia Uniunii Europene, iar Jouyet este unul dintre oamenii care, în clipa de faţă, pot decide cum va suna o declaraţie a Uniunii Europene pe un subiect sau altul. România este principalul avocat al apropierii Moldovei de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, preşedintele României nu a găsit timp să-l primească pe oficialul francez. Nu era obligatoriu, dar ar fi fost bine. Interesul României ar fi părut major. Un alt exemplu, cîteva zile mai tîrziu. Preşedinţia franceză a UE organizează la Bucureşti un seminar intitulat "Marea Negră: noua frontieră a Uniunii". Marea Neagră şi zona care o înconjoară reprezintă de ani de zile tema principală de politică externă a şefului statului. Seminarul de la Bucureşti ar fi fost o ocazie pentru preşedinte să vorbească despre acţiunea României în regiune, în noul context geo-politic, în faţa unei audienţe formate din experţi străini, ambasadori acreditaţi la Bucureşti şi specialişti. Un public de "lideri de opinie" - cum se spune. Deşi iniţial Traian Băsescu fusese trecut în programul seminarului, pînă la urmă deschiderea a fost făcută de ministrul de Externe, Lazăr Comănescu. Al treilea exemplu, la sfîrşitul săptămînii trecute. În Quebec s-a desfăşurat Sommet-ul francofoniei, conferinţa şefilor statelor şi guvernelor care au în comun limba franceză. Dacă vă mai amintiţi, acum doi ani, reuniunea a avut loc la Bucureşti, iar autorităţile române se mîndreau cu numărul mare de şefi de stat care au făcut deplasarea. Pînă week-end-ul trecut, România a deţinut chiar preşedinţia organizaţiei francofoniei (pe care a predat-o acum Canadei, ţara gazdă a conferinţei). Ei bine, deşi era vorba de o întîlnire între şefi de stat sau de guvern, delegaţia României nu a fost condusă nici de preşedinte, nici de premier, ci de ministrul de Externe. Aici, absenţa preşedintelui surprinde mai puţin, deoarece Traian Băsescu nu vorbeşte franceză. Pentru un prim-ministru francofon şi francofil cum este Călin Popescu Tăriceanu, absenţa e mai greu de motivat (campania electorală nu justifică totul). În plus, după sommet-ul de la Bucureşti, România a devenit unul dintre finanţatorii cei mai importanţi ai mişcării francofone, ceea ce îi asigură şi o vizibilitate mai mare. În treacăt fie spus, autorităţile canadiene au primit cu relativă nervozitate vestea că ştafeta preşedinţiei sommet-ului le va fi înmînată de ministrul de Externe. Ani de zile, România a fost percepută ca o ţară care oscila între Est şi Vest. Odată cu aderarea la UE, România a căpătat un alt statut. Depinde de ea dacă îl valorifică sau nu, dacă ştie să folosească tribunele ce i se oferă sau străluceşte prin absenţă. De obicei, absenţii greşesc, pentru că politica, la fel ca natura, are oroare de vid, iar locul lăsat gol e ocupat repede de altcineva.