Absenți din istorie

Dintr-un punct de vedere, comportamentul mai degrabă straniu al României față de războiul din Ucraina are un avantaj: Bucureștiul e ferit de critici prea dure referitoare la ajutorul oferit Kievului. Asta pentru că nimeni nu prea știe ce anume face Guvernul român pentru a contribui la efortul de război. Nu prea există dubiu că acest sprijin există – cei aproape 650 de kilometri de graniță comună și calitatea de membru NATO îl fac aproape inevitabil. Puținele informații pe care le avem totuși vin din presa străină, situație care nu poate să nu te ducă la gîndul că România e guvernată de niște oameni care nu au încredere în propria societate civilă și, mai larg, în propriul popor. Sindromul „știm noi mai bine” în deplina-i splendoare. 

Spectaculoasa ofensivă ucraineană din ultima săptămînă a fost un prilej bun pentru a remarca efectele negative ale acestei atitudini, echivalentă cu o demisie din istoria recentă. Din avalanșa de aprecieri și mulțumiri pentru statele care au contribuit la înarmarea și pregătirea forțelor militare care împing Rusia înapoi spre granițele ei recunoscute internațional a lipsit numele României. În treacăt fie spus, de ani de zile și fără nici o legătură cu războiul, România e un fel de deșert al știrilor. Arareori menționată, de multe ori absentă din statistici, țara noastră pare un soi de fantomă pe harta Europei care apare uneori doar pentru a provoca mici ridicări de sprîncene înainte de a se întoarce înapoi în ceața din care a venit. Asta e o discuție pe care guvernele de la București nu au reușit să o poarte serios niciodată și nici să ia măsurile necesare. 

Ofensiva din nord-estul și sudul Ucrainei a provocat totuși dureri de cap unora din aliații Kievului. Mai precis, acelor guverne din țări unde se discută mai deschis despre cum poate fi ajutată Ucraina și unde există o falie între prudența Guvernului și dorința publicului de a vedea Rusia învinsă. Germania este exemplul cel mai relevant. Prudența exasperantă a cancelarului Olaf Scholz în privința livrărilor de armament către Kiev a provocat în repetate rînduri ieșiri nervoase din partea ucrainenilor și critici voalate din partea aliaților din NATO, mai ales cei situați pe flancul estic în proximitatea Rusiei. Acum, prin vocea ministrei Apărării, Christine Lambrecht, Guvernul german explică reținerea în a oferi un ajutor militar mai serios prin faptul că Bundeswehr-ul (armata germană) a suferit de pe urma multor ani de investiții insuficiente și ceea ce se află în depozite nu prea poate fi trimis pe front pentru că ar slăbi și mai mult capacitatea de apărare a țării.

Însă, după cum au arătat nenumărate anchete de presă, ajutorul german nu a fost furnizat nici măcar în limitele promisiunilor zgîrcite făcute pînă acum de către Berlin. Pe de altă parte, mediile politice de la Berlin par să sufere zilele astea de un soi de fear of missing out ce poate fi detectată urmărind apelurile tot mai apăsate privind intensificarea eforturilor de ajutorare a Ucrainei. Unele dintre aceste apeluri vin inclusiv din rîndul membrilor coaliției de guvernare conduse de dl Scholz. 

Cumva nedrept pentru Germania, reproșurile au fost mai reținute în cazul Franței. Spre deosebire de Berlin, Franța este o putere militară reală care ar putea contribui semnificativ la înarmarea Ucrainei, însă nu o face decît la un nivel relativ redus. Mai mult din punct de vedere politic, președintele Emmanuel Macron joacă un fel de carte a ambiguității. Recent,șeful statului francez avertiza asupra pericolului ca Franța să adopte o linie mai dură față de agresiunea rusească, așa cum o fac alte state, care nu au fost însă numite. Foarte probabil, dl Macron s-a referit la estici, care n-au făcut niciodată un secret din faptul că văd în Rusia un agresor care nu s-ar da în lături de la nimic atîta vreme cît crede că are șanse de reușită. Macron crede că o astfel de atitudine riscă să taie orice linie de comunicare cu Kremlinul și să ducă la extinderea conflictului. Preocupat să facă din Franța un fel de punct de contact al Occidentului cu Rusia, dl Macron n-a avut pînă acum timp să le recunoască esticilor meritul de a înțelege mai bine „sufletul rusesc”. 

Ofensiva ucraineană curentă a însuflețit cumva dezbaterea cu privire la soarta războiului după ce, în ultimele luni, lumea se obișnuise cu gîndul că nu e nici un pic de Blitz în Blitzkrieg-ul lui Putin, iar conflictul s-ar putea prelungi ani de zile.  Pentru prima oară după 24 februarie, chiar și cei mai sceptici dintre observatori pot spune că ucrainenii au o șansă oarecare de a reveni în granițele recunoscute internațional. Însă nu e nici un dubiu că fără sprijinul masiv al Occidentului, din care face parte și secretoasa Românie, acest lucru nu va fi posibil. 

Strict în cazul Bucureștiului, războiul apare în discursul public mai mult ca justificare pentru necazuri economice, ceea ce pe termen mediu va duce probabil la rezultate nefericite. Nu e clar în baza cărei autorități, legale sau morale, Guvernul român a decis că are sub el un popor prea infantil pentru a fi ținut la curent cu deciziile care se iau în numele său, dar această strategie trebuie să înceteze. Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ