A te retrage în glorie

Luna trecută, Jacinda Ardern, prim-ministrul de 42 de ani al Noii Zeelande, și-a dat demisia, deși era susținută de o majoritate parlamentară solidă și poziția nu-i era amenințată din interiorul partidului. Neozeelandezii au trăit un precedent similar cu doar șase ani în urmă. În 2016, John Key a surprins pe toată lumea cînd, în vîrstă de 55 de ani, l-a lăsat pe adjunctul său să-i ia locul.

Cu un an în urmă, Ashleigh Barty a devenit prima femeie australiană care a cîștigat Australian Open în 44 de ani. Avea 25 de ani și a fost jucătoarea de tenis cea mai bine cotată din lume vreme de mai bine de 100 de săptămîni; cu două luni mai tîrziu și-a anunțat retragerea. Asemănător, Björn Borg, campionul de tenis suedez, s-a retras în 1983, la vîrsta de 26 de ani, iar Anthony Kim, o stea în ascensiune a golfului, avea tot 26 de ani cînd a renunțat la jocul de competiție.

De ce au făcut oare asta? Borg și Barty au dat motive similare. La început, a spus Borg, i-a făcut plăcere să joace și să atingă scopurile pe care și le-a propus. Dar, la momentul retragerii, plăcerea de a juca tenis la nivel înalt se consumase. „Practic, ani de zile am exersat, am jucat meciuri, am mîncat și am dormit”, spunea el. „Dar mai există și alte lucruri în afara acestora patru.”

Barty și-a anunțat retragerea într-o conversație video cu prietena și fosta parteneră de dublu Casey Dellacqua. Tenisul, spunea ea, „mi-a oferit tot ceea ce-am visat, și chiar mai mult, dar știu că acum e momentul potrivit să mă retrag, să făuresc alte vise și să las racheta din mînă”. Fericirea ei – mai spunea – a încetat să depindă de rezultatele de pe terenul de joc și nu mai are imboldul fizic sau dorința emoțională de a continua să concureze la nivelul cel mai înalt. „E important să mă pot bucura de următoarea etapă a vieții mele ca persoana Ash Barty, nu ca atleta Ash Barty.”

Anunțîndu-și retragerea, Ardern părea să simtă același lucru. Au fost, spunea ea, „cei mai satisfăcători cinci ani și jumătate” din viața ei. Dar „știu de ce e nevoie pentru această muncă”, a adăugat ea, „și știu că nu mai am suficiente resurse pentru a o face cum trebuie. E atît de simplu.”

A ajunge la cel mai înalt nivel al unei activități valoroase e o provocare captivantă, și a învinge obstacole poate fi satisfăcător; dar să rămîi la vîrf cît poți de mult e cu totul altceva. După cum spunea Borg, în viață mai sînt și alte lucruri în afară de tenis, ceea ce se poate spune la fel de bine și despre viața politică.

Studiul Harvard al Dezvoltării Adulților a urmărit viețile subiecților participanți pentru mai bine de 80 de ani, căutînd să afle ce anume îi face fericiți și sănătoși. O parte dintre rezultate au fost recent publicate în volumul The Good Life, de Robert Waldinger și Marc Schulz. Chiar dacă orice răspuns într-un singur cuvînt la astfel de întrebări e condamnat să fie hiper-simplificator, autorii sînt gata să conchidă: relațiile bune sînt cheia sănătății și a fericirii deopotrivă.

Aproape toți cei care se retrag spun că vor să petreacă mai mult timp cu familia. E adevărat, această declarație ascunde adesea motive mai puțin onorabile de demisie; dar pesemne că în cazul lui Ardern sau al lui Bardy chiar a fost un factor important. Ardern a fost al doilea prim-ministru din istorie – după Benazir Bhutto – care a născut în timpul mandatului. A apărut de cîteva ori, alături de copilul ei, pe rețelele de socializare, dar acum va putea să petreacă mai mult timp cu fiica sa și cu partenerul său care s-a aflat în concediu de paternitate. Cît despre Barty, e posibil ca dorința de a deveni mamă să fi avut un rol în decizia ei de a se retrage, în prezent fiind însărcinată cu primul ei copil.

Normele sociale ne schimbă ideile despre viața bună. Acordăm mai multă atenție echilibrului muncă/viață privată decît în trecut – și pe bună dreptate. Sîntem mult mai deschiși decît odinioară în fața problemelor de sănătate mintală – fotbaliștii admit acum că se confruntă cu probleme de sănătate mintală, ceea ce în trecut ar fi fost considerat umilitor. Tot mai mulți oameni admit că succesul în carieră nu e totuna cu a trăi o viață bună. Trebuie să ne întrebăm și ce impact are cariera noastră asupra lumii. Poate că există lucruri mai bune pe care le-am putea face. Site-ul „80.000 de ore” (80000hours.org) are cîteva sugestii.

Nu oricine poate alege să-și schimbe cursul propriei vieți. Unii se confruntă cu oportunități de angajare limitate și cu puține opțiuni, în condițiile în care trebuie să asigure în continuare „casa și masa” pentru ei și pentru familiile lor. Liderii politici ezită uneori să-și dea demisia, din convingerea că pot face mai mult bine decît cei care vor veni în locul lor.

Atunci cînd această convingere e bine fondată – și nu, cum se întîmplă adesea, o formă de autoamăgire alimentată de natura creatoare de dependență a puterii –, a rămîne în post e, poate, alegerea potrivită. Dar noi ceilalți avem opțiuni și trebuie să ne întrebăm frecvent dacă trăim cea mai bună viață posibilă – atît pentru noi, cît și pentru ceilalți.

Peter Singer, profesor de Bioetică la Universitatea Princeton, e fondatorul organizației caritabile „The Life You Can Save” și autorul, printre altele, al volumelor Practical Ethics, The Life You Can Save, One World Now și Ethics in the Real World.

Copyright: Project Syndicate, 2023

traducere de Matei PLEŞU