A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi

1 februarie 2023   PE CE LUME TRĂIM

Bunica a fost învățătoare într-un sat din Maramureș, Remetea Chioarului. Deși era de loc dintr-un sat de lîngă Cluj, Satul Lung, ajunsese în Maramureș prin căsătoria cu bunicul. Între timp, în același sat al bunicului a mai deținut și funcția de director al Căminului Cultural. Din această slujbă de învățătoare s-a și pensionat. Și îmi aduc aminte, din copilăria mea, respectul pe care i-l purta întreaga comunitate pentru munca pe care o depusese în acel loc, ani de zile. Era un fel de bunică mitică a locului. De altfel, fusese, pe vremea ei, singura femeie din comunitate care avusese și drept de vot, pentru că studiile medii erau o condiție a acestui drept, pentru femei. Una dintre amintirile care mi-au rămas vii este povestea ei despre cum îi învăța pe copii să scrie pe litere. Fiindcă aceștia vorbeau în familii și în comunitate cu termeni regionali, o poantă se născuse involuntar. Punîndu-i să scrie cuvîntul dop, să-l spună pe litere și apoi cursiv, aceștia citeau d-o-p, iar apoi rosteau dintr-o suflare: stupuș. Bunica nu avea studii universitare. Avea doar liceul. Nici măcar liceu pedagogic nu avea. Dar liceul îți dădea dreptul, în acele vremuri, să fii învățător.

Ajuns și eu la școală, am avut o învățătoare pentru care am fost ultima generație. După ce a încheiat cu noi clasa a IV-a s-a pensionat. Avea o figură aspră, oarecum severă, dar cu toate acestea o îndrăgiserăm, pentru că știa, probabil, să îmbine strictețea și rigurozitatea cu blîndețea și se vedea că iubea copiii. Ani de zile, apoi, în clasele gimnaziale, o vizitam cîte un grup de colegi, de obicei de Crăciun, colindînd-o, în apartamentul pe care-l avea undeva pe lîngă parcul mare din Cluj-Napoca. Doamna nu avea nici ea studii universitare, dar avea liceul pedagogic. 

Nepoata mea, Petra, fiica fratelui meu, a terminat și ea anul trecut Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca. A intrat la Facultatea de Psihologie, dar, pentru că era nevoie de un suplinitor calificat pentru o jumătate de an chiar în liceul pe care îl terminase, a fost angajată ca învățătoare pentru această perioadă determinată. A fost o elevă de zece și îi place munca cu copiii. Probabil nu va rămîne în învățămînt, după ce va termina studiile universitare, orientîndu-se mai degrabă spre alte nișe pe care i le vor permite studiile. Dar, conform diplomei de liceu, are dreptul să fie învățătoare sau educatoare, iar odată finalizate studiile universitare, chiar dacă nu în profil pedagogic, statutul ei în învățămînt ar deveni de profesor pentru învățămîntul primar sau preșcolar. Adică, spus popular, educatoare sau învățătoare cu facultate, cu studii universitare. 

Una dintre îngrijorările pe care le naște proiectul actual de lege a educației îl reprezintă tocmai problematica aceasta, a raportării la liceele cu profil pedagogic. Concret, se dorește eliminarea specializării de învățător/învățătoare. Adică aceste licee nu ar mai avea dreptul, conform proiectului de lege, să pregătească învățători/învățătoare și, pe cale de consecință, nici nu va mai exista posibilitatea angajării pentru aceste posturi decît a absolvenților de PIPP, deci cu studii universitare de pedagogie a învățămîntului primar și preșcolar. 

La prima vedere, ar putea părea un lucru bun: calificarea universitară ar reprezenta, în aparență, un plus valoric. În fapt, aici avem unul dintre cele mai mari pericole la adresa calității învățămîntului nostru. Și acest fapt este confirmat de întreaga comunitate universitară pedagogică, o sumedenie de universitari semnînd o petiție împotriva acestui demers. Chiar zilele trecute am citit și un interviu al profesorului univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în care susține ferm și el pericolul desființării acestei specializări de la nivel preuniversitar. 

Lucrurile sînt foarte simplu de explicat. Elevii aceștia încep pregătirea sistematică și aplicată în domeniul pedagogic încă din clasa a IX-a, într-un regim curricular specific, avînd patru ani materii de specialitate și ore de practică săptămînale. Este o acumulare inestimabilă de cunoștințe, de deprinderi și de experiențe didactico-pedagogice în acești patru ani, pe care nu o poate suplini sub nici o formă parcursul universitar de trei ani de la nivelul de licență. În primul rînd, pentru că numărul de ore de practică la nivel universitar este infim, în raport cu oportunitățile de practică pe care le au elevii de la profilul pedagogic preuniversitar. Apoi, pentru că în mediul liceal pedagogic există un fel de ethos specific educațional pe care mediul universitar nu-l poate oferi. 

Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt. Dar dacă pentru un profesor de română sau de biologie, care va preda după studiile universitare la gimnaziu și la liceu, hai să zicem că formarea didactică se mai poate ajusta în anii de mentorat de după intrarea în sistem, pentru învățători, care lucrează cu elevii de primar, clasele I-IV, nu este la fel de ușor. Anii de practică din liceu sînt, efectiv, o avere inestimabilă. Pe care nu ne permitem să o pierdem, dacă ne pasă de viitorul copiilor noștri și al națiunii, în fond.

Poate să se spună că este important să avem și la acest nivel doar cadre didactice cu studii universitare sau chiar că este o obligație pentru conformitatea cu normele europene. Chiar de-ar fi așa, este important să se știe că majoritatea studenților de la PIPP sînt absolvenți tocmai ai liceelor pedagogice. Rar există cîte unul care să fie absolvent al unui alt profil. Iar dacă specializarea de învățător va dispărea din preuniversitar, studenții acestei facultăți vor veni fără o bază importantă pe care acum o acumulează în acești ani liceali. În plus, există multe școli din mediul rural unde este foarte greu să presupunem că în viitorul apropiat vom găsi cu ușurință absolvenți de universitate care să meargă ca învățători. Și nu sînt singurele argumente care pot fi aduse în discuție. Dar chiar dacă am fi obligați să avem doar absolvenți de studii universitare ca învățători, tot nu cred că acesta ar trebui să fie un argument pentru desființarea specializării respective din preuniversitar. După cum nu desființăm nici specializări ca mate-info, pentru că la nivel universitar se studiază matematică și informatică. Este de nepermis această perspectivă!  

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura românăCea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

Mai multe