2007 ca 1880?

23 martie 2007   PE CE LUME TRĂIM

Meteorologii spun că am avut anul acesta o iarnă neobişnuit de blîndă. Mai precis, cea mai blîndă din ultimii 127 de ani. A fost deci asemănătoare cu iarna anului 1880. Duminica însorită din jurul meu mă îmbie spre speculaţii pe care, într-o zi de lucru ocupată, nu le-aş face. Mă gîndesc că am putea citi anul în iarna din care se naşte, aşa cum viitorul e citit de mătuşi, în ceaşca de cafea, de chiromanţi, în liniile palmei sau de un personaj dintr-o povestire a lui Eliade, în pietre. Iarna ar putea anunţa coordonatele pe care va curge anul. În fond, din iarnă se nasc, mereu, anii şi ar putea exista un fel de genetică ascunsă pe care, dacă am şti să o surprindem în corpul iernii, am putea anticipa caracterele anului. Cîteva din trăsăturile lumii anului 1880, pe care le înşir la întîmplare, ar putea fi revelatoare. În 1880, tînărul Vincent van Gogh urmează sfatul insistent al fratelui său, Theo, şi se dedică exclusiv picturii. Un moment uriaş în istoria vizualului, dar şi pentru piaţa obiectelor de artă de peste un secol. În 1880, a murit Flaubert şi s-a născut Arghezi. Se termina deci cu un fel de literatură şi începea alta. Tot în 1880, Gaudi primeşte prima sa comandă serioasă din partea omului de afaceri Manuel Vicens i Montaner. Casa Vicens din Barcelona va fi prima operă majoră marca Gaudi, cu asimetrii liniştite, materiale felurite, culori vii alternate virulent evocînd tabla de şah, turnuri maure reinterpretate şi feronerii ample. Asta în vreme ce, tot în 1880, Catedrala din Köln este în sfîrşit inaugurată, după 632 de ani de la punerea pietrei de temelie. În anul consacrării sale, Catedrala din Köln era cea mai înaltă clădire din lume, iar recordul de cea mai înaltă construcţie gotică a lumii îl deţine şi astăzi. 1880, anul născut dintr-o iarnă încă şi mai blîndă decît cea pe care am avut-o noi, acum, a fost deci un an plin de contraste. Mă întreb dacă nu cumva fiecare clipă conţine în ea un fel de acid care macină pînă la rupere lanţul timpului, căci pare de esenţa clipei să se rupă de toate celelalte, care au trecut, şi să existe numai ea. La fel e şi cu anii. În fiecare an, lumea se rupe de ea însăşi. În materie de modă, în 1880 doamnele purtau acel model de rochie, altfel conservatoare şi deplin acoperitoare, care favoriza talia şi bustul, iar faldurile de la talie în jos erau astfel croite încît fesele erau marcate de o curbă generoasă. Deşi depline şi austere, rochiile acelea te fac să presimţi un fel de explozie sexuală în modă, care se va produce peste doar 4-5 decenii. Politic, lumea era condusă de cîţiva dintre cei mai proeminenţi lideri. Foarte conservatori, după criteriile noastre de acum, dar luminaţi şi cu adevărat măreţi. Imperiul britanic era condus de regina Victoria, iar Benjamin Disraeli era premier. Imperiul german era condus de Kaizerul Wilhelm I, cu Bismarck prim-ministru, Italia - de Umberto I şi Rusia - de Alexandru al II-lea, care, un mai tîrziu, a murit asasinat, cu doar o zi înainte de a da ţării sale prima Dumă. Singurul război major care a început în 1880 avea să se petreacă pe alt continent, dar a avut totuşi un oarecare impact în mentalitatea europeană - era războiul burilor. Tot în 1880 se încheia al doilea război anglo-afgan. Al treilea va începe peste cinci ani. Nici unul, nici altul nu mai sînt, azi, amintite decît în istoriile războaielor coloniale. România, şi ea de curînd victorioasă într-un mare război care i-a adus independenţa, era "mulţumesc bine". Obiceiurile oamenilor la 1880 erau, sigur, foarte diferite de cele de acum. Două detalii ale vieţii cotidiene de atunci mi se par foarte interesante. Primul ţine de încălţăminte. Populaţia de la oraş (nu cei avuţi, ci "clasa de mijloc" - cum i-am spune azi) purta pantofi de piele, confecţionaţi la comandă. Cei doi pantofi pereche, în acea vreme, erau identici, nu era nici o diferenţă între pantoful stîng şi pantoful drept, şi toată lumea cumpăra pantofi cu cîteva numere mai mari, pentru a fi purtaţi de cît mai mulţi membrii ai familiei, pe o perioadă cît mai lungă - cei pentru care erau prea mari, puneau hîrtie sau cîrpe în vîrf. Detaliul cu pantofii identici şi buni de purtat de toată familia se completează, în mintea mea, cu un altul. În 1880, oamenii făceau baie, în mod obişnuit, o dată pe lună. Precizez că duşul nu se practica în mod uzual, deşi armata prusacă, una dintre cele mai moderne la acel timp, tocmai introdusese, începînd cu 1879, duşurile în barăcile militarilor, iar obişnuinţa excentricului lord scoţian Monboddo, magistrat şi filozof preocupat de evoluţia limbilor, figură exotică a iluminismului scoţian, care făcea duş cu apă rece în fiecare dimineaţă în pridvorul vilei sale cu un secol mai înainte, dintr-un amestec straniu de convingere că e bine pentru sănătate şi de respect pentru Sparta antică, era bine ştiută şi frecvent comentată în cercurile intelighenţiei europene. În 1880, era solid ancorată în opinia publică convingerea că secreţiile pielii protejează organismul de micorbi. Nu încerc să fac vreo paralelă. Ar fi facil şi, cred, lipsit de relevanţă. Indiferent de ceea ce vrei să dovedeşti, poţi găsi acele asemănări şi deosebiri între orice epoci istorice care să susţină teza. E un efect logic al complexităţii oricărei epoci - în orice vîrstă a omenirii găseşti, laolaltă, tot ceea ce e omenesc. Nici mai mult, dar nici mai puţin. De aceea, orice epocă seamănă şi nu seamănă cu oricare alta. Către ce ne poate duce o iarnă călduroasă, e greu de anticipat. Ce fel de an ţîşneşte din burta unei ierni care nu a îngheţat, vom vedea. Dacă 2007 ar fi o variantă "updatată" a anului 1880 (în sensul păstrării totuşi a obişnuinţei duşului) nu ar fi foarte rău. Montesquieu vorbeşte despre legătura dintre climă/meteorologie şi caracterul popoarelor. Nu e primul, dar e cel mai cunoscut. Într-o demonstraţie cam naivă, folosind o teorie a "fibrelor corpului nostru", el spune că o climă rece favorizează curajul şi virtutea morală, în vreme ce o climă caldă favorizează laşităţile, acomodarea şi plăcerile îndeobşte legate de întreprinderile artistice. Ar fi de aşteptat deci un an ceva mai liniştit. Agenda lumii şi, mai ales, agenda României permit cu greu o asemenea aşteptare. Departe de a fi toropiţi într-un fel de hedonism artistic, oamenii zilei noastre sînt cît se poate de agitaţi. Iarna blîndă poate fi o iarnă a vrajbei noastre.

Mai multe