2000 de oameni confuzi

Uniunea Salvați România reușește cumva să fie singurul partid despre a cărui soartă și despre ale cărui mici, uneori insignifiante zbateri interne se discută intens în cercuri mai largi decît cel relativ restrîns al simpatizanților și membrilor. Criza internă a USR a devenit un soi de joc de societate în care fiecare dintre participanți încearcă să ghicească cînd și în cîte bucăți se va rupe partidul, ce rol va juca fostul premier Dacian Cioloș (vă mai amintiți de el?) și ce riscuri sînt ca proiectul generos și entuziast din 2016 să devină istorie în 2017.

Săptămîna aceasta, celebrul și pe alocuri ridicolul „referendum de poziționare“ din interiorul USR urmează să stabilească încă o dată ce crede partidul despre demersul nefericit de modificare a Constituției. Nu reiau aici întreaga istorie a conflictului userist, menționez doar că partidul a luat deja o decizie pe care o parte dintre membrii săi refuză să o recunoască. Puțini dintre activiștii USR cred că referendumul va rezolva ceva. Foarte probabil, nu va face decît să sublinieze cu o tușă și mai groasă diferențele dintre grupurile și grupusculele care au descoperit după alegeri că nu pot colabora și, în unele cazuri, nici sta la aceeași masă cale de cîteva minute fără o descărcare de antipatie toxică la adresa adversarului ideologic.

Totuși, acest mic exercițiu democratic are relevanța sa în contextul mai mare al politicii românești. În primul rînd pentru că, sub forma USR Liberal, în interiorul USR este singura linie de opoziție politică la adresa Coaliției pentru Familie și a extremiștilor care gravitează în jurul ei. Nici un alt partid nu a avut inteligența strategică să își pună problema apărării libertăților cîștigate pas cu pas în ultimii ani și care azi încep să dispară una cîte una în timp ce noi sîntem ocupați cu altele. Atacul asupra societății deschise vine pe multe fronturi și are origini și direcții diferite. Xenofobia, izolaționismul, etnocentrismul, radicalismul religios sînt toate prezente în diverse concentrații, au mulți partizani și aproape deloc adversari.

USR Liberal a ales să tragă o linie după modelul „Pe aici nu se trece“. Dacă etichetele formale ale partidelor românești ar avea vreo relevanță, ar fi fost firesc ca principalul adversar al CpF să fie PSD. La fel de firesc ar fi fost ca principalul apărător al libertăților economice să fie PNL. Nu e cazul. Doar voci izolate din cele două partide au îndrăznit să contrazică pozițiile oficiale fără ca asta să aibă vreun efect sesizabil asupra direcției pe care cei doi elefanți politici au ales-o. Asta face ca firava tranșee useristă să fie teribil de importantă. Sigur că despre naivitățile și umorile membrilor USR se poate vorbi, și chiar rîde, foarte mult. Dar rămîne la final faptul că din acest război cultural (asta e, pînă la urmă, demersul CpF, un război cultural) s-a sintetizat o poziție politică inexistentă pînă în acest moment. Faptul că liberalii useriști ar putea să piardă partida internă e irelevant. Direcția ideologică clară pe care au ales o poate căpăta alte forme de organizare decît partidul fondat de complex-complicatul Nicușor Dan. Sigur, dacă dl Dan își ia partidul înapoi, cam toată lumea are de suferit. USR va fi slăbit, probabil fatal, liberalii vor fi obligați să își caute norocul în altă parte, iar grupul USR Popular (conservator, pro-CpF) va continua să delireze amuzant și ineficient despre pericolele „sexo-marxismului“.

Încă de la apariția sa, USR a avut o doză de anarhism în el. A promis că luptă cu „sistemul“, iar sistemul a fost descris aproape întotdeauna ca un monstru birocratico-politic fără chip bine definit și atotputernic. O narațiune simplă de tip David vs Goliath din care, însă, lipseau detaliile. În doar cîteva luni, USR a fost obligat să se retragă pentru o evaluare – monstrul există într-adevăr, însă pentru a te putea lupta cu el trebuie să te lupți cu fiecare chip al lui (are multe), cu fiecare tentaculă, cu fiecare manifestare publică. Sînt oameni în interiorul USR care preferă viziunea originală, romantică, în care „noi nu sîntem ei“ e suficient. Nu e. Liberalii au înțeles că trebuie să alegi măcar o parte din lupte și, acolo unde e posibil, să încerci să impui un fir narativ util și eficient.

Investiția USR Liberal e mai degrabă într-un curent ideologic decît în USR și, pe termen mediu, cu un pic de consecvență, ar putea chiar să împlinească visul public al lui Nicușor Dan de a obține un partid relevant capabil să facă față PNL și PSD. Ceea ce, nu-i așa, ar fi un pic ironic. Nu știu cîți dintre cititori cunosc faptul că USR nu are decît aproximativ 2000 de membri. 2000 de membri angajați într-o luptă pe care nici ei nu o înțeleg întotdeauna bine. 2000 de oameni confuzi care au totuși meritul că încearcă. Nu e puțin lucru. Ajunge să vă uitați în jur. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.