15 ani de integrare europeană
Sala de seminar este în regulă. Are şi wireless, aşa că toţi ziariştii care au laptopuri şi tablete caută prize şi prelungitoare. Ca la orice întîlnire „tehnică“, ne sînt împărţite dosare-plic, cu date, statistici, documente, pixuri şi memory-stick-uri. Una dintre pagini îmi atrage atenţia: este o listă suficient de lungă, intitulată „Lista indicativă a strategiilor sectoriale pentru a răspunde condiţionalităţilor ex-ante, precum şi pentru fundamentarea intervenţiilor viitoare din fonduri comunitare“. Vă rog să le scuzaţi expresia! Am în faţa ochilor o listă de strategii şi planuri naţionale şi regionale. De exemplu: Strategia de Gestionare a Nămolurilor, sau Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Şcolii. Am folosit majusculele, exact ca în documentul original. „Eh, o mică greşeală de redactare, e luat direct din engleză“ – mi se spune. Păi, tocmai asta e greşeala mare, uriaşă: că toate par a fi luate direct din engleză, ca şi cum s-ar da CTRL-C şi CTRL-V dintr-un text scris pe la Bruxelles, cu minime eforturi de traducere şi, mai ales, de adaptare la limba română (mai bine zis, la societatea în care se vorbeşte limba română). Nu ar trebui să mă sparie prea tare fenomenul, nu? Formele fără fond au fost invocate şi la vremea celeilalte mari modernizări a ţării, acum mai bine de 100 de ani.
Aşa îmi fuge gîndul, din nou, la Florin Iaru. Poetul. Cel care, acum vreo zece ani, mi-a răspuns: „Corecta utilizare a limbii române“. Eu îl întrebasem care ar trebui să fie principalul obiectiv postaderare al României. Miniştri şi analişti, ONG-işti şi ziarişti îmi înşiraseră varii obiective, care mai de care mai interesante, mai tehnice, mai înălţătoare. Numai Iaru îmi spusese că obiectivul postaderare numărul unu al României ar trebui să fie... corecta utilizare a limbii române. Nu l-am luat prea în serios în acel moment. Pe măsură ce căpătăm vechime în calitate de membri ai Uniunii, îi dau din ce în ce mai multă dreptate.
Aşa îmi dau seama că au trecut cam 15 ani de cînd a început integrarea României în UE. Momentul zero poate fi socotit cel în care s-a pus prima filă în primul dosar de negociere a aderării, prin 1998. Perioadei aceleia, eu îi zic „preistoria integrării“. Aş spune că a fost o vreme a infantilităţii instituţionale, înduioşătoare prin entuziasm şi lipsă de rigoare. Apoi, a venit „vremea Puşcaş“. A durat cam patru ani vremea asta. După penibila ieşire din scenă a doamnei Puwak (executată politic în urma unei anchete scrise ca la carte de către jurnalistul Liviu Avram), nici un alt ministru al Integrării nu a mai avut o poziţie dominantă în relaţia cu Uniunea Europeană, pînă la aderare. Important a fost numai negociatorul-şef, adică Vasile Puşcaş. Să nu uit: cel puţin la fel de important politic a fost şi (paradoxal) şeful Reprezentanţei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, ceea ce nu era, în sine, o situaţie tocmai normală. Dar ne-a făcut bine. Premierul Năstase pariase întregul său mandat pe reuşita negocierilor de aderare. De aceea, a oferit lui Vasile Puşcaş (cam) tot sprijinul politic posibil. Încet-încet, pe cît s-a putut, dosarele de negociere s-au „internalizat“, au fost întocmite cu participarea directă (mai mult de frica şefului, decît din convingere) a ministerelor „de linie“. Au fost angajaţi, prin concurs, mai mult de 100 de „euroconsilieri“. Ei au fost plasaţi în ministere sau în aparatul propriu al prim-ministrului, pentru a ţine legătura directă cu echipa de negociere. Pe atunci, nu prea exista şedinţă de Guvern în care să nu fie, pe ordinea de zi, un punct numit „Cum mai stăm cu negocierile, ce ar mai fi de făcut?“ Era vremea „tudulistului“ gestionat de şeful cancelariei premierului, sociologul Alin Teodorescu. În plan public, viitorul comunitar al ţării era zugrăvit în roz pur: vor veni bani mulţi, românii vor putea să muncească oriunde, trebuie să luăm legile „lor“, că ale noastre sînt proaste. Atît de roz era viitorul, încît Jonathan Scheele mi-a spus, într-un interviu: „Nu uitaţi că România se pregăteşte să adere şi la un mare set de valori, nu numai la un mare portofel.“
(va urma)
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.