10 august – bastoane și finețuri teoretice

22 august 2018   PE CE LUME TRĂIM

În seara de 10 august, Jandarmeria a spus țării întregi că manifestanții strînși în Piața Victoriei aruncă cu fecale în jandarmi, că vor să intre în clădirea Guvernului și, după primele violențe, că o jandarmeriță agresată de derbedei are, cel mai probabil, o fractură de coloană. Am fost la acea manifestație. Am urmărit, apoi, nenumărate știri și imagini, am văzut declarații oficiale și mărturii ale altor participanți, am tot povestit ce și cum am văzut cu alți prieteni care au fost acolo, în diverse puncte ale Pieței. Concluzia mea e clară. Mai întîi, nici vorbă de fecale. (Vă imaginați cumva că manifestanții s-au ușurat în piață și au aruncat excrementul spre jandarmi?! Sau au venit cu materialul de acasă, colectat în pungă?!) În al doilea rînd, nimănui nu-i dădea prin cap să intre în clădirea Guvernului. N-am auzit nici o dată, vreme de trei ore cît am stat acolo, vreo scandare care să îndemne la intrarea în Palatul Victoria. Dimpotrivă, niște oameni care vorbeau banal, răgușit și fără cine știe ce autoritate la o portavoce făceau mereu apel la manifestanții din primele rînduri să ia distanță față de jandarmi și să respecte perimetrul stabilit de aceștia. În plus, aflu că, la 30 de minute după ce jandarmerița agresată a ajuns la spital, doctorii s-au pronunțat că nu are leziuni care să-i pună viața în pericol și nici vorbă de fractură de coloană în zona cervicală. De altfel, trei zile mai tîrziu, slavă Domnului, jandarmerița era sprintenă și, după cum zicea ministrul de Interne, gata să reintre în dispozitiv. Totuși, încă cel puțin 12 ore purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei a ținut-o una și bună cu intrarea în Guvern și cu fractura cervicală.

Așadar, văzînd cît am putut să văd de la fața locului și, apoi, văzînd și imaginile difuzate de televiziuni, ascultînd toate punctele de vedere (pro și contra), concluzia mea este că Jandarmeria a venit la această manifestație chitită să o disperseze în forță. Știau bine ce au de făcut ca să ridice tensiunea în piață și jocul lor cu provocatorii infiltrați printre manifestanți îmi este, acum, limpede. Au semănat vînt, dimpreună cu știutele televiziuni și cu PSD, și au cules furtună. Aici încep scenariile. Unii spun că totul a fost premeditat în folosul lui Iohannis (Guvernul urma să fie compromis/demis în urma violenței jandarmilor), alții spun că totul a fost premeditat în folosul lui Dragnea-PSD (manifestațiile anti-PSD trebuiau să fie compromise în ochii electoratului).

În oricare din variante, Jandarmeria a slujit o cauză politică meschină și vinovată. Grav este că a făcut așa ceva, dar și mai grav este că va fi gata să facă la fel și mîine, pentru viitorii stăpîni politici. De fiecare dată, reprimat va fi poporul, chiar dacă cei care au încasat gaze și bastoane pe 10 august sînt unii, iar cei care le vor încasa în viitor vor fi alții/ceilalți. Și acum ajung la ceea ce mă interesează, de fapt. Ce e în mintea unui comandant de jandarmi care gestionează în acest mod o manifestație precum cea din 10 august? Oare istoria recentă – decembrie 1989, mai ales – nu îi spune nimic? Este el așa de sigur că românii din fața lui erau o haită năimită care, dacă strigă împotriva lui Dragnea, vrea să dea o lovitură de stat, să destabilizeze țara, să o arunce în ghearele dușmanilor? Cînd spune că jandarmii își fac datoria față de țară, dincolo de lozincă, ce idee vie lucrează în mintea și în sufletul lui?

În general, nu putem pătrunde dincolo de căștile jandarmilor. Nu știm ce cred ei despre lume și despre ceea ce au de făcut într-o democrație. Acum, însă, gureșul purtător de cuvînt al instituției ne-a devoalat (verb favorit al presei noastre) cîte ceva din gîndurile lor. Cu prilejul multor intervenții în discuțiile aprinse din și de după 10 august, Jandarmeria a invocat teoria violenței legitime a statului ca temei al acțiunii cu bastoane și gaze din Piața Victoriei, deschizînd astfel o discuție fină, filozofică, aparent inadecvată bastoanelor și lacrimogenelor.

Ideea este următoarea: într-o societate organizată, statul deține monopolul violenței. De la Jean Bodin la David Hume și Max Weber, recunoașterea dreptului exclusiv al statului de a exercita violența în societate a devenit loc comun, general acceptat astăzi în teoria politică a statului democratic. Oricine altcineva (persoană sau grup) este violent va fi reprimat cu violența necesară de către stat. Prin urmare, orice violență socială care este exercitată de altcineva decît de stat este nelegitimă, fiind încălcat monopolul. Acest monopol este consacrat clar prin Constituție, iar regulile după care violența de stat se exercită legitim sînt statuate în lege. Teoria aceasta, însă, dacă e predată doar așa, pur și simplu, la școala de jandarmi, îi cam pune pe drumuri greșite pe tinerii și tinerele pe care statul îi îmbracă în țestoase ninja la nevoie. De aceea, mai e ceva esențial de adăugat.

În paralel cu teoria monopolului violenței legitime, s-a dezvoltat și s-a impus în timp teoria legitimității acțiunilor violente ale poporului, cînd statul devine tiranic. Încă în secolele XI-XII, dreptul nobilimii de a răsturna prin violență regele dacă acesta devine tiran este clar prevăzut în pacte și înțelegeri politice din Occident. Iar în secolul al XVII-lea, John Locke așază dreptul poporului de a răsturna tiranul prin acțiuni violente, revoluționare, ca fundament al contractului social. Dreptul indiscutabil al statului de a exercita violență pe teritoriul pe care este suveran rămîne legitim, atîta timp cît este exercitat în limitele sale legale și, mai ales, morale. Dar cînd cetățenii simt că statul devine tiranic au dreptul să răstoarne guvernarea prin violență. Repet, circumstanța e esențială: cînd statul devine tiranic. Ca în decembrie 1989, la noi.

Așa stînd lucrurile, apare imediat întrebarea: cînd devine tiranic un stat? Și cine decide asta?

De aici începe o discuție lungă și complicată – cu atît mai complicată cu cît democrațiile devin mai sofisticate, mai complexe, mai profunde. Fapt este că nimic din această discuție nu are relevanță pentru evenimentele din 10 august, cînd jandarmii au acționat în forță deopotrivă împotriva celor care erau violenți cu ei, dar și împotriva celor care protestau pașnic împotriva unui guvern pe care îl socotesc nevrednic. Ce vreau să spun este că, dacă admitem teza jandarmilor – anume că au reprimat violent o întreagă manifestație pașnică sub motivul că o minoritate din acea piață era ilegitim violentă și nu aveau cum să ajungă la ea altfel decît luîndu-i la bătaie pe toți cei care le cădeau la mînă –, atunci teoria violenței legitime a statului nu se aplică.

Mai multe