Patriotismul ca tactică de evaziune

27 ianuarie 2016   EDITORIALE ȘI OPINII

Imnul

Aflu, din Adevărul, că UNPR se pregăteşte să depună o moţiune simplă împotriva Guvernului Cio­loş. Un act de vigilenţă democratică, aş fi tentat să spun. Uite, totuşi, că nu toată lumea politică e la schi sau la plajă în timpul vacanţei parlamentare. Probleme sînt nenumărate: fiscalitatea, sărăcia, alegerile locale, infrastructura, Moldova. Multe, multe probleme.

Cea mai importantă dintre ele? O obscură şi absolut irelevantă reglementare care priveşte situaţiile în care poate fi interpretat imnul naţional în competiţiile sportive. UNPR cere ferm îndepărtarea ministrului Tineretului şi Sporturilor, Elisabeta Lipă, pentru că a îndrăznit să amintească faptul că există o regulă care trebuie respectată.

Zice aşa un senator oarecare al UNPR: „Noi am spus, în momentul în care am votat Guvernul, că acesta va rămîne în funcţie atîta timp cît deciziile pe care le ia sînt în favoarea poporului român. Faptul că doamna Lipă a interzis la competiţiile naţionale intonarea imnului de stat al României este, din punctul meu de vedere, o gravă încălcare a Constituţiei“.

Patrula

A provocat un pic de comoţie pe reţelele sociale anunţul Partidului România Unită privind crearea „Patrulei lui Vlad Ţepeş“, ale cărei intenţii par desprinse din manualul pionierului întîrziat: „Pe a­ceşti tineri îi veţi vedea peste tot, îi veţi vedea unde este nevoie de ei, de ajutor. Nu vor avea arme, poate vor avea lopeţi să ajute la deszăpezire sau poate vor avea găleţi să ajute la inundaţii sau poate pur şi simplu vor ajuta o bătrînă să traverseze strada“, spune Bogdan Diaconu, preşedinte al PRU.

Şef al patrulei şi celebritate de rang secund, Daniel Ghiţă e mai ferm un pic: „«Patrula lui Vlad Ţepeş» va veghea ca cei sărmani şi uitaţi de autorităţi să nu fie victimele interlopilor, tîlharilor, hoţilor cu diplomă. Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri, trebuie să dăm un semnal că România nu este sat fără cîini, în care oricine urlă mai tare sau se ia de cei slabi şi neajutoraţi are cîştig de cauză“.

Copiii

O delegaţie de parlamentari români s‑a deplasat în Norvegia pentru a se informa în legătură cu deja celebrul caz al familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost preluaţi de stat după ce autorităţile au declanşat o anchetă care urmăreşte să stabilească dacă minorii sînt victime ale violenţei domestice.

Un comunicat al Senatului, citat de Mediafax, anunţă războinic (sublinierile îmi aparţin):

„Parlamentarii români au cerut (…) imperios reanalizarea ordinului temporar de plasament pe considerentul că măsura adoptată este una disproporţionată şi reprezintă o interpretare abuzivă a principiului interesului superior al copilului (potrivit legislaţiei internaţionale relevante), adăugînd că există suspiciuni rezonabile privind unele vicii de procedură (nerespectarea de către Barnevernet a etapelor procedurale prevăzute în legislaţia norvegiană)“.

Onorabilii parlamentari români au deja o concluzie. Mai ales că: „Delegaţia a vizitat şi familia, discutînd cu Marius şi Ruth Bodnariu, a vizitat locuinţa şi a constatat condiţiile adecvate de viaţă şi dezvoltare oferite copiilor de către părinţi“. Mai că îţi vine să te înduioşezi.

Toate ştirile amintite mai sus au venit într-o singură zi. Întîmplător, Ziua Unirii Principatelor, unul din momentele acelea în care patriotismul oportunist care reiese din toate cele trei exemple de mai sus devine şi patriotism formal. Patriotism din specia aceea cu care ne-am obişnuit, aşa cum ne obişnuim cu zgomotul tramvaiului de sub geam cînd ne mutăm într-o casă nouă.

În fapt, aceste dovezi de patriotism prost înţeles şi des întîlnit – crearea artificială a unui subiect care nu există (imnul), simplificarea absurdă, pe linii naţionalist-şovine, a unor probleme reale (infracţionalitatea, incapacitatea administrativă) sau cheltuirea banilor publici pentru oportunităţi de imagine (excursii în Norvegia) sînt, toate, avertismente de fraudă. Retorică, dacă nu altfel. Dacă sîntem toleranţi, putem spune că avem de‑a face cu o tactică de evaziune care maschează fie sărăcia, fie  ticăloşia discursului politic.

UNPR, spre exemplu, nu suflă o vorbă despre situaţia jenantă a învăţămîntului românesc pentru care e parţial vinovat: fabrici de doctorate, o bizară „academie“ cu preocupări de securitate şi, în general, reţele care distribuie onoruri mincinoase şi rente reale din bani publici.

În schimb, partidul domnului Gabriel Oprea preferă să creeze o falsă problemă, aceea a imnului, intoxicînd astfel dezbaterea publică cu un subiect care, cu toată bunăvoinţa, poate fi calificat drept cel mult o aiureală.

Mai departe, dl Diaconu şi partidul său naţionalist nu pot pretinde că nu înţeleg ce fac.

„Patrula“, cu uniformele ei şi cu simbolistica ei războinică, e un eufemism pentru o  organizaţie paramilitară. Aşa cum nu pot pretinde că nu există intenţie în tenta fascistoidă pe care o au declaraţiile pe care le emit. Nici măcar nu sînt singuri pe zona asta. Sînt însă foarte vizibili, graţie statului de parlamentar al preşedintelui PRU. În cazul acesta, avem de-a face cu o doză de iresponsabilitate care nu poate fi suficient subliniată.

În final, poate cel mai grav exemplu este cel al parlamentarilor excursionişti. Istoria odioasă de abuz asupra copiilor în România a fost scoasă la lumină încă o dată în siajul acelui complicat caz din Norvegia. Dacă conştiinţa populară s-a consolat cu ideea că pentru orfanii din orfelinatele comuniste era de vină Ceauşescu, zilele astea îi e mai greu de acceptat că trăim într-o cultură în care anual sînt semnalate zeci de mii de cazuri de violenţă asupra copiilor fără ca statul să intervină semnificativ.

Şi cu toate astea, acuzatorii serviciilor sociale norvegiene nu suflă o vorbă despre tragediile locale. O aleg pe cea îndepărtată, neclară, dar „ofertantă“. Parlamentarul patriot român va apăra copiii români din Norvegia, dar nu va acorda nici o atenţie celor care sînt schilodiţi în circumscripţia lui. În schimb, le va arăta el străinilor cum trebuie să îşi aplice legile. 

Ceea ce rămîne în urma acestei armate de impostori gălăgioşi e doar jena. Şi un simţ al ridicolului din ce în ce mai tumefiat. Patriotismul românesc, atîta cît o mai fi, se refugiază în medii private şi, uneori, în umor.

În interiorul cercurilor politice româneşti decenţa, consecvenţa responsabilă şi raţiunea sînt antipatriotice. Cîştigă cine strigă mai tare.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe