O singură naţiune, cumva - note din Moldova şi Transnistria
● Premierul s-a dus la Rîbniţa, s-a urcat în maşină, fără bodyguard, la fel şi Şevciuc, fără gardă de corp, şi au plecat amîndoi, nimeni nu ştie unde. Omul care zice asta e alert, aşa, de parcă ar povesti un film. Sincer să fiu, nu ştiu dacă scena s-a petrecut pe un pod sau nu, dar îmi place să-mi imaginez, aşa, ceva ca în filmele poliţiste: pe un pod, două coloane de maşini negre, cu doi tipi care se pupă pe obraz fix la mijlocul podului şi apoi dispar în pădure. Mai tîrziu, la sediul OSCE din Chişinău, pereţii sînt plini de fotografii mari, cu proiecte de cooperare şi cu imagini de la negocierile dintre moldoveni şi transnistreni. Într-una dintre ele, Filat şi Şevciuc stau pe o bancă, se uită unul la altul, se vede o apă în spatele lor, Şevciuc rîde ştrengăreşte, Filat zîmbeşte. Am crezut că apa e Nistrul şi că poate fi chiar întîlnirea de la pod, dar mai apoi mi s-a spus că nu, era un lac din Germania şi aceea era altă întîlnire.
● Cam asta este atmosfera cu noile negocieri. Şevciuc de care vă zic este Evgheni, un tip care a surprins pe toată lumea cîştigînd alegerile din Transnistria de la finele anului trecut. Este, deci, aşa-zis preşedinte al aşa-numitei Republici Moldoveneşti Nistrene. Corect este ca, dacă eşti la Chişinău, să zici musai „aşa-zis“ şi „aşa-numitei“, altfel se va găsi cineva să-ţi atragă atenţia. Dacă eşti la Tiraspol, corect este să uiţi de ele, altfel se va găsi cineva să-ţi atragă atenţia.
● Sînt două chestii cu adevărat profitabile în Transnistria: Sheriff şi vămile. Şevciuc a luat vămile, acum aşteptăm să vedem ce va face cu Sheriff. Asta ni se explică la Chişinău. Povestea din spate e cam aşa. Sheriff e o companie-mamut pentru Transnistria. Are fabrici, supermarket-uri, companie de cablu TV, televiziune şi echipă care joacă în campionatul Moldovei. Problema nu e că Sheriff are de toate, ci că e monopolistă cam în toate ariile în care are afaceri. Şi asigură cam jumătate din bugetul Transnistriei. Dar asta şi pentru că încasările la bugetul Transnistriei sînt ridicol de mici, (aşa-zisa) ţară avînd un deficit bugetar de 70%. Acoperit de Rusia. La un moment dat, Sheriff şi-a făcut şi partid. Condus de Şevciuc, care era angajat al Sheriff, fost poliţist economic. Partidul a avut succes, drept urmare Şevciuc a ajuns preşedinte al Sovietului Suprem, adică al (aşa-zisului) Parlament. De unde a încercat să limiteze puterile preşedintelui Igor Smirnov (aşa-zisului – de fapt, aţi înţeles ideea asta, de aici încolo se consideră implicită). Dar Smirnov n-a priceput de glumă şi le-a arătat misterioşilor proprietari ai companiei o pisică. Acum, e şi normal, dacă statul îţi acordă monopoluri, tot statul are ce pisici să-ţi arate. Moment în care Sheriff l-a scos pe bară pe Şevciuc, care a pierdut şi partidul, şi preşedinţia Sovietului. Asta a făcut din el – cum s-a exprimat un oficial de la Chişinău – un „maverick underdog“. Şi se zice că a căpătat o ură profundă faţă de Sheriff. La alegeri, Smirnov a căzut în dizgraţia Rusiei, care a pornit o campanie mediatică împotriva sa. Smirnov n-a intrat nici în turul doi, unde au concurat Şevciuc şi favoritul Rusiei, Kaminski, un tip anost şi văzut ca slab. Şi ştim că, în Est, cei slabi nu au şanse. Acum Şevciuc este preşedinte. Şi nu ar vrea să fie crezut slab. A luat vămile. Şi la Chişinău, şi la Tiraspol se aşteaptă asaltul asupra Sheriff. „Omul ştie cum funcţionează puterea aici şi ce trebuie să facă“, spune un analist de la Tiraspol. Care are numai cuvinte de laudă faţă de Sheriff. Este din tabăra politică Sheriff. El pariază că Sheriff va cîştiga lupta într-un fel sau altul. Eu pariez totuşi pe Şevciuc. În Est, politicul bate economicul aproape întotdeauna. Oricum, scenariul în care un preşedinte se consolidează pe căi democratice şi ţara aia se apropie de normalitate nu e fluturat de nimeni.
● Cînd am fost data trecută în Transnistria, pe vremea lui Smirnov, transnistrenii nu aveau cum să vadă televiziuni din Moldova. Compania de cablu (Sheriff) nu transmitea decît canale din Rusia şi pe cele locale. Ba chiar, pentru că era mai ieftin, moldoveni din partea asta a Nistrului îşi făceau şi ei abonament tot la compania transnistreană. Ceva s-a schimbat de cînd cu Şevciuc. Televiziunea de ştiri Publika a intrat în Transnistria. Iar după o înţelegere Filat – Şevciuc, postul naţional Moldova 1 a intrat în grila de dincolo. 5000 de studenţi şi elevi transnistreni învaţă în fiecare an dincoace de rîu, beneficiind de burse de la stat. 1000 de oameni trec zilnic linia de demarcaţie. Astea sînt cifre aflate de la Biroul de Reintegrare (condus de un vice-prim-ministru care e şi negociatorul din partea Chişinăului). Altcineva spune că 30% dintre pacienţii spitalului municipal din Chişinău vin din Transnistria. Iar şoferul de taxi zice că se strică chestia cu nunţile – pînă curînd cine organiza nunţi mergea în Transnistria şi cumpăra băutură mai ieftină (sau cumpăra de la profesionişti care se ocupau cu adus băutură din Transnistria pentru nunţi). Dar acum a apărut o chestie (lege, ordin – nu ştie) cum că restaurantele şi sălile nu mai au voie să permită accesul cu băutură la nunţi dacă nu are timbrul de acciză moldovenesc. Astea toate ar trebui să răspundă la întrebarea: există contacte între cele două societăţi? Da, există neobişnuit de multe şi de extinse pentru o zonă de conflict îngheţat. În Cipru, pînă de curînd, grecii şi turcii nu aveau deloc contacte interumane, acum au apărut puncte de trecere. Nu ştiu cît le folosesc ciprioţii, cînd am fost la Nicosia punctul de trecere din oraş era ocupat de turişti doar. Cînd treci graniţa dintre Serbia şi Kosovo, schimbi plăcuţele la maşină. În Chişinău vezi maşini cu numere de Transnistria, şi cu steagul lor. Totuşi, Moldova nu permite folosirea acestor plăcuţe în exterior; în interior puteţi merge, dar afară ar însemna că vă recunoaştem internaţional – le-au spus transnistrenilor. Asta nu împiedică Ucraina să primească maşinile cu numere transnistrene.
● Şi totuşi, contactele semnificative la nivel uman nu se traduc prin ceva schimbare politică. Pur şi simplu, societatea şi statul se ignoră reciproc. La Sovietul Suprem ne întîlnim cu nişte deputaţi. Cînd zic „ne“, mă refer la un grup de experţi din SUA, Ucraina, Polonia, Turcia şi Cipru (mulţumesc Fundaţiei Soros Moldova pentru o nouă oportunitate de a mă pune la curent cu problema transnistreană). Acum noi sîntem altă societate, ni se spune insistent. Vrem să fim buni vecini cu Moldova şi atît. Şi adevărul e că toate acele contacte între societăţi le arată ca vecine mai degrabă decît parte a unui întreg care se va reuni la un moment dat. În Moldova e un singur grup dominant, la noi sînt trei limbi oficiale: ucraineană, rusă şi moldovenească. Se repetă asta recurent, şi la Sovietul Suprem, şi la ONG-uri, şi la opoziţie, şi la guvern: noi sîntem multinaţionali, avem trei limbi oficiale. Şi totuşi, la Chişinău sînt două limbi omniprezente – româna şi rusa –, la Tiraspol e doar rusa. L-am rugat pe Andrei, translatorul, să-mi spună ce limbi vede pe stradă, în publicitate şi inscripţii (limba moldovenească oficială în Transnistria este cea scrisă cu alfabet chirilic şi mi-e greu să fac diferenţa între ea şi rusă). Nu a găsit decît în două locuri ceva scris în moldoveneasca-chirilică: pe clădirea Sovietului Suprem, inscripţia oficială, şi în Restaurantul „La Plăcinte“, care funcţionează în Moldova şi are o franciză la Tiraspol. În rest, numai rusă (ucraineană deloc). Tocmai citisem un raport despre focus grupuri cu oameni din Transnistria, care erau convinşi că la Chişinău nu ai voie să vorbeşti în rusă. Şi m-am amuzat amintindu-mi ce frustraţi sînt cei din România care ajung la Chişinău şi văd cîtă rusă (pe care nu o înţeleg) e în jurul lor. Deci, de facto, Republica Moldova este un stat bilingv (toate legile şi actele oficiale se traduc şi în rusă, pînă şi buletinele de identitate au rubricile în română şi rusă). Şi tot de facto, Transnistria este un stat rusesc. Dar în stilul sovietic în care evidenţa nu contează, ci doar ce scrie la cartea oficială. Oamenii îţi tot repetă chestia asta: Moldova este un stat naţional al românilor, noi sîntem un stat multinaţional. Unii prostănaci din Vest chiar cred chestia asta.
● Dintre deputaţii din faţa noastră, sînt patru scorţoşi, îmbrăcaţi la costume de şmecher, aşa, cam ca la Consiliul Local Vrancea, şi unul relaxat, cu ochelari trendy, bărbuţă nerasă şi uşor blond – ar putea trece de ONG-ist danez. Îl ştiu sigur de undeva, dar nu-mi vine acum. Vorbeşte cel mai mult şi ceilalţi îi permit respectuos să-i întrerupă. Ne spune că e sociolog de meserie şi că în Moldova se construieşte o naţiune etnică românească, pe cînd la ei se construieşte o naţiune civică. E bun, ştie conceptele. Dar, auziţi, îi zice colegul din Ucraina: de ce mi se plîng ucrainenii de aici că limba lor nu apare pe niciunde şi că nu sînt reprezentanţi? Zice că vrea să răspundă tot el, pentru că e ucrainean de origine: chestia e aşa, domnule, 30% aici sînt ucraineni, dar nu toţi vorbesc ucraineana, preferă să vorbească rusa, la fel ca la Odessa, unde se vorbeşte mai mult rusa decît ucraineana. Ce vreţi acum, fiecare vorbeşte în limba în care se simte cel mai confortabil, aici sînt sîntem ca în Statele Unite ale Americii. Şi să ştiţi că, în 1991, voluntarii ucraineni au luptat din partea noastră. Ştiu, pentru că am luptat şi eu atunci. Şi totuşi, parcă e prea tînăr să fi luptat. Un coleg din Cipru insistă totuşi: dacă sînt trei naţiuni şi fiecare e egală, asta înseamnă că în Soviet aveţi tot cam aceleaşi proporţii, cam 30% ruşi şi, la fel, 30% moldoveni şi ucraineni, nu? Deputaţii sovietului simt că ăştia sînt dintre ăia care nu vor să priceapă cum e cu multiculturalismul transnistrean. Se arată iritaţi de întrebare. Unul dintre ei zice că asta e o ţară multietnică, societatea e foarte tolerantă. Da, da, bine, insistă cipriotul turc, am înţeles că sînteţi toleranţi, dar cum se face că ruşii domină? E doar aşa o coincidenţă că moldovenii şi ucrainenii sînt puţini la conducere? Omul cu ochelari fini se enervează: dom’le, noi nu împărţim oamenii pe categorii etnice. Mă gîndesc: păi, zi aşa, e o coincidenţă istorică – în fosta URSS şi prin jurul Rusiei actuale vorbim de structuri supranaţionale, multiculti de-a dreptul, dar coincidenţa istorică face ca ruşii să conducă mereu (şi unde nu conduc ei, nu se simt prea bine respectivele entităţi). Dar e prea inteligent să zică asta. Însă un deputat din dreapta sa nu este – el zice: aici sîntem pe principiul sovietic, toţi sîntem sovietici, nu contează naţionalitatea. Ia o atitudinea băţoasă: un singur popor, o singură patrie. Nu mai înţeleg dacă vorbeşte despre URSS sau tot despre Transnistria.
● Apoi mi-am dat seama de unde îl ştiu: Dmitri Soin, lider al tineretului panslavist din Transnistria. Activitate politică intensă de mic. Ofiţer al serviciului de securitate transnistrean. Căutat de Interpol pentru crimă, a împuşcat pe cineva după o altercaţie în trafic.
facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE