Numai Crin şi Ionel

Constat, cu părere de rău, că starea dilematică tradiţională a acestui hebdomadar pe care îl iubesc eu începe să fie tot mai mult înlocuită cu certitudini (din păcate), mai ales politice. Astfel, dl C. Ghinea îşi expune poziţia fermă şi inebranlabilă cu privire la profesionalismul lui „Ionel“ în opoziţie cu inconsistenţa lui „Crin“. Profit însă de apelul (retoric?) pentru un sfat şi încerc să readuc discuţia în domeniul dilemei. În legătură cu „cestiunea“, dl Ghinea reproşează unui oarecare candidat la preşedinţia României că „nu are organ pentru cifre şi politici“, că „are repulsie faţă de cifre“! Şi îl compară cu un economist reputat, fost ministru de Finanţe, care are vocaţia cifrelor. Dar, în acest caz, se compară „mere cu pere…“ deoarece, în realitate, noi vorbim (inclusiv dl Ghinea) de eventuali candidaţi la preşedinţie. Atunci ce ar trebui să pretindem de la un preşedinte bun? Dacă citesc şi alte articole din Dilema veche, aflu că acesta ar trebui să fie „bărbat“, „adult“, „puternic“, eventual o combinaţie între Schwarzenegger şi Stallone! O fi necesar, o fi suficient? Dacă este prea „bărbat“, prea „puternic“, prea „adult“, nu există oare riscul (parţial demonstrat în ultimii cinci ani) unui permanent conflict între puterile statului, pericolul ca haina să fie prea strîmtă pentru respectiva persoană – drept care, va încerca fie să rupă haina, fie să o recroiască pe măsura sa…? Dacă însă este prea slab, nu devine oare un simplu decor şi o marionetă în mîna nu ştiu căror „moguli“ răi (de „mogulii“ buni nu avem voie să vorbim)? Dar, oare, a dispărut acea mediocritas aurea, calea de mijloc? Şi de ce oare un „Crin“ sau vreo altă „floare“ ar deveni ridicol cînd afirmă că România are nevoie de bun-simţ şi de revoluţie morală? Mai ales după ultimele evenimente, cînd nici un politician nu neagă că alegerile ar fi fost fraudate (de ambele părţi), ci doar îi acuză pe adversari că ei ar fi furat mai mult! Or, problema mea şi a tuturor cetăţenilor normali (oare mai există?) nu este că PD-L ar fi furat mai mult decît PSD (sau invers), ci că s-a furat! Dacă am găsit un candidat care nu a putut fi acuzat de furt, minciună, deja este (ar fi fost) un pas înainte. Poate că nu este suficient, dar este necesar! Parafrazînd un candidat la preşedinţie (de acum cinci ani): „Prin ce blestem românii trebuie să aleagă între doi... (comunişti, securişti, mincinoşi, hoţi, prostănaci, vînduţi ruşilor... etc.)“, fiecare poate alege ce variantă sau ce combinaţie doreşte. Nu degeaba, rabinul din banc exclamă fericit la un moment dat: „Am un răspuns, cine are o întrebare?“. Eu încă nu am nici un răspuns, dar am foarte multe întrebări. Dacă avem „decît“ (sic!) aceste alternative, atunci cred că avem urgentă nevoie de o revoluţie morală. Şi nu doar a noastră, a alegătorilor, ci în primul rînd a clasei politice, dar şi a poliţiei, ca să nu mai vorbim de justiţie etc. sau chiar de… jurnalişti (vezi cazul S.R.S. şi B. Ch.). Nu mă interesează cine cu cine a votat, dar este important cu cine am putea vota. În acest moment, cînd bălăcăreala în mocirlă a devenit sport naţional, mă simt obligat să afirm că toate trec pe plan secund în faţa îngrozitoarei mizerii morale care se etalează „clipă de clipă şi ceas de ceas“ pe ecranele televizoarelor. Atîta vreme cît politicienii noştri stau cu toţii în… mocirlă pînă la gît şi singura lor preocupare este să se stropească unul pe altul, fără să le pese de soarta ţării, cred sincer că trebuie de urgenţă să purcedem la asanarea morală a societăţii, din care clasa politică însăşi face parte! Şi atunci, poate că nu ar fi de lepădat nici soluţia ca o persoană (doar) morală să fie preşedinte? Oricum, pentru mine, încă rămîne fără răspuns întrebarea esenţialmente dilematică: „dar eu... pentru cine votez?“. Gheorghe GRÜN ggrun2000@yahoo.com