Momentele mele de regret pentru Cozmîncă şi Mischie

● Povestea cu migraţia primarilor a fost mereu încurcată în România, încă de cînd ne-am apucat să-i alegem direct şi democratic pe respectivii oficiali. Aleşi democratic de cetăţeni, dar depinzînd de fonduri de la guvern sau „de la judeţ“, primarii au fost mereu siliţi să aleagă între pragmatism şi idealism. Cum alegerea lor nu este o surpriză, a rezultat o veşnică vînzoleală între primari şi partide. Pe vremuri, Octav Cozmîncă – ce-o mai face acum Octav Cozmîncă? – şi-a propus să-i aducă pe toţi primarii la PSD. Nu chiar toţi, dar oricum campania mergea atît de bine, încît chiar colegii săi din partid l-au tras de mînecă: termină, dom’le, cu chestia asta, dă prost în afară, trebuie să ne integrăm în UE şi zbiară presa şi ONG-urile. PDL acum nu a mai înghiţit el însuşi mulţi primari, însă strategia a fost mai sofisticată şi s-a numit UNPR. Partidul acesta este în sine o găleată de strîns dezertori. A început în Parlament şi s-a întins mult în teritoriu, cu primarii. Pe vremuri, Cozmîncă făcea chestia asta în linişte, iar din cînd în cînd Institutul de Politici Publice (IPP) îi recenza pe primari şi atunci mai vedeam în grafice ce mai comisese Cozmîncă. Ne scandalizam cu toţii, era vuiet mare, ştirea ajungea la Bruxelles. Cu UNPR şi campania sa de recrutat primari sîntem la o etapă evoluată. Fiind noi ţară membră a Uniunii Europene, nu mai avem a ne teme de ce zic străinii. Drept urmare, UNPR nu se ascunde, ci se laudă cu practica asta. Cînd mai pică un primar, UNPR dă un comunicat de presă făcut pe modelul: Gigel de la Afumaţi a realizat că doctrina progresistă şi realismul UNPR sînt cele mai potrivite pentru a contribui la dezvoltarea României şi propăşirea, bla-bla.

● Dacă vi se pare că s-a schimbat ceva fundamental de la Cozmîncă la UNPR, atunci vi se pare greşit: povestea este aceeaşi şi se numeşte abuz administrativ. De ce se mişcă aceşti primari, aşa, în masă, ca bancurile de sardine în direcţii diferite? Cred că putem exclude din start farmecul personal al domnului Cozmîncă, sau o atracţie, o iluminare în masă, faţă de doctrina progresistă a UNPR. De fapt, aceste migrări sînt un simptom al abuzului administrativ. Fondurile se pot distribui din pix pe criterii politice şi exact asta se şi întîmplă. Reţeaua de patronaj politic ignoră criteriile de distribuire a banilor publici fixate prin lege (criterii de gen populaţie, nevoi de dezvoltare). Legea asta este una bună, făcută după bune practici internaţionale. Şi este ignorată sau ocolită. Ca orice lege, are excepţii. Adică regula spune că banii se dau de sus în jos pe formula X, dar în cazuri excepţionale se permit abateri de la formulă. În practică, excepţia a devenit regulă şi invers. Abuzurile astea se comit atît la nivel de Guvern, cît mai ales la nivel de preşedinţi de Consiliu Judeţean.

● Şi iar merită să facem o excursie în timp pe vremea lui Cozmîncă. Scuzaţi că inoportunez cu aceste fugi în trecutul recent, dar e relevant să vedem cum a încercat societatea românească să rezolve nişte probleme de care ne plîngeam cu toţii atunci şi ce s-a ales din asta. Deci, pe vremea cînd Cozmîncă era celebru, tot celebru era şi un domn numit Nicolae Mischie. Un baron local, omul care a recunoscut public că primarii depind de pixul lui. Cei ca Mischie erau cureaua de transmisie prin care Cozmîncă racola primari. Pe vremea aceea, preşedinţii CJ erau aleşi indirect, de către ceilalţi consilieri judeţeni, aleşi la rîndul lor pe liste de partid. La un moment dat însă, am schimbat asta: i-am ales direct pe şefii Consiliilor Judeţene. Cu alte cuvinte, i-am făcut cei mai tari din judeţ şi necontrolabili de la centru. Avînd legitimitate directă, pixul lui Mischie a devenit biciul lui Dumnezeu la nivel de judeţ.

● Observaţi vă rog pattern-ul: Cozmîncă racola primari pe ascuns, UNPR se laudă cu asta, Mischie a spus la nervi chestia cu „pixul meu“, actualii baroni locali (de la toate partidele) o spun direct, în campanie: primarilor, depindeţi de pixul meu. Dacă lui Mischie îi era frică de Cozmîncă, căruia îi era frică de Năstase, căruia îi era frică de UE, ăstora de azi nu le mai e frică de nimeni. Ceea ce Cozmîncă şi Mischie făceau pe ascuns, ăştia promit direct în campanie electorală. Că de asta sîntem noi stat suveran şi membru deplin al Uniunii Europene, să facem ce vrem la noi acasă, să nu ne mai dea alţii lecţii, să le dăm peste bot ONG-iştilor care ne turnau la Bruxelles, corect? Corect.

● Ca să fie şi mai aiurea povestea asta, am schimbat apoi legea, pentru ca preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi direct din primul tur. Asta înseamnă că cei aflaţi deja în funcţii vor fi greu spre imposibil de urnit de acolo. Cu alte cuvinte, am creat în cîţiva ani o clasă întreagă de mandarini locali atotputernici. În loc să încercăm să limităm abuzul administrativ, l-am agravat. Decăderea de la Cozmîncă la UNPR şi de la Mischie la urmaşii săi înseamnă derobarea de ruşine. Iar derobarea de ruşine este mereu un semn al obscenităţii devenite acceptabile, cînd nici măcar nu mai recunoaştem că am avea o problemă.

● Dar cel mai interesant aspect, aşa, din punct de vedere filozofic, al acestei poveşti, este legea privind migraţia primarilor. Deci, aveam problema cu racolarea primarilor de către Cozmîncă. Eram scandalizaţi, ne era ruşine. Cum o rezolvăm? Stupid. Am dat o lege simplă: cine schimbă partidul pierde postul de primar. Prostănacul care a venit cu ideea asta în Parlament a crezut că rezolvi un cancer de piele aplicînd nişte machiaj gros prin părţile esenţiale. Nu a mers. Şi nu doar că nu a mers, dar produce efecte perverse absolut hilare. Cum v-am spus deja, migraţia primarilor nu s-a redus, ci a devenit neruşinată. Dar staţi puţin: dacă primarii vor să fie realeşi şi pentru asta se mişcă după partidul la putere în capitala de judeţ, atunci cum de acceptă să piardă mandatul cînd schimbă partidul? Simplu: nu acceptă. Partidele nu se mai schimbă în mod formal. La urma urmei, ce e un partid? Un grup de oameni care bat palma sau un grup de oameni care semnează nişte acte? Primarii bat palma cu alt partid, dar nu semnează şi actele. De asta Piedone a rămas membru la Partidul Conservator şi era anunţat ca şef de campanie la PDL, apoi s-a răzgîndit şi a zis: păi, nu plecasem, de fapt. De fapt, nici unul nu pleacă în mod formal. Lista de comunicate de presă a UNPR cu noi şi noi primari însemna ceva de genul: primarul Gigel de la Afumaţi, membru în continuare al PNL, participă de fapt la şedinţele noastre de partid şi va candida din partea noastră. Aşa cum şefii mafioţi ţin contabilitate dublă, şefii de partid trebuie acum să ţină o contabilitate formală a primarilor şi una reală: cîţi sînt membri formal/cîţi sînt pe bune la noi.