Într-o zi o să ni se rupă de Eurovision

- din nou în Kosovo -

● „Bine aţi venit în Slovenia“ zice SMS-ul de roaming cînd deschid telefonul în aeroport. Slovenia? Măi, a naibii tehnologie, îmi zic, poate să-ţi arate în telefon pe ce stradă eşti, din satelit, şi uite că acum încurcă ţările, eu sînt în Kosovo şi ăsta mă crede în Slovenia, care e mai încolo, tocmai în capul celălalt al fostei Iugoslavii. În fine, uit de chestia asta. A doua zi, la cină, zic să întreb totuşi: auzi, de ce îmi urează roaming-ul bun venit în Slovenia? Ha-ha, pentru că nu avem voie să avem companii cu numele de ţară Kosovo, deci avem două companii de telefonie mobilă, una din Slovenia şi una din Monte Carlo. Şi deci eu primesc telefoane în Slovenia acum? Da, şi dacă mă suni pe mine, mă suni în Monte Carlo. Dar domeniu Internet aveţi? Nu. Site-ul guvernului este pe un domeniu cu .net în coadă, noi ne facem adrese cu .org sau .com, sîntem cea mai internaţionalizată ţară pe Internet.
 
● Dar se speră că nu pentru multă vreme. Ne întîlnim cu un viceministru kosovar. Săptămîna viitoare vor avea un retreat cu nişte experţi internaţionali, avocaţi şi oficiali. Vor sta două zile închişi undeva la munte ca să gîndească o strategie: cum să obţină Kosovo domeniul de Internet.ks? E o chestie importantă pentru noi, îmi zice viceministrul cînd vede că eu mă cam strîmb. Da, pentru voi e uşor, aveţi din oficiu genul ăsta de chestii. Da, e uşor pentru noi. Omul din faţa mea e foarte dedicat. Ştie pe de rost toate ţările care au recunoscut Kosovo, sînt 86 în total. Uganda ne-a recunoscut, dar e complicat acolo, preşedintele e cu noi, dar ministrul de Externe se opune. Acum se strînge o masă critică de ţări africane. Mergem şi noi pe unde putem, săptămîna trecută am fost în Africa de Sud, mişto primire. Sperăm de la Mexic să producă o ruptură în America Latină; dacă avem Mexic, vom avea automat toate ţările mici din sudul Mexicului. Dă din mîini aşa ca şi cum ar aşeza ţările într-un puzzle pe o hartă unde sînt numai contururi goale, dacă o ţară îi recunoaşte, pune piese în contur, dacă nu, rămîne gol. Bine, dacă Spania s-ar băga să ne recunoască am avea deodată aproape toată America Latină. Se uită cu nostalgie spre colegul meu. Cînd am fost la Madrid, imediat după ce a fost instalat noul guvern, ne-am întîlnit neoficial, la restaurant – că nu putem avea relaţii oficiale. Am fost convins că Spania ar putea să-şi schimbe poziţia, apoi au zis că va fi scandal public, că le e frică, că nu au nevoie de asta acum. Pufăie a dezamăgire. Un mare gol pe harta lui.

● Uite ce e: hai să fim sinceri, tot ce am discutat noi pînă acum e greu de explicat oamenilor, corect? Hm... Cam este. Discutasem despre relaţiile cu UE. Cinci ţări din UE (România, Spania, Grecia, Cipru şi Slovacia) nu recunosc Kosovo. Dar nu pentru tema recunoaşterii sînt în Kosovo, ci pentru a vedea modul în care ne-recunoaşterea de către cele cinci afectează politica UE în regiune, în Kosovo şi în Serbia. Voi scrie un paper comun cu un coleg din Spania, poziţiile ţărilor noastre sînt asemănătoare. Deci, de o oră îl descoasem pe chestiuni ca: se poate semna un Acord de Stabilitate şi Asociere cu Kosovo fără recunoaştere din partea celor cinci? Dar un Acord Cadru care ar permite Kosovo să beneficieze de multe programe comunitare? Se pot negocia înlesniri comerciale? Avem răspunsuri la toate astea, dar le veţi citi mai încolo, cînd scriem paper-ul.
 
● Sperăm acum să primim votul de la Grecia pentru a intra în BERD – ne zice la un moment dat. Alte iniţiale. Bon, din apartenenţa la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se pot obţine bani pentru şosele, pentru canalizare. Oamenii vor simţi toate astea. Dar mai încolo. Deocamdată ne chinuim să devenim membri. Cele cinci ţări s-au abţinut faţă de intrarea Kosovo în BERD. De fapt, abţinerea a însemnat vot negativ, Kosovo avea nevoie de un anumit număr de voturi pentru a intra. Grecia s-a decis chiar a doua zi după discuţie – era votul de care mai era nevoie, Kosovo intră în BERD. Şi dacă se înţelege cu Serbia pe un nume, va putea coopera şi în alte 32 de organizaţii regionale. Pe astea nu le ştie pe de rost, doar cîteva dintre ele. Cine ar putea ţine minte atîtea iniţiale? Dar îmi va trimite lista pe e-mail. O listă lungă de iniţiale grupate cîte trei-patru-cinci. Aşa, deci, toate astea sînt greu de vîndut la oameni, corect? Cum dracu’ să menţii moralul oamenilor zicînd că ai semnat cu BERD, că negociezi cu UE un FA şi un ASA? Nu, fiţi atenţi: vreau neapărat olimpiada şi Eurovision-ul.

● Cum adică vrei olimpiada? Avem o judoka, o fată aici în Kosovo. Are şanse la podium. Negociem să concureze la olimpiadă. Nu prea avem noi sportivi aici, dar ea e bună. Oamenii ar fi mîndri de ea. Dacă e în primele cinci, o să ne îmbătăm. Iar dacă ia medalie, vor fi manifestaţii de bucurie pe stradă. De la judo? Iar se uită iritat la mine, cred că iar m-am strîmbat. Da, ştiu, noi luăm chestiile astea de bune, nu ne mai gîndim la ele. Şi Eurovision-ul, ar fi supertare să putem să intrăm. Am fost în Elveţia, mi-au zis ăia: vă înţelegeţi cu sîrbii pe chestia cu asteriscul, şi gata, noi vă susţinem, veniţi sigur. Chestia cu asteriscul e complicată: poate aţi auzit săptămîna trecută de scandalul cu România care s-a opus candidaturii Serbiei la UE. Ăla a fost un scandal minor, scandalul mare era că UE i-a obligat pe sîrbi şi pe kosovari să discute unii cu alţii, să se înţeleagă pe un nume pentru Kosovo, bun de folosit în relaţiile regionale. După mult efort, s-a ajuns la Kosovo* (şi steluţa e explicată de o notă de subsol în care se menţionează o rezoluţie a ONU şi o decizie a Curţii Internaţionale de Justiţie). S-a negociat pe asteriscul ăsta un an de zile, cu intervenţii de sus, de la Hillary Clinton, şi sub presiune imensă de la UE şi pe Kosovo, şi pe Serbia. Hai, nu rîdeţi că oamenii se ceartă atîta pe un asterisc, noi luăm de-a gata chestiile astea.

● Deci, odată făcut tîrgul cu Serbia, Kosovo ar putea merge chiar şi la Eurovision. Eu nici nu mai ştiu dacă România merge, era un scandal că televiziunea noastră publică nu vrea să se bage pentru că nu are bani, ar trebui să vă dăm vouă locul nostru. Ha, dacă ar fi atît de simplu! Serios vorbesc, Eurovision ar însemna enorm pentru oamenii de aici, să fim cu alţii în acelaşi loc, chiar şi cu numele ăsta: Kosovo*. Noi suferim de izolare, de senzaţia asta că sîntem şi nu sîntem o ţară. Spania va fi la Eurovision? îl întreb pe colegul meu. Habar n-are. Oricum, e interesant că Eurovision are trei tipuri de public fidele în fiecare ţară: diaspora, naţionaliştii şi homosexualii, nu vi se pare funny? Spaniolul rîde mîndru de analiza lui. Kosovarul se uită la noi crucit: un român care şi-ar dona locul la Eurovision şi un spaniol care face analize contextualiste despre Eurovision. În timp ce el se chinuie să-şi ducă ţara la Eurovision. Băi, voi chiar nu pricepeţi, voi luaţi totul de-a gata. Hai, recunoaşte că şi tu ai vrea să fii în situaţia asta: ţi se rupe personal de Eurovision, e normal să ţi se rupă de Eurovision după ce devii ţară normală. Da, aşa este. Ţărilor normale nu le pasă de Eurovision sau îl iau la mişto. Aţi văzut ce au făcut ăia în Azerbaidjan? Cică au schimbat toată capitala ca să iasă bine concursul de anul ăsta, e prioritate naţională. Rîdem cu toţii. Nu ne-am întîlnit niciodată toţi trei pînă în acel moment, dar toţi am terminat LSE, în ani diferiţi. Hai, baftă! Nu cred să luaţi voturi din România, asta dacă participăm. Şi abia aştept să văd dacă prezentatorii vor citi şi ce scrie în steluţa din Kosovo*. Rîde. Într-o zi, o să ni se rupă şi nouă de Eurovision. Într-o zi.