Iar ne bagă ăştia democraţia pe gît

Este, deci, oficial: patru state membre ale Uniunii Europene cer Comisiei Europene să propună un mecanism de protejare a democraţiei şi a domniei legii în statele UE. Cititorii mai reţin, poate, că am făcut o întreagă discuţie legată de o asemenea posibilitate, în tema numită „De ce se bagă UE în trebile noastre interne?“, din august, anul trecut. Vorbeam atunci despre prezumţia optimistă pe care se bazează aderarea la UE: anume că o ţară odată admisă este o democraţie matură şi stabilă. Şi dacă nu este, ce? 

În discursul său din toamnă asupra stării Uniunii, în faţa Parlamentului European, preşedintele Comisiei, Manuel Barroso, a aruncat nada: „În ultimele luni, am observat ameninţări la adresa fibrei legale şi democratice în anumite ţări europene. Parlamentul European şi Comisia au fost primele care au tras alarma şi au jucat un rol decisiv în a aduce la ordine aceste evoluţii îngrijorătoare. Dar aceste situaţii au arătat, de asemenea, şi limitele aranjamentelor noastre instituţionale. Ne trebuie un set de instrumente mai bun, să nu avem de ales doar între persuasiunea «soft power» şi «opţiunea nucleară» a articolului 7 din Tratat.“ Bon, deci ce ne transmitea Barroso în septembrie?

Că în anumite ţări europene, tocmai se observaseră ameninţări la fibra democratică. Ghici în care! Apoi – aparent fără a-i păsa de scrisoarea deschisă a 90 de intelectuali, academicieni, artişti şi scriitori români de renume european, conduşi de Cristian Pîrvulescu şi Stelian Tănase –, Barroso se dă mare că Parlamentul şi Comisia au sărit şi au limitat pagubele. După ce îşi face un act de mîndrie din această intervenţie brutală în treburile noastre interne, Barroso mai zice că UE are nevoie de ceva între soft power şi opţiunea nucleară. Asta se traduce aşa: puterea de persuasiune a UE funcţionează cam cum au funcţionat declaraţiile de astă-vară. După un prim moment de şoc, americanii şi europenii au sărit cu declaraţii dure. Apoi, s-a trecut la listă cu to do pentru Victor Ponta. Totul s-a desfăşurat pe bază de persuasiune. Adică teoretic, Ponta putea să zică: „Fugi, dom’le, de aici, nu am nici o obligaţie să te ascult.“ Dar nu a zis şi probabil că şi dacă sinistrul Mircea Diaconu ar fi fost premier, tot ar fi ascultat. (Mircea Diaconu e actorul care ameninţă Carrefour să-şi facă bagajele din România, dacă nu ne primeşte în Schengen – în mintea lui, Schengen-ul e o chestie care se bagă la kil la supermarket.) Dincolo de persuasiune, stă suspendarea din Consiliul UE, pe baza articolului 7. Lucru care nu s-a întîmplat pînă acum şi nici nu cred că se va întîmpla vreodată. Pentru că, pe de o parte, e un instrument greu de aplicat (trebuie să fie de acord toate celelalte state din UE), iar pe de altă parte, opţiunea asta nu e atît de nucleară pe cît vrea să pară. Dacă cineva vrea să ajungă un Lukaşenco în interiorul UE, putem presupune că nu se va încurca cu faptul că nu mai are drept de vot în Consiliul UE, omul are alte priorităţi. Deci, Barroso a constatat că e periculos să te bazezi doar pe persuasiune şi pe un instrument ştirb. Mie mi se pare că Barroso a fost destul de explicit. Acum, sînt două ipoteze: ori Barroso a pălăvrăgit aşa, ca prostu’, în discursul asupra stării Uniunii, pentru că nu avea cu ce umple timpul, ori omul vîntura ideea unui mecanism pro democraţie în interiorul UE şi trebuia să ne aşteptăm că se pregăteşte. Nu vă zic care variantă e corectă, menţin suspansul. 

Noi, ăştia care obişnuim să gîndim două mutări înainte, cînd e vorba despre politici europene, am avertizat săptămîna trecută Guvernul, cînd a fost faza cu Schengen. A fost atunci o bucurie electrizantă, dar stupidă, printre guvernanţi, după ce le-a venit ideea. A fost o şmecherie. Pur şi simplu, băieţii s-au săturat să fie bătuţi la cap. Despre corupţie, MCV, numiri la DNA etc. Tot fiind bătuţi la cap, au observat că venea mereu vorba despre Schengen: fiţi cuminţi, sau nu vă primim. Şi ce le-a trecut prin cap? Băi, dar de ce vrem noi în Schengen? Chiar avem nevoie? Păi ce, noi nu avem paşapoarte diplomatice? Dacă zicem că nu mai vrem în Schengen, scăpăm de gura ăstora, este? Băi, de ce nu ne-a venit ideea asta mai devreme? Hai sictir, nemţilor, cu Schengen-ul vostru cu tot! Cum zisei, am ieşit şi am zis în vreo două interviuri: staţi, cruciaţi mici şi agitaţi, că mai sînt şi alte dosare unde ne pot prinde la colţ, nu e numai Schengen. Să nu uităm că tocmai acum se creionează bugetul UE pînă în 2020, nu? 

Bon, deci săptămîna trecută, patru state din UE – Olanda, Finlanda, Danemarca şi Germania – cer Comisiei să ia măsuri spre a „reacţiona prompt şi eficient pentru a asigura respectarea“ democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept în ţările UE. Se mai zice că o opţiune ar fi tăierea fondurilor europene pentru ţările care derapează de la aceste principii. Ups! Uite, frate, că mai aveau şi alte dosare cu care să-i strîngă cu uşa pe luptătorii cu anticorupţia de la Bucureşti. Ghinion! 

Cele patru ţări semnatare nu sînt întîmplătoare. Olanda, Danemarca şi Finlanda – ce ţări au zis, pe rînd, în ultimii ani, că se opun aderării României la Schengen din cauza corupţiei? Da, ele. Ce întîmplare! Şi Germania. Haideţi să vă zic un secret: toată lumea ştia că Germania se opune intrării României în Schengen, dar aşa joacă nemţii, îi lasă pe alţii la înaintare (Olanda) şi lucrează diplomatic pentru îndreptare. Dar dacă nemţii ies public cu ceva înseamnă că s-au asigurat că vor cîştiga şi următoarele cîteva mutări. Faptul că Germania a asumat public o asemenea scrisoare arată că deja s-a bătut palma. În primul rînd cu Comisia, fireşte. Că doar nu ar cere Germania ceva, în mod public, Comisiei Europene, înainte de a şti sigur că aceasta are deja pregătit respectivul ceva, sub masă. Da, aşa se joacă în UE: finuţ. Dacă eşti ghiolban şi zici Germaniei că a pierdut o ocazie să tacă, Germania îţi va arăta săptămîna viitoare că ghiolbănia se plăteşte – deci, Victor Ponta ar trebui să se gîndească la demiterea ministrului de Interne, Radu Stroe, care a făcut declaraţia aia – ca prim pas într-o eventuală strategie de împăcare cu Berlinul. Şi dacă vreţi o dovadă că Germania şi Comisia s-au înţeles deja, purtătoarea de cuvînt a lui Barroso, întrebată despre scrisoarea celor patru ţări, a zis că documentul merge în direcţia la care s-a referit şeful ei în septembrie. A naibii coincidenţă: cum avea Comisia pregătită deja referinţa la discursul respectiv tocmai cînd trimiteau nemţii scrisoarea! 

Loviţi aşa brusc în moalele capului, politicienii de la guvernare au fost cam năuci. Asta de unde mai vine? Adevărul e că îi înţeleg. Într-o scenă politică în care totul ţine de agenda celor 11 talk-show-uri permanente, fiecare cu cîte 4-5 teme (circa 45 de subiecte pe seară), politicienii români suferă de short-term-ism cronic, deci ideea că Barroso zice ceva în septembrie şi alţii reiau dosarul în martie li se pare SF. Hi? Băi, despre ce vorbesc ăştia? Păi, parcă lămurisem chestia asta, nu a rămas că Barroso şi UE au fost duşi de nas de Macovei şi de propaganda băsistă? Am trecut peste subiectul ăsta acum 1245 de emisiuni. Cel mai haios a fost Ion Iliescu: „Acum venim cu tot felul de fleacuri, e un proces continuu de consolidare a cuceririlor democratice, dar de aici şi pînă la disputele inutile...“ „Consolidare a cuceririlor democratice“? Lasă limbajul, dar democraţia chiar e aşa, o continuă cucerire, tovarăşi? Adevărul e că Titus Corlăţean şi Victor Ponta au reacţionat inteligent. Sau măcar au încercat să reacţioneze inteligent, dar la implementare le-a ieşit doar parţial. Partea inteligentă a fost următoarea: au zis că da, România trebuie să susţină mecanismul propus de cele patru state. Asta a fost ceva neaşteptat de inteligent din partea unor politicieni români – care s-au obişnuit ca aproape instinctual să sară cu argumentul despre discriminare şi că nu vrem să fim membru de mîna a doua (deşi ei nu fac nimic ca să nu fim). Asta te-ai fi aşteptat de la ei. În schimb, şi-au dat seama că, dacă Germania a semnat scrisoarea şi Comisia a salutat-o, s-a bătut deja palma. Că, cel mai probabil, va fi un mecanism asumat de Comisie şi că, cel mai probabil, nu va fi trecut prin Consiliu, deci nu poate fi blocat de România (sau nemţii au gîndit o procedură pe majoritate calificată şi au deja voturile). Oricum ar fi, şi-au dat seama că nu are rost să te opui public la ceva ce oricum nu poţi opri, deci mai bine te declari de acord – iar acesta e un binevenit semn de inteligenţă. Doar că, la finalizare, le-a ieşit cam prost. 

Ministrul de Externe a zis: „Propunerea viza realizarea unui mecanism care să asigure conformitatea, în primul rînd, cu setul de valori fundamentale aparţinînd UE – dacă această propunere vizează şi asigurarea unor principii fundamentale ale UE, precum solidaritatea şi respingerea unor idei privind noi linii de demarcaţie, o Europă cu mai multe viteze, şi dimpotrivă, mai multă solidaritate între mai vechii membri şi mai noii membri, respingerea populismului şi a curentelor populiste.“ Sună ca naiba, dar (cred că) omul zice pe scurt că da, ne-am băga să susţinem ideea, numai ca să înceteze unii de prin Vest cu ideea de Europa cu mai multe viteze şi cu populismele antiemigraţie. Cu alte cuvinte: facem instrumentul, dar poate îl extindem atît de mult încît se poate aplica la orice, deci aveţi grijă ce vă doriţi. Aflat la Budapesta, Victor Ponta a zis, şi el, că ar fi de acord: „Susţin standarde europene clare, cuantificabile, este un lucru foarte bun pentru România, şi atunci, fripturiştii vor rămîne fără multă muniţie în declaraţiile lor.“ Şi apoi, s-a luat repede de Macovei că face rău României. Vasăzică, sînt de acord cu faptul că v-am speriat atît de rău încît vă gîndiţi la aşa ceva, dar să ştiţi că Macovei e de vină, v-aţi speriat degeaba. Nu tocmai convingător. Apoi, parcă pentru a se lămuri toată lumea că ce zice e pe invers decît ce crede, a continuat zicînd că e o chestie politică, că doar pentru că Guvernul său e de stînga, a păţit ce a păţit: „Guvernele de dreapta au întotdeauna dreptul să încalce mai mult standardele de drept.“ Chestia asta cu dreapta şi stînga îi place mult lui Ponta. În capul lui, vrea să fie un tînăr politician progresist, cam aşa ca Obama, care se luptă cu hidra fascistă. E, oricum, mai bine decît să pari un tip din Est care joacă în picioare democraţia. Nu prea i-a ieşit figura asta cu Obama al Estului, dar mai încearcă. Numai că Ponta declara asta tocmai de la Budapesta, şi fix în aceeaşi zi în care Comisia Europeană şi preşedintele Parlamentului European făceau declaraţii dure despre faptul că Viktor Orban ia, din nou, Constituţia la modificat, ca să mai taie din puterile Curţii Constituţionale. Iar Viktor e de dreapta. Deci, Victor al nostru, de stînga, se plînge de la Budapesta că, în UE, Comisia ţine cu dreapta, tocmai în ziua în care toată presa europeană este plină cu ştiri despre cum Comisia îl beşteleşte pe Viktor al lor, cel de dreapta. Bravo, bun moment, magistral locul ales! Cum ziceam, Corlăţean şi Ponta au vrut să joace inteligent, dar au acumulat atîta ciudă, încît ar fi fost mai bine pentru ei să se rezume la un „mda“ scurt, fără detalii.

Şi că veni vorba despre cum supermajoritatea parlamentară din Ungaria învîrte Constituţia pe degete, ceea ce atrage cartonaşe galbene: am mai zis că modul în care USL vrea să modifice Constituţia cum îi convine, aşa, pentru că poate, va pica foarte prost la Bruxelles. Şi tocmai pentru că o mizerie asemănătoare face acum Orban în Ungaria. Şi oricîte Forumuri Constituţionale va prezida apoliticul Cristian Pîrvulescu, chestia asta nu are cum să treacă drept cuşer – Crin Antonescu ne-a anunţat deja ce are de gînd şi cum vrea să modifice în Constituţie, aşa că Forumul e frecţie la picior de lemn. Dar băieţii au aerul că îi dau înainte. Baftă!