Gigele, hai să ne împăcăm
După cum bine aţi putut citi recent în pagina de scrisori a revistei, am primit un lung, interesant şi amuzant drept la replică de la Gigel. Domnul Sorin Marius Graur şi-a asumat să vorbească în numelui acelui Gigel despre care eu am tot scris, dar ca să nu ne încurcăm între personaje voi păstra convenţia şi îi voi răspunde tot lui Gigel.
Deci, dragul meu Gigel. Permite-mi tutuiala, pentru că simt că devenim prieteni. Îţi mulţumesc pentru lungul şi elaboratul tău drept la replică. Recunosc că am fost plăcut surprins, ţi-ai făcut o faimă proastă printre mic-burghezii ca mine. Ne-am obişnuit din partea ta cu pietre în cap, legate cumva cu prezumţia că eşti o victimă nevinovată a lipsei noastre de omenie.
Spui tu în dreptul la replică: „E-adevărat că am doar 10 lei salariu, am 9 lei cheltuieli curente şi am 3 lei datorii trecute de plătit. Numai că ar fi corect, zic eu, ca publicul cititor să ştie cum am ajuns să am aceste datorii (…). Costel, vecinul, bancherul, se ruga de mine zilnic să mă duc numai cu buletinul la el la bancă, îmi lăsa în cutia poştală fel de fel de reclame la tot felul de produse bancare, care mai de care mai tentante. Şi rîdea tot timpul de mine că ce, eu îs mai prost, nu văd că toată lumea o duce mai bine, eu de ce nu vreau?“. Mai zici, Gigele, că politicienii ţi-au promis salariu mediu de 900 de euro pe lună şi că i-ai crezut. „Ei, şi-atunci am cedat şi eu. Mi-am făcut ceva calcule pe baza unei jumătăţi din salariul ălora de nouăsute şi un pic de euro pe lună, mi-a ieşit că îmi permit şi m-am hotărît: de mîine o să fiu dator. Mi-am luat termopane la ferestre şi un frigider clasa A“.
Gigele, te cred. Ţi-a fost prezentată o lume a lui Moş Crăciun şi tu ai crezut în ea. Au fost nişte ticăloşi. Dar, Gigele, eu nu am sărit să te critic aşa din prima sau să rîd de tine că ai datorii. Nici nu am zis: „Gigel e un bou şi trebuie să-i luăm pielea de pe el!“. Nici pe departe. Textele mele erau reacţii la un lung şir de minciuni cu care eşti acum alimentat. Acele minciuni care îţi spun că tu nu ai nici o vină, că sistemul capitalist ticălos, politicienii şi bancherii au făcut o conspiraţie ca să-ţi ia banii. Şi că austeritatea e o invenţie ticăloasă şi fără legătură cu faptul că tu şi statul v-aţi supraîndatorat în perioada precedentă. Gigele, ai dreptate, ai fost dus de nas atunci. Dar şi acum eşti dus de nas. Eu doar îţi atrag atenţia că o minciună din trecut nu se rezolvă printr-o minciună în prezent. Atunci te-au minţit că totul va fi mereu bine şi că se poate credit doar cu buletinul. Acum te mint că tu nu ai nici o responsabilitate şi că soluţia e să tipărim bani. Adică să plătim cu toţii termopanele tale.
Dar tu, Gigele, eşti sigur că povestea ta personală aşa cum o prezinţi este reprezentativă? Pentru că dacă toţi aţi rezistat, dacă toţi v-aţi ţinut cu dinţii de morala bunicilor, atunci pentru cine au fost inventate creditele astea înşelătoare? Sau dacă toţi eraţi aşa realişti şi necreduli, cum au ajuns politicienii la ideea că pot promite creşteri salariale (că doar nu eraţi angajaţii lor)?
Cu alte cuvinte, ajungem într-o dilemă de tipul oul sau găina. Ce a fost mai întîi: promisiunile lacome ale bancherilor doritori de comisioane şi ale politicienilor doritori de voturi sau dorinţa ta hulpavă de termopane şi frigider clasa A? Gigele, eu nu ştiu, dar mi se pare că vă meritaţi unii pe alţii. Şi dacă vă meritaţi unii pe alţii, vă rog faceţi bine şi asumaţi-vă chestia asta. Pe noi, ăştia, mic-burghezii care nu ne-am aruncat la credite nu ne puneţi să vă plătim datoriile voastre. Deci, fără inflaţie, fără tipărit monedă în prostie, fără devalorizarea leului, şi datorie la stat aşa, cu simţire. Noi nu i-am luat niciodată în serios pe politicienii ăia de fluturau salarii mai mari, nici nu am cedat ispitei vecinului Costel, deci noi sîntem singurele victime reale din povestea asta. Tu te-ai ales barem cu termopane, noi nu ne-am ales cu nimic, decît cu datoriile făcute de tine şi de politicieni. Pe care acum cică trebuie să le plătim din solidaritate. Şi le vom plăti, că de-asta se numeşte „datorie publică“, dar dacă tot ne luaţi banii direct, nu ne mai şi sărăciţi indirect prin inflaţie, curs de schimb şi alte nebuneli din astea. Oferiţi-ne măcar stabilitate, ca să putem să muncim să plătim datoriile, care acum sînt şi ale noastre, deşi nu ne-aţi întrebat cînd v-aţi pus termopane.
Mai zici tu că „atunci cînd am spus daţi-mi bani sau vă dau foc la case, am spus-o fără nici o intenţie de a face aşa ceva în realitate, am spus-o aşa, la supărare“. Păi, mă, Gigele, asta nu se poate. Eu te înţeleg că ai fost dus de nas, dar te rog să înţelegi şi tu că noi ăştia mic-burghezii sîntem nişte fiinţe sperioase. Noi am mai trecut prin chestii din astea. Şi bunicii noştri au crezut că ăia nu pot vorbi serios, pînă s-au trezit că i-au dat afară din casă şi i-au trimis la canal. Acum, înţelege şi tu că am muncit pentru casele astea, că sîntem genul care venim seara acasă şi ne gîndim de unde să mai scoatem bani de impozite ca să ţinem statul social în spate, că noi avem coşmaruri foarte concrete, de genul că la un moment dat va trebui să ne uităm în ochii unui coleg şi să-i spunem: peste şase luni... Şi cu toate astea pe cap, faptul că tu zici la supărare că ne dai foc la case nu are nici un haz, să ştii, doar ne creşte cheful să ne cumpărăm arme.
Şi toate astea, inclusiv nervii tăi, se întîmplă, Gigele, pentru că eşti minţit în continuare. Eşti minţit de intelectuali cu Nobel şi de politicieni ticăloşi că tu nu ai nici o vină şi că ţi se cuvine. Nu ţi se cuvine. Dacă putem conveni pe chestia asta, atunci depăşim blocajul care face dialogul imposibil. Uite, ca buni vecini, poate vii pe la noi şi zici: vecine, nu mai pot, ajută-mă. Şi vedem ce putem face, că oameni sîntem şi noi, capitaliştii ăştia neoliberali împuţiţi. Dar să ameninţi că dai foc la cartier nu e o soluţie.
Mai zici tu că supărarea vine din modul nedrept în care intervin statele, te citez: „Pentru că, serios vorbind, eu nu cred în ruptul capului că dacă te cheamă Gigel şi te-apuci să strigi în piaţa publică, aşa cum fac ăia de la Occupy nu-ştiu-ce, te bagă cineva în seamă. Dar eram şi eu negru de supărare cînd am aflat că alţii au reuşit nu numai să fie băgaţi în seamă, dar şi să facă rost de bani. Alţii, adică nişte colegi de-ai lui Costel din America, ăia care s-au dus la Congres să ceară vreo 700 de miliarde de dolari şi să facă bine Congresu’ ăsta să pună banu’ jos, că, cică, altminteri toate casele alea de-or fost luate pe credit n-or să mai valoreze nimic şi, de supărare, s-ar putea ca americanii să le dea foc singuri“.
Gigele, aici sînt cu tine 100%. Nu ştiu cum ai ajuns tu la ideea că noi ăştia mic-burghezii am ţinut cu băncile. Nu e adevărat. Dacă ar fi după mine, nu doar că nu salvam băncile de la faliment, dar i-aş fi spînzurat de picioare pe bancherii ăia care te-au dus de nas, cu nasul în fum de ardei iute, pînă scot la iveală toate şmecheriile făcute. Aş fi dat deponenţilor banii garantaţi de stat (ca să nu intre lumea în panică) şi aş fi falimentat băncile pînă eram siguri că ce a rămas este cinstit şi solid. Iar dacă totuşi ajungeam cumva la concluzia că vreo bancă trebuia salvată cu bani de la stat, i-aş fi pus pe ăia din Consiliul de Administraţie şi din management să muncească gratis primii trei ani şi se semneze că vor fi plătiţi numai în acţiuni ale băncii care pot fi vîndute doar după zece ani de la primirea împrumutului de la stat, împrumut care ar trebui să fie garantat în primul rînd cu casele şi averile lor personale. Aşa consider eu că ar fi trebuit să arate o salvare cinstită a unei bănci, şi asta doar în cazuri de excepţie. Dar, Gigele, cum au ajuns guvernele să salveze sistemul bancar ca atare, legalizînd ideea că poţi să fii cît de bou, incompetent, hoţ şi jigodie, dacă eşti bancher e ok pentru că te salvează statul? Cum am ajuns să creăm acest precedent care va duce hazardul moral atît de sus încît riscăm ca această criză să nu se mai termine? Cum au ajuns guvernele la ideea că problema crizei (care e lipsa de încredere) poate fi acoperită prin pomparea de bani peste bănci, adică un fel de a arunca spumă antiincedii peste rahat, sperînd să nu mai miroasă? Păi, uită-te bine şi vei vedea că prietenii tăi, intelectualii de Nobel, care îţi spun că tu nu ai nici o vină şi că trebuie să-ţi plătim noi datoriile, tot ăia au fost şi teoreticienii modelului „statul salvează băncile“. Căci pentru ei nu contează responsabilitatea şi dreptatea, mă, Gigele, pentru ei contează să continue hora.
Gigele, hai să ne împăcăm! Dacă zici că recunoşti că pînă la urmă şi tu ai greşit, eu ţin cu tine, te ajut. Dar lasă vorbăria cu datul foc la case, nu te mai înhăita cu intelectuali din ăştia şi nu mai vota cu politicienii care îţi spun ce vrei să auzi. Te pup.