Gata, am rezolvat viitoarea criză financiară!
Marea emoţie stîrnită de salariile uriaşe ale celor care vor controla piaţa de capital nebancară (pensii private, bursă, asigurări) este pe deplin justificată, deşi ratează puţin ţinta. Ce se întîmplă cu această instituţie este un amestec nesimţit de etatism şi ceva spoială de capitalism. Spoiala de capitalism nu ţine loc de capitalism şi, de fapt, cele mai multe critici la adresa capitalismului se referă la spoială, mai degrabă decît la marfa originală.
Este normal ca oamenii să fie indignaţi că un tip pus în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) va cîştiga 40.000 de euro pe lună – cam atît este un credit mediu, plătibil în 20 de ani de către cineva care a beneficiat de Programul „Prima Casă“. Dar nu invidia ar trebui să fie resortul acestei indignări, ci un calcul simplu: ce primim noi ca societate în schimbul acestei plăţi. Aici este punctul în care etatismul socialist se spoieşte şi se dă drept capitalism. O ţară mare pentru standardele regiunii în care ne aflăm, România ar trebui să aibă nişte burse la fel de mari, dacă nu chiar mai mari. Şi nu le are. Aceste salarii existau şi pînă acum, nu asta e noutatea. ASF nu face decît să reunească sub aceeaşi umbrelă instituţii care deja existau: Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Aceste Coco-chestii sînt de vină pentru subdezvoltarea României pe fiecare dintre cele trei pieţe. Faptul că le reunim este o reacţie de mimetism la periferie, faţă de ceea ce se întîmplă în centru: vestul UE şi SUA şi-au dat seama că supravegherea a fost ineficientă şi pentru că puterea de control era fragmentată. Într-o lume în care capitalul se mişcă rapid dintr-un sector în altul, are mai mult sens o supraveghere transversală. Asta fiind noua filozofie de control în centru, periferia imită ca maimuţa. Deci, ne-am apucat să unim Coco-chestiile.
La noi, însă, nu pensiile private, asigurările şi bursa au contribuit la criză, pentru că erau prea mici cînd s-a instalat. Din fericire, investiţiile străine şi piaţa imobiliară nu au avut un Coco-ceva să le controleze, altfel nu am fi pupat nici creşterea economică din 2004-2008. Problema cu CNVM, CSA şi CSSPE nu era, deci, că au fost instrumente fragmentare şi nu au putut să controleze boom-ul, ca omoloagele lor din Occident. Că le uneam sau nu sub o umbrelă e o problemă secundară, nu facem decît să luptăm într-un război pe care l-au pierdut alţii anii trecuţi. Problema reală cu aceste Coco-chestii este că domeniile pe care le controlează au rămas pitice faţă de potenţialul ţării. Cînd controlezi bursa din România sau din orice altă ţară, nu eşti un fel de contabil care primeşte hîrtii – compania Didina United Limited doreşte să cumpere acţiuni la compania Gigel Systems SA, îi daţi voie? Iar geniile din CNVM, plătite de stat cu de la 10.000 de euro pe lună, se adună şi votează: da, Didina are voie. Asta ar putea să facă orice absolvent de facultate economică a Universităţii din Tărăclia (universitate bulgărească din Republica Moldova, care chiar există în realitate, vă povestesc altădată despre ea). Logica acestor salarii mari este că plătim nişte oameni supercompetenţi şi le delegăm responsabilitate mare. Dacă nu îşi exercită responsabilitatea, avem dreptul să ne enervăm pentru salarii. Indignarea automată nu ne ajută la nimic. Noi, contribuabilii, ar trebui să ne aşteptăm ca geniile de la Coco-chestii să facă politici de dezvoltare a pieţei, respectiv a bursei. Să se agite să aducă aici companii mari din afară, de pildă. Să vadă de ce nu vin mai mulţi investitori şi de ce la bursa din Bucureşti se tranzacţionează acţiuni la nivel de Zambia, deşi sîntem cea mai mare ţară europeană din zonă, după Polonia. Şi după ce au văzut, să ia măsuri de ajutare şi de ajustare a pieţei. În loc de asta, contabilii de acolo şi-au văzut rolul ca pe un fel de controlori de tren: ia să vedem, Didina are bilet?
Ce ar fi trebuit să se întîmple acum? Parlamentul ar fi trebuit să ia la rost Coco-chestiile, pentru că pieţele pe care le supraveghează sînt nişte pitici faţă de potenţialul economic al regiunii. Mi se va spune: domnule, dar ei doar supraveghează. Fals. Ei au în grijă o halcă din economie. Cînd eşti plătit cu de la două Dacii în sus pe lună, trebuie să iei decizii, nu să lingi hîrtii. Trebuie să-ţi stabileşti obiective de policy şi să le urmăreşti, nu să pui ştampile. Pentru ce au făcut aceste Coco-chestii pînă acum, puteam plăti cu 250 de euro un absolvent de la Tărăclia, care să aibă grijă ca Didina să nu-l abuzeze pe Gigel, şi basta.
Deci nu aducerea sub aceeaşi umbrelă a geniilor de la Coco-chestii era urgenţa noastră, ci faptul că geniile astea nu sînt deloc genii şi ne costă mai mult decît fac. Lasă că aveam de mult dovezi palpabile că geniile respective sînt politruci de joasă speţă. Cea mai celebră era Dorina Mihăilescu. Doamna – o necunoscută publicului – e faimoasă printre jurnalişti de pe vremea cînd era biciul infractorului condamnat Adrian Năstase. Se ocupa oficial de relaţiile cu presa, la cabinetul prim-ministrului Năstase. Neoficial, se ocupa de călcat ziariştii pe gît. Cine nu era cuminte se trezea cu telefoane la redactorul-şef de la „Dorina“. Căruia i se amintea că lui Adrian nu îi place să se vorbească despre x chestie, ştii tu, dragă! Iar Adrian avea instrumente de convingere a unor redactori-şefi care erau şi manageri. „Dorina“ şi telefonul de la ea erau sfinte prin presă. Ca o recompensă, a fost numită unul dintre geniile plătite să supravegheze piaţa de capital. Cînd Cristian Sima a fugit din ţară (cu banii altor genii) şi s-a pus pe destăinuiri, a povestit cum avea probleme cu CNVM, dar a vorbit cu Viorel Hrebenciuc, care a vorbit cu Dorina. Şi s-a rezolvat. Într-o ţară în care bursa chiar conta pentru economie, asta ar fi trebuit să producă un scandal monstru. Adică un telefon de la Viorel către Dorina rezolvă lucrurile? Văleu! Poate că Sima nu e tocmai cel mai credibil martor, dar o bănuială că bursa e mînărită de supraveghetor ar trebui să fie lămurită rapid. Anchetă parlamentară e puţin lucru. În loc de asta, Parlamentul face comisie de anchetă pentru DNA – se pare că afectează grav dreptul omului de a fi corupt. Pentru Viorel şi Dorina – nici o anchetă, tăcere completă. A, ca să vă enervez şi mai rău: în 2011, Dorina primea un salariu lunar de 13.600 din banii dumneavoastră. Euro, nu lei.
Ce a făcut Parlamentul nostru acum, în loc să ia geniile la întrebări? (Parlament care îşi reconfirmă faima de cea mai ineptă instituţie de control din România – o spun din nou, cu amărăciune faţă de reprezentanţii legitimi ai poporului român.) Parlamentul a zis: ia să vedem cîte genii cu salarii uriaşe avem la Coco-chestii? Şi le-au numărat: şapte genii la CNVM, cinci la SDDPA şi alte şapte la CSA. Cu totul, 19. Proiectul de lege prevedea 15 genii la noua instituţie. Parlamentul a zis: hai să punem 17, să nu rămînă prea multe genii fără coledzi.
Adică am avut trei instituţii defecte, cu cîţiva oameni, iar Parlamentul s-a gîndit să facă una singură, cu mai mulţi oameni. Genial! Apoi, i-au numit cam pe aceiaşi. Evident, Dorina e acolo. Şi cam tot geniile de pînă acum au fost revotate. În fruntea lor, a fost reşapat Dan Radu Ruşanu, un geniu economic de la liberali. Ca să fie totul pe faţă, şi-au dat seama că Ruşanu era incompatibil, pentru că ar fi trebuit să controleze firmele nevestei şi ale fiicelor. S-a rezolvat schimbînd legea – gata, acum nu mai e incompatibil legal.
Serios, această serie de decizii inepte chiar se întîmplă. Iar marele scandal este nivelul salarizării. Ziarişti care salivează şi ei după salarii mari, fără nici o obligaţie, scandalizează poporul: cum e posibil aşa ceva, să plătim atîţia bani unor oameni? Întrebarea e greşit orientată. Corect ar fi: cum e posibil să plătim atîţia bani unor oameni, degeaba?
Evident, soluţia ar fi trimiterea la sapă a tuturor celor care au umplut pînă acum cele trei Coco-chestii. Apoi, dacă vrem musai să facem o singură autoritate de control, singurul argument real e să facem economii la salariu, altfel, autoritatea unică rezolvă o problemă pe care nu o avem. Adică e ca apa sfinţită: nici nu strică, nici nu ajută. Dar tocmai asta nu face noua lege: nu reduce salariile pentru că preia aproape ca atare funcţiile baban plătite. Iar un consiliu de 17 va funcţiona chiar şi mai prost decît cele trei consilii mai mici, de cîte cinci şi şapte persoane. Cînd Viorel îi va da telefon Dorinei, să vezi complicaţii să strîngi voturile de majoritate. Schimbarea legii cît să se potrivească afacerilor familei Ruşanu arată că nu există nici măcar ruşinea de a face mînăreli pe sub masă. Dacă şeful suprem al controlului pieţei îşi aranjează legea cu mîna, ca să se pupe cu afacerile de familie, ce semnal primeşte fiecare broker din piaţă? Evident că legea e o barieră la care se opresc doar viţeii. Să vezi acum ce vor preveni cele 17 genii, cu Ruşani în frunte, la următoarea criză. Staţi liniştiţi!
facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE