Dorul după o pată mare pe hartă – 9 Mai la Chişinău
Ţin minte exact momentul în care am aflat cît de mare e URSS. Pînă atunci credeam că România e cea mai mare ţară de pe pămînt. De fapt, ştiam doar vag că există şi alte ţări pe pămînt, dar eram sigur că România şi Tovarăşul sînt cei mai tari. La noi, la Şoimii Patriei, nu mai aflai altceva decît de Tovarăşul care ne dă mîncare şi face România mare. Apoi, am primit cadou o puşculiţă sub formă de glob pămîntesc. Şi mi s-a explicat că România e chestia aia mică roşie. „Şi asta ce e?“ am întrebat mirat. E URSS. Asta era o pată imensă, portocalie, şi trebuia să învîrţi globul ca să vezi unde se termină. Am căpătat o ciudă serioasă pe URSS.
Deci înţeleg, empatic, ataşamentul emoţional faţă de culori pe hartă – trebuie să fi fost plăcut să fii în pata mare de pe puşculiţă. Mă uitam, de 9 Mai, la Chişinău, la lumea care se scurgea pe străzi, după ceremonia de Ziua Victoriei, venind dinspre Memorialul „Eternitatea“. Bărbaţi în uniforme cu multe medalii, prea tineri pentru a fi fost din Marele Război, mai degrabă veterani din Afganistan. Doamne frumos îmbrăcate, evident cu hainele cele bune. Adolescenţi cu coşuri şi tricouri punk, domnişoare cu tricou cu „CCCP“ (URSS-ul meu), cu bonetă de soldat sovietic cu stemă roşie, purtată şic într-o parte. Şi aproape toţi cu panglica Sfîntului Gheorghe, portocaliu cu negru – ca gîndacul de Colorado, cum le place să sublinieze amicii mei, pe care îi enervează aceste panglici. „Pe mine mă enervează ăştia, de-asta nici nu am stat acasă de ziua liberă 9 Mai, am venit la serviciu“ – îmi zice cineva care protestează prin muncă.
De 9 Mai, panglicile Sf. Gheorghe domină străzile – în Chişinău, oraş mare, condus de un primar liberal proromân, ales de populaţie, simbolurile oficiale sînt cele moldave şi europene. Troleibuzele au panglici care combină tricolorul cu stemă şi steagul UE. Marele bulevard Ştefan cel Mare şi Sfînt (fosta stradă Lenin) este tapetat de la un capăt la altul cu trei steaguri: al Moldovei, al Chişinăului şi al UE. Dar azi, de 9 Mai, Ziua Victoriei, este un divorţ între drapelele de pe stîlpi şi panglicile de la pieptul oamenilor: ei sînt nostalgicii petei portocalii de pe puşculiţa mea.
Cine sînt oamenii ăştia? Puţini vorbesc altfel decît rusă – o treime din populaţia Chişinăului sînt ruşi, mai mulţi ruşi trăiesc în Moldova propriu-zisă decît în Transnistria. Şi apoi – moldoveni care votează cu PCRM sau cu Partidul Socialiştilor (o formaţiune nouă, condusă din dezertori comunişti, care are fonduri multe pentru reclamă şi e chiar mai deschis prorusă decît PCRM). Şi foarte mulţi tineri – cu care nu te înţelegi în română. Zic asta nu cu ciudă, ci pentru că e un fapt: s-au născut după desfiinţarea petei portocalii, în statul Republica Moldova, dar nu au învăţat limba celorlalţi. Nu au simţit nevoia. Vorbeam cu cineva din Estonia, recent – acolo, tinerii ruşi vorbesc estoniana, altfel nu se pot angaja. În Moldova, rusa domină economia, deci nu e nevoie de română. Moldovenii consumă multă televiziune din Rusia (se estimează că 80% din consumul TV e în limba rusă), ruşii din Moldova nu consumă presa celorlalţi. Trăiesc mental în Rusia. Află ce se întîmplă în Moldova doar dacă dau ceva televiziunile de la Moscova. Portarul de la blocul meu din Chişinău, deşi ne ştim de cîteva luni, încă nu poate concepe că nu vorbesc rusă. Probabil crede că refuz să o fac, de-al dracu’. Deci continuă să vorbească cu mine în rusă. Sînt mulţi aşa, oameni care nu au mai întîlnit pe cineva care nu vorbeşte rusa, li se pare incredibil să nu vorbeşti rusa.
Cum o fi să trăieşti într-un stat pe care alegi să îl ignori? Aceşti oameni se simt pierduţi, lăsaţi în urmă de imperiul care s-a retras. Nu înţeleg de ce nu sînt iubiţi şi de ce nu iubeşte toată lumea Rusia. Putin e omul lor, promisiunea recuperării – pata portocalie poate să revină. Cu cîteva zile înainte de 9 Mai, o organizaţie a tineretului rusesc a desfăşurat la Chişinău cea mai mare panglică a Sf. Gheorghe din lume. Ziarele de limbă română au fost scandalizate, şi de panglică, şi de manifestările de la 9 Mai. Timpul pune pe prima pagină o fotografie de la desfăşurarea panglicii-mamut, cu titlul: „Panglica Sf. Gheorghe, un juvăţ de gîtul R. Moldova“. Jurnal de Chişinău ilustrează o fotografie cu tineri îmbrăcaţi în uniforme sovietice, cu titlul „Încremeniţi în 1945“. Alte ziare se joacă cu veşnica dilemă: Ziua Victoriei vs Ziua Europei. Adevărul zice: „Tributari URSS, în drum spre UE“, iar Ziarul de Gardă: „Victorie de Ziua Europei“.
Editorialele sînt mai nervoase decît în alţi ani. Se aminteşte că în acest an, dictatorul Belarusului a cerut ambasadei ruse să nu folosească panglica în manifestaţii, iar Kazahstanul a interzis-o în mod oficial. E drept că dictatorul kazah a cerut, în schimb, arborarea steagurilor roşii, sovietice – panglica a devenit acum simbol oficial al naţionalismului rus. „Panglicile respective s-au compromis la Doneţk şi s-au pătat cu sînge la Odesa, gestul mi se pare mai degrabă ostentativ. El denotă o acceptare a expansionismului rusesc şi o validare a politicii lui Putin. Lukaşenka şi Nazarbayev s-au decis să le interzică. Noi, mai democraţi şi mai gentilomi, le tolerăm“ – scrie Sorin Hadîrcă, un bloger respectat şi moderat.
Panglica Sf. Gheorghe este semnul de recunoaştere al proruşilor din Estul Ucrainei şi, în acest an, simbolistica e mai încărcată. În jurul McDonald’s din centrul Chişinăului, pe o rază de 50 de metri şi în decurs de trei minute, observ următoarele simboluri: o fetiţă adorabilă se joacă cu nişte baloane, are nişte codiţe împletite în sus, rîde la mine, ne jucăm cu balonul. Codiţele sale sînt făcute din panglici ale Sf. Gheorghe. Trei domni foarte serioşi beau bere şi mănîncă cîrnaţi, au panglici în piept şi steaguri mari negru-portocalii. O femeie în vîrstă cerşeşte în faţa restaurantului, cu panglici în piept şi multe medalii – sînt aproape sigur că e o făcătură, medaliile se pot cumpăra la talciocul de peste bulevard, cam cu 1-2 euro bucata. Puţin mai încolo, pe bănci, nişte tineri cîntă folk în rusă, cu panglici agăţate de gîtul chitarelor. Prin mulţime trec trei tineri cu tricouri care au desenată o cravată stilizată. Cravata este roşu-galben-albastru, iar tinerii poartă un carton pe care scrie: „Sînt ……. şi punctum. (M. Eminescu)“ Îţi arată cartonul şi dacă răspunzi „român“, îl întorc pe cealaltă faţă, pe care scrie „Bravoooo!!!“. Primeşti cadou o broşură care se cheamă „Sînt român şi limba mea-i româna“. Tinerii sînt din echipele de voluntari ale campaniei care vrea să convingă lumea să se declare români la recensămînt – va avea loc peste cîteva zile. Acum zece ani, doar puţin peste 2% s-au declarat români, restul – moldoveni. Scopul acum e să crească procentajul de români. Citesc într-un ziar că se va acorda un premiu primăriei unde se declară cel mai mare procentaj de români: o Dacie Duster.
Merg spre concertul organizat de Partidul Democrat din Moldova (formaţiune din guvernul actual proeuropean), care a organizat un mare concert ceva mai încolo. Lume multă şi amestecată, cei mai mulţi, cu panglici, merg spre concert. Multe formaţii, dar şi doi artişti celebri din Rusia: Filip Kirkorov şi Veaceslav Dobrînin. Muzică oribilă, gen Mamaia ’86. Se dă gratis terci ostăşesc şi 100 de grame de votcă, cîţiva veterani sînt urcaţi pe scenă să dănţuiască cu fetele. Urmează cîntăreaţa Antonia, din România, de care nu am auzit, dar tinerii ruşi din jur par că o ştiu.
Peste drum de concert, cortul tinerilor cu „Sînt român şi punctum“ şi ceva mai încolo un mare steag al UE. Pe bulevard trece un Jeep din care ies steaguri tricolore, cu muzică tare. Cîntă „Noi sîntem români“, dar fără versuri. Mă aştept să se enerveze careva, dar nu se întîmplă. Oamenii au aerul că se ignoră. Fiecare consideră că ceilalţi sînt un fenomen istoric trecător.
Ceva mai încolo, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Primăria Chişinăului organizează Ziua Europei. Fanfare, muzică populară, orchestra prezidenţială a Republicii Moldova, cîntînd „Ioane, Ioane…“. O inscripţie mare domină piaţa: „28 aprilie fără vize în Europa. Un viitor european pentru Republica Moldova“. În lumea care s-a strîns aici, foarte puţini au panglici ale Sf. Gheorghe. „Decît tancurile bolşevice, mai bine muzică europeană“ – strigă un om ceva mai nervos. Lumea se uită la el, se dă deoparte, ca la un fenomen ciudat. „Aplauze pentru aceşti copii minunaţi, aplauze pentru aceşti europeni talentaţi!“ strigă crainicul. Un cîntăreţ popular zice o horă despre Barasabia: „N-o lăsaţi pradă la unii / Că în veci ne plîng străbunii.“ E clar cine sînt acei „unii“. Dacă ieşi din mulţimea de la Ziua Europei, spre parc, întîlneşti mulţi „unii“ cu panglici la piept. Pe bănci, pe iarbă, se relaxează la soare. Tineri cu tricou cu „CCCP“ cîntă folk rusesc. Muzica europeană se aude difuz.
Primarul Chirtoacă a ţinut ca Ziua Europei făcută de el să fie tot de 9 Mai. Dar delegaţia UE la Chişinău a vrut să evite controversele şi a organizat altă zi a Europei, pe 10 mai. Corturi naţionale organizate de ambasade, mîncare din fiecare ţară: fripturi spaniole pe grătar mare, rotund, cîrnaţi nemţeşti, bere belgiană, mici româneşti. Dezbatere în stradă despre integrarea europeană. Un neamţ care se ocupă cu comunicarea la delegaţie spune că, dacă ar fi fost în vigoare acordul comercial cu UE, licitaţia trucată prin care a fost concesionat aeroportul unei firme din Rusia (un scandal aici) nu ar fi fost posibilă. Lumea îl aplaudă. Un ONG-ist moldovean dă exemplul României: UE ne ajută să luptăm cu corupţia, aţi văzut cum au făcut cu Adrian Năstase. Pe 17 mai, delegaţia UE va organiza ceva similar la Comrat, în Găgăuzia.
La Andy’s Pizza se dă la TV un concert de muzică militară sovietică. Citesc ziarul Comunistul, care publică o poezie a Elenei Donu, din raionul Rezina: „O zi frumoasă luna mai / Cu flori de primăvară / Bunicii noştri ne-au adus / Victoria în ţară.“ Un blogger se indignează pe chestia asta cu buneii eroi, pe al lui l-au luat ruşii forţat la oaste şi a murit în Austria, a fost carne de tun, nu a dorit să meargă. Mai trăiesc 1800 de veterani de război în Moldova, primesc în fiecare an 1000 de lei moldoveneşti (60 de euro) cu ocazia zilei de 9 Mai. Dar banii nu contează, oamenii declară la TV că se simt respectaţi, că asta e ziua lor. Lanţul cu nume americănesc Andy’s Pizza are şi brandul La Plăcinte, mîncare tradiţională moldovenească. Are restaurante la Chişinău, la Bucureşti şi la Tiraspol. Globalizare, cum ar veni.
facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE
Foto: B. Figl