De cine îi este frică lui Victor Ponta?
Ordonanţa de urgenţă privind migraţia politică a primarilor a reuşit să galvanizeze opoziţia faţă de Victor Ponta din mai multe direcţii, care pînă acum nu se înţelegeau între ele.
Ca soluţie de politici publice, ordonanţa este cea mai proastă posibil, ca precedent de abuz este foarte periculoasă. Să le luăm pe rînd. Din punct de vedere al politicii publice nu există soluţie ideală la problema migraţiei primarilor. Am spus încă de cînd a fost adoptată legea prin care un primar care schimbă partidul pierde mandatul: nu va avea efectul dorit de a reduce migraţia, doar va bulversa viaţa partidelor în teritoriu. Partidele ca instituţii au fost slăbite, reţelele informale de influenţă au fost păstrate. Problema de fond – motivul pentru care primarii schimbă partidele – nu fusese abordată prin acea lege. Iar primarii schimbă partidele pentru că aşa obţin fonduri de la Guvern şi de la Consiliul Judeţean. Fără fonduri, nu pot demonstra rezultate, deci nu vor mai fi aleşi. Problema se poate rezolva doar reformînd serios sistemul de alocare a fondurilor, pe nişte criterii clare, care să ţină cont de indicatori obiectivi (număr de locuitori, nivel de dezvoltare acolo unde se face alocare, competiţie deschisă acolo unde vorbim de proiecte). Legea există, criteriile sînt acolo. Dar nu se respectă şi se preferă alocările din fonduri preferenţiale. Primarii se adaptează la context şi la cerinţele supravieţuirii politice, dar nu ei au făcut regulile acestui joc pervers – ideea că primarii direct aleşi sînt sursa răului în politică e convenabilă presei şi politicienilor de la Bucureşti. De fapt, politicienii de la Bucureşti au creat problema şi tot ei o pot rezolva, dacă ar dori. E relevant că Parlamentul a interzis migraţia primarilor, dar nu a interzis şi migraţia parlamentarilor, o sursă mult mai directă şi mai importantă de corupţie politică, pentru că Parlamentul dă componenţa Guvernului. De aceea, comparaţia cu legalizarea prostituţiei (legalizăm un fenomen negativ pe care nu îl putem suprima) este neavenită: migraţia e o alegere publică determinată de un sistem pervers de stimulente la fel de publice, prostituţia este, în esenţă, o relaţie privată de schimb.
Din punct de vedere al alegerilor care puteau fi făcute în legătură cu migraţia, existau două soluţii: fie permitem migraţia liberă a primarilor, fie menţinem interdicţia. Nici una dintre variante nu răspundea la problema de fond a alocării arbitrare a fondurilor către Primării, dar măcar stabileau o regulă limpede. În loc de asta, Guvernul Ponta a ales cea mai proastă şi mai absurdă variantă: permitem migraţia primarilor pentru doar 45 de zile, apoi închidem iar perioada de transferuri. Am auzit argumentul că actuala situaţie bloca funcţionarea Consiliilor Locale şi Judeţene. Argumentul este fals şi pleacă de la ideea că dacă partidul de la guvernare nu are majorităţi locale, asta înseamnă că sistemul este blocat. Dacă asta e problema, atunci singura soluţie reală ar fi să desfiinţăm alegerile locale şi să numească Liviu Dragnea prin decret toţi primarii şi consilierii locali, altfel ajungem la blocaje. Democraţia locală înseamnă negocieri permanente şi majorităţi locale, asta este esenţa sa. A te aştepta ca politicienii de la Baia Mare sau Ciorogîrla să refacă permanent alianţele dintre ei, în funcţie de cum se ceartă şi se împacă cei de la Bucureşti, este nerezonabil. Consiliile Locale şi Judeţene nu erau blocate, doar că nu funcţionau aşa cum dorea Liviu Dragnea, iar a îndeplini fanteziile lui Dragnea nu este un obiectiv legitim de politică publică. Ce a făcut Guvernul prin suspendarea temporară a legii este să dea voie primarilor să vină la PSD fără a-şi pierde mandatul, urmînd ca apoi sezonul de transferuri să se închidă din nou, blocînd oamenii la PSD. Absurd din punct de vedere al interesului general, isteţ şi parşiv din punct de vedere al interesului PSD.
Asta este partea de politici publice. Să vedem cum este cu precedentul. Avem un guvern condus de oameni care erau scandalizaţi că Emil Boc dădea prea multe ordonanţe. Dacă Boc avea măcar scuza cinică că nu se putea baza pe o majoritate parlamentară, ei nu au nici măcar această scuză. Guvernează prin ordonanţe pentru că sînt comozi. Iar această ordonanţă creează un precedent absurd: Guvernul decide el singur că o lege este suspendată pe o perioadă dată. Este constituţional? Evident că nu. Dar aceasta este o opinie de presă. Din punct de vedere legal, o ordonanţă sau o lege este neconstituţională dacă o declară aşa Curtea Constituţională. Care ar trebui sesizată. Doar că fosta majoritate USL a numit un Avocat al Poporului convenabil, care nu prea atacă ordonanţele posibil neconstituţionale. Ordonanţa a intrat în vigoare în secunda cînd a fost publicată în Monitorul Oficial, deci primarii au putut trece la PSD şi chiar o respingere ulterioară nu ar putea anula efectele practice. Chiar dacă Parlamentul va respinge ordonanţa atunci cînd va ajunge în Parlament, efectele au fost produse. Chiar dacă Parlamentul trece legea de aprobare a ordonanţei şi preşedintele o respinge e acelaşi lucru. Deci nu avem un mijloc constituţional de a bloca efectele produse de ordonanţele de suspendare a unei legi. Avem deci un cumul de factori care face posibil ca Guvernul să decidă că suspendă pentru o săptămînă Codul Penal. Sau legea privind construcţiile. Sau orice altă lege. Dacă Victor Ponta va scăpa din povestea asta fără să plătească un preţ politic consistent, atunci privim în hău.
Iar Victor Ponta are în acest moment cele mai multe şanse să fie următorul preşedinte. Victor Ponta ar dori ca alegerile să fie despre Traian Băsescu: el este reprezentantul de marcă al antibăsismului. Cere de la popor un mandat pentru a încheia epoca Băsescu. Din fericire, Băsescu este tot mai irelevant în practică, este ţinut în vitrină de Ponta, pe post de sperietoare. Băsescu ca sperietoare este motivul pentru care Ponta poate mobiliza susţinătorii. Însă văd semne că aceste alegeri vor fi, de fapt, despre Victor Ponta. El devine pivotul. Aşa cum alegerile din 1996 au fost despre Ion Iliescu (şi le-a pierdut). Aşa cum alegerile din 2004 au fost despre Adrian Năstase (şi le-a pierdut). Aşa cum alegerile din 2009 au fost despre Traian Băsescu (şi le-a cîştigat).
A devenit deja un loc comun să spui că stînga este unită la viitoarele alegeri, pe cînd dreapta este fărîmiţată şi va pierde. Stînga şi dreapta sînt nişte clişee în discursul public şi nişte etichete în lupta politică. Dar dacă le-am lua în serios, am vedea că stînga nu este chiar unită. PSD este unit cu propriile marionete, de genul UNPR sau candidaţii iepuri, ca Popescu Tăriceanu şi Dan Diaconescu. Dar există o pătură de public de stînga vizibil online, care nu se regăseşte în PSD (şi în nici un alt partid). Mai radical decît PSD, dar complet dezorganizat politic.
De cealaltă parte, nu văd de ce Elena Udrea ar fi de dreapta. Valorile de stînga sau de dreapta sînt irelevante în dezbatere, politicienii mainstream promit cam aceleaşi chestii. Ce avem la aşa-zisa „dreapta“ este de fapt o serie de candidaţi anti-Ponta.
Avem trei candidaţi cu şanse de a intra în turul doi: Klaus Johannis, Monica Macovei şi Elena Udrea. Întrebată într-un studio de televiziune pe cine ar numi consilier, Elena Udrea a zis că l-ar numi consilier pe politică externă pe Bogdan Chireac. Chireac este singurul ziarist de care plăpînda comunitate jurnalistă s-a dezis, în mod oficial, pentru corupţie. Asta pe vremea cînd mai aveam un Club Român al Presei cît de cît funcţional. Televiziunile au fost rugate atunci să nu-l mai prezinte pe Chireac drept jurnalist. Să-l prezinte cum doreau – vorbitor, morsă înţeleaptă, dar nu jurnalist. Nu a avut mare impact acel apel, dar rămîne important ca semnal. Deci urmaşa politică a lui Traian Băsescu l-ar lua consilier pe Chireac, singurul ziarist român cu patalama de corupţie din partea breslei. Elena Udrea este cea mai puţin non-Ponta dintre candidaţii care candidează împotriva lui Ponta. Pasiunea privată a lui Traian Băsescu pentru Elena Udrea l-a îngropat politic. Paradoxal, acesta poate fi un lucru bun. Era convenabil pentru Ponta ca Băsescu să reprezinte un pericol, să fie un element de dezbatere în alegerile care urmează. Izolîndu-se în spatele Elenei Udrean, Băsescu ne-a făcut tuturor un serviciu.
Klaus Johannis are imensul avantaj al maşinăriei de partid PDL – PNL. Persoana sa este ca apa sfinţită, nici nu ajută, nici nu strică. Dacă mobilizarea la vot va fi firavă, el are cele mai multe şanse, vor vota fidelii partidelor, deci vom avea un tur doi Ponta – Johannis. În acest tur doi însă va dificil de convins publicul anti-Ponta că Johannis este omul lor. Situaţia cu Monica Macovei este exact invers: nu are nici o maşinărie politică în spate, dar este chintesenţa antipontismului. Nu degeaba Macovei este cea mai atacată de către Victor Ponta. Din punct de vedere tactic, Ponta greşeşte: cînd eşti premier, şeful celui mai mare partid şi candidatul cu cele mai multe şanse, nu ataci un independent fără partid, ci te îndrepţi spre lupii cei mai mari. Doar că Ponta are o problemă aproape freudiană cu Macovei: îi este frică. Elena Udrea este din acelaşi film cu Ponta, ba chiar din aceleaşi cercuri de avocaţi-afacerişti. Johannis este greu de atacat pentru că e greu de boxat cu umbrele. Propaganda PSD marşează patetic pe faptul că nu este ortodox şi că ar fi traficat copii. Asta arată că nu prea au ceva serios de zis. Prima nu este o acuză, a doua este atît de evident propagandă neagră, că are efecte doar la cei deja convinşi (organele de presă controlate de Elena Udrea atacă şi ele pe tema asta pentru că singura şansă a ei de a conta e să sădească confuzie). Însă Macovei îl deturnează pe Ponta pentru că e din alt film, nu o înţelege. Nu e clar ce vrea, Ponta nu are nimic să-i ofere pentru că nu are nimic din ce ar dori ea. Ponta acţionează din perplexitate şi frică: Macovei e un soi de specie care nu ar trebui să existe în acvariul său.
Miron Damian a scris un articol foarte bun pe Contributors.ro („De ce trebuie unificată «dreapta», de fapt?“, 19 august), în care critică locul comun cum că dreapta pierde prin fărîmiţare. Damian spune că asistăm de fapt la un fel de alegeri primare în turul întîi între candidaţii dreptei. Cum Ponta nu poate cîştiga din primul tur (51% din total votanţi pe listele electorale nu e posibil), cum scenariul plasării unui iepure în turul doi e imposibil practic, spune Damian, avem, de fapt, „o competiţie relativ deschisă, în care electoratul poate vota candidatul cel mai apropiat de preferinţele sale reale, fără să fie nevoie de «vot util».“ Avem, deci, o competiţie între candidaţii anti-Ponta Johannis, Udrea şi Macovei. Dintre care Macovei este de departe cea mai non-Ponta. Al doilea tur va fi o luptă aşa cum am avut în 1996, 2004 şi 2009, între candidatul-pivot şi mobilizarea pentru challenger-ul anticandidatului-pivot. Johannis are cele mai multe şanse să intre în turul doi pentru că are maşinăriile de partid. Macovei are cele mai multe şanse să îl bată pe Ponta în turul doi. Asta dacă va ajunge acolo.