De ce iubesc capitalismul?

14 martie 2012   EDITORIALE ȘI OPINII

- astăzi low cost-urile -

● Pentru că precedentul articol intitulat „De ce iubesc capitalismul“ a avut efectul scontat, îmi propun ca din cînd în cînd să strîng sub acest titlu motivele pentru care iubesc capitalismul – fie că aceste motive sînt mărunte şi personale, fie că sînt grandioase şi globale. O precizare metodologică. De ce „iubesc“ şi de ce „capitalismul“? Am primit sfaturi contra. Dragă, cum adică îl iubeşti, ce-i femeie?! Pune-l şi tu mai analitic: cu argumente pro şi contra şi du concluziile spre cele pro. Ei bine, nu! Scopul acestui serial este tocmai acela de a apăra capitalismul, într-o lume care vrea să trăiască în el, dar iubeşte să-l urască. Este un serial împotriva curentului, împotriva nedreptăţii care i se face permanent capitalismului, fie de la stînga socialistă (anti-piaţă), fie de la stînga feudalistă (anti-egalitate), fie de la stînga etatistă (anti-concurenţă). Într-un fel sau altul, aceste trei curente de stînga copleşesc şi dezbaterile, şi deciziile asupra politicilor economice (cînd vine vorba despre anti-piaţă, pro-etatism şi anti-egalitate, socialiştii îşi dau mîna cu popularii şi creştin-democraţii). Deci, în această atmosferă de teroare a locului comun anti-capitalist, capitalismul merită iubit. Al doilea reproş viza termenul în sine: de ce „capitalism“, e un cuvînt cu multe încărcături, zi mai bine „piaţa liberă“, sună mai puţin compromis. Ei bine, iar refuz! Dacă un bărbos parazit şi paranoic ca Marx s-a chinuit să îi strice numele, dacă generaţii de prostănaci universitari şi-au rezolvat crizele personale de ratare atacînd capitalismul, de ce ar trebui să luăm noi chestia asta de bună? În plus, sună ca dracu’ să zici că iubeşti piaţa liberă. Nu, de fapt, dacă eşti pro-piaţă, capitalismul este chestia pe care o iubeşti, adică acel sistem social care permite libertatea, iniţiativa, egalitatea în faţa legilor şi, în fine, piaţa liberă. Deci, iubesc capitalismul.

● Iubesc capitalismul pentru că el a inventat low cost-urile. Zborurile low cost au fost o lovitură serioasă dată de capitalism feudalismului de stat. Înainte de low cost-uri, zborul era treaba statului din două pseudomotive: siguranţa şi importanţa strategică. Vezi bine, avioanele zburau numai şi numai dacă statul deţinea aceste avioane, pentru că statul e ăla responsabil şi cu capul pe umeri, privaţii sînt nişte hulpavi criminali. Ei bine, lumea s-a umplut de zboruri low cost în ultimii 40 de ani. Cîte s-au prăbuşit? Exact. Statul trebuie să reglementeze şi o face la sînge în industria aviatică; în rest, privaţii au avioane şi se bat la preţuri. Spre fericirea şi extazul pro-capitalist al unora ca mine.

● Ador low cost-urile. Norocul istoric al generaţiei mele a fost ca în România să explodeze rutele low cost exact cînd au picat vizele pentru Europa şi cînd trendul nivelului de trai era ascendent. Am văzut cam tot ce voiam să văd din Europa, plătind pe bilet mai puţin decît aş fi plătit pentru biletul de tren Bucureşti-Oradea. Pentru că, aţi ghicit, rutele trenurilor nu au fost privatizate, ale avioanelor – da. Trenurile sînt de importanţă mega-ultra-suprastrategică, ele trebuie să rămînă ale statului şi preferăm să le vedem mizerabile, goale şi abia tîrîndu-se pe şine şi să ne înghesuim ca proştii în maşini decît să privatizăm CFR.

● Cît despre importanţa strategică a companiilor naţionale aviatice, nu dau doi bani pe ea. În general, dragi cititori pro-capitalişti, ţineţi minte o chestie simplă: cînd cineva spune despre vreo activitate economică că e strategică, priviţi-l cu mare neîncredere, sigur vrea să bage sub preş corupţie, ineficienţă, rente, minciună şi prostie. De obicei, toate la un loc. Şi asta e valabil mai ales la chestiile care par musai strategice, gen industria energetică. Deci, aviaţia de pasageri nu e strategică. Bulgarii nu mai au companie naţională şi nu-i simt lipsa. Dacă aş putea să privatizez Tarom, aş face-o mîine. Dacă aş putea să o desfiinţez, să-i scot avioanele la licitaţie, să-i vînd culoarele de zbor scump către low cost-uri şi cu banii ăia să salvez aeroportul Băneasa din capcana imobiliară nesimţită în care l-a împins viitorul inculpat (sper!) Călin Popescu-Tăriceanu, aş face-o ieri.

● Mă uit la feţele oamenilor cînd zbor cu Tarom şi cînd zbor cu Blue Air sau cu Wizz Air (apropo, ungurii tocmai au declarat falimentul Malev, în timp ce compania low cost ungurească Wizz Air se extinde permanent). La Tarom – bilete foarte scumpe, avioane jumătate goale şi lume bună (oficiali, afacerişti). La celelalte – bilete ieftine, avioane pline, lume necăjită, muncitori spre Italia şi Spania mai ales. Într-o lume normală, cei care zboară cu Tarom ar trebui să-i subvenţioneze pe cei care zboară cu Blue Air, nu? Ei bine, e invers: amărîţii consumatori de low cost subvenţionează din impozitele lor compania falimentară Tarom, ca să zboare fundurile oficialilor şi afaceriştilor.

● Bulgarii şi ungurii nu şi-au aruncat la coş companiile aviatice din inteligenţă, ci pentru că nu au mai avut bani să le ţină. Din păcate, peste tot în lume, peisajul este cam acelaşi: companii naţionale subvenţionate de stat din motive obscure domină intrarea pe piaţă şi fac orice să blocheze low cost-urile. Şicane peste şicane, culoare de zbor rezervate, refuz de intrare pe aeroporturi etc. Dacă vă întrebaţi de ce zburaţi cu low cost-uri în toiul nopţii, cam acestea sînt motivele. Deci, statul plăteşte subvenţii la companiile naţionale pentru ca publicul de elită al acestora să nu-şi mişte fundul decît ziua spre aeroport. Amărîţii de la low cost-uri se pot trezi în miezul nopţii, ei nu sînt de interes strategic. Industria asta arată cel mai monstruos chip al feudalismului de stat. Este unul dintre acele cazuri în care capitalismul ţine cu săracii, în care capitalismul democratizează accesul la resurse (zbor), în care capitalismul ar lua de la bogaţi ca să dea la săraci, dacă nu i s-ar opune cabala birocraţi-industrie strategică.

● Cea mai săracă ţară din Europa (dacă nu numărăm şi Kosovo) este Republica Moldova. Cele mai scumpe bilete de avion din Europa sînt în Republica Moldova. Cu toate acestea, am citit un document de poziţie al Ministerului Transporturilor din RM care spunea că ţara nu poate intra în spaţiul aerian comun al Uniunii Europene (permiţînd deci low cost-uri). O scurtă paranteză pentru pro-capitaliştii care tind să fie anti-UE pentru că aşa au auzit ei de la republicanii din SUA, că UE e o chestie socialistă. Fraţii mei pro-capitalişti, sînteţi într-o eroare istorică. Poate că UE este mai puţin pro-piaţă decît America, dar UE este cea care împinge capitalismul înainte în Europa, împotriva tendinţelor feudal-protecţioniste ale guvernelor şi ale publicurilor naţionale; vă pot da nenumărate exemple – sau credeţi că e o coincidenţă istorică că ne-au invadat low cost-urile fix cînd ne-am integrat în piaţa comună a UE?

● Înapoi la R. Moldova. Deci, se analiza posibilitatea unui acord UE-RM care să deschidă spaţiul aerian moldovenesc. La care Ministerul Transporturilor, condus de un partid care se numeşte Liberal, zice că nu vrea. Din două motive. Primul: nu ar fi cerere pentru aşa ceva, mai ales că moldovenii încă au nevoie de vize pentru a merge în UE. Al doilea: compania naţională Moldova Air ar fi prejudiciată. Primul motiv e ridicol. Carpatair zboară de la Timişoara spre Chişinău cu avioane pline (legînd o non-capitală de Chişinău, Carpatair ocoleşte monopolul de facto al Moldova Air). Basarabenii care muncesc în Italia şi Spania trebuie să facă escală la Timişoara pentru a zbura la preţuri cît de cît decente. Alţii merg cu autobuzele la Bucureşti sau la Odessa pentru a prinde low cost-uri. Toţi aceşti oameni plătesc impozite către un stat care din aceste impozite subvenţionează Moldova Air, companie de interes strategic. 

Mai multe