Cum ar fi ca Germania să ia refugiaţi direct din Turcia?
think-tank
„În primele opt luni ale lui 2015, 433.000 de migranţi şi refugiaţi au ajuns în UE, cei mai mulţi dintre ei prin Grecia. Doar insula Lesbos, care e la 15 kilometri de coasta Turciei şi are 86.000 de locuitori, a primit 114.000 de migranţi între ianuarie şi august. Cei mai mulţi provin din Siria şi, cel mai probabil, vor primi statut de refugiat în UE dacă ajung aici – în 2014, rata de recunoaştere a statutului de azilant a fost de 95%. Dar ca să ceară azil în UE, trebuie să treacă printr-o călătorie grea şi periculoasă. În faţa acestui val masiv de migraţie – cel mai mare de după al Doilea Război Mondial – au existat două reacţii. Germania şi-a deschis braţele pentru refugiaţii care aglomerau drumurile şi staţiile de tren (…). O agendă opusă a avut premierul maghiar Viktor Orbán (…). A declarat chestiunea o ameninţare la adresa securităţii naţionale, a construit garduri, a mobilizat armata şi a trecut legi care criminalizează migraţia (…). În realitate, nici una dintre aceste abordări nu rezolvă problema. Nici o politică liberală de azil, nici gardurile nu vor opri oamenii să se înece în Marea Egee. Asta pentru că nu de UE depinde ce se întîmplă la graniţa noastră de sud-est, ci de Turcia. Fără sprijinul Turciei, UE nu are decît două opţiuni: să primească refugiaţii sau să încerce – futil – să-i oprească.
Noi propunem un acord între UE şi Turcia prin care se poate recîştiga controlul asupra graniţei externe a UE şi în acelaşi timp se oferă o soluţie la criza umanitară. Decît să aştepte ca 500.000 de oameni să ajungă în Germania, Berlinul ar trebui să promită că va prelua el 500.000 de refugiaţi direct din Turcia. Ar fi o măsură extraordinară. Pentru că criza din Siria e una extraordinară şi unică: o criză umanitară la o scală nevăzută în Europa după 1945.
Este important ca refugiaţii să fie luaţi din Turcia, înainte de a se urca în bărci. Ca o măsură de reciprocitate, Turcia ar trebui să se angajeze că va lua înapoi toţi refugiaţii care ajung în Grecia, imediat ce acordul ar fi semnat. Doar aceste două măsuri combinate i-ar putea lăsa în aer pe traficanţii de oameni. Dacă azilanţii sirieni ar avea o opţiune realistă de a cere azil în UE din Turcia şi dacă ar fi siguri că vor fi întorşi în Turcia dacă trec ilegal în Grecia, nu ar mai avea de ce să-şi rişte viaţa în Marea Egee. În plus, migranţii din alte ţări care încearcă să ajungă în UE prin Turcia, unii tocmai din Asia Centrală, ar fi descurajaţi.
Acum doi ani, o echipă de la organizaţia noastră a mers în Finlanda, care se mîndreşte cu cel mai bun sistem de management al frontierei. Finlanda are cea mai lungă frontieră externă terestră dintre ţările Spaţiului Schengen
La acel moment, experţi finlandezi în graniţe consiliau guvernul de la Ankara, iar un grănicer finlandez conducea agenţia europeană Frontex. Gazdele noastre ne-au explicat conceptul de «graniţă inteligentă», ne-au arătat ultimele tehnologii de recunoaştere facială şi cele mai moderne sisteme de supraveghere marină, în Marea Baltică. Abia în ultima zi am realizat ceva foarte interesant: pe graniţa atît de lungă dintre Rusia şi Finlanda sînt numai cîteva garduri, foarte puţin înalte. Principalul lor scop e să nu permită trecerea animalelor şi să marcheze graniţa. Numai în cîteva puncte de mare risc au instalat finlandezii camere şi senzori. Am întrebat de cîte ori a fost testată această graniţă de migranţi. Au fost 67 de cazuri în 2012 şi 18 în prima parte a lui 2013. Cînd i-am întrebat de ce atît de puţini, răspunsul a fost simplu şi evident: Rusia.
Pe partea rusă a frontierei, cîţiva kilometri înăuntrul ţării, sînt două rînduri de garduri de patru metri înălţime, instalate de URSS pe vremuri. Între cele două rînduri de gard e o fîşie de nisip unde orice urme pot fi văzute de cei aproximativ 5000 de grăniceri ruşi, care fac parte din FSB, succesorul KGB. Ne-a fost clar de ce Finlanda are cea mai sigură graniţă din Europa. Or fi grănicerii lor cei mai competenţi din UE, dar graniţa e o moştenire a URSS şi a Cortinei de Fier. Lecţia asta e relevantă de cîte ori se discută despre securitatea graniţelor externe în Europa: ea depinde în primul rînd de vecinii UE şi de dorinţa/capacitatea acestora de a opri migranţii ilegali (…).
Să ne imaginăm că Finlanda ar prelua mîine controlul graniţei UE din Marea Egee. Am avea comunicaţii mai bune, echipament mai bun, supraveghere mai bună şi o mai bună cooperare atît între agenţiile europene, cît şi cu omologii lor din Turcia. Dar asta nu ar reduce numărul oamenilor care ar ajunge în Samos, Kos şi Lesbos, care acum sînt circa 25.000 pe săptămînă. Grănicerii UE tot ar fi obligaţi să escorteze pe teritoriul UE bărcile cu migranţi pe care le opresc. Cele pe care le ratează ar ajunge singure, tot în UE. Deci valul de doritori de azil va continua (…).
Dacă dăm deoparte sentimentele umanitare, morale sau obligaţiile legale pe care le avem prin Convenţia ONU pentru Refugiaţi şi prin legislaţia UE, principala problemă la ideea lui Orbán de a opri criza refugiaţilor prin garduri e că nu are cum să funcţioneze. Chiar cei care îi împărtăşeşc xenofobia, lipsa de milă şi antipatia faţă de musulmani nu ar trebui să ia de bună promisiunea că el îi «apără» pe europeni. Nu afirmăm că gardurile nu funcţionează niciodată. Dimpotrivă, am arătat mai sus: vechile garduri sovietice ţin migranţii departe de Finlanda, de cîteva decenii. Cortina de Fier în sine a fost un sistem de frontieră care şi-a făcut treaba pentru care a fost construit. Dar nu se pot construi garduri pe apă. Ideea lui Orbán că Grecia ar putea opri cumva migranţii dacă s-ar strădui mai mult nu are nici un fundament. Grecia nu ar putea face asta, nici măcar dacă ar da frontiera pe mîna grănicerilor finlandezi sau maghiari.
Orice migrant care se urcă acum pe o barcă în largul coastei din Lesbos sau Kos are o şansă de 99% de a ajunge în Grecia. Guvernul grec nu poate scufunda bărcile sau să le alunge. Ar fi şi ilegal, şi periculos – şi, în plus, costisitor pentru o ţară care depinde de turism. De fapt, singurele opţiuni sînt fie să intercepteze bărcile şi să le aducă la ţărm, fie să nu facă nimic şi să le lase să ajungă singure. Oricum ar fi, migranţii ajung în UE. Traficanţii de oameni ştiu chestia asta. La fel o ştiu şi potenţialii migranţi din alte ţări, unele chiar de departe, din Asia Centrală. Mijloacele prin care Orbán încearcă să împiedice oamenii să ajungă în restul UE nu îi împiedică să ajungă în Grecia. Nici nu îi împiedică să ajungă în Balcani, prin Macedonia, Serbia sau pe rute noi. Gardurile sale s-ar putea să-i oprească să traverseze Ungaria, caz în care o vor lua prin alte ţări, prin Bosnia/Croaţia sau prin România (…).
Totuşi, critica lui Orbán la adresa lui Merkel are o urmă de adevăr. Poziţia Germaniei este atractivă moral, dar riscă să agraveze exact problema pe care încearcă să o rezolve. Sirienii pot să profite de generozitatea Germaniei numai dacă traversează marea şi apoi alte cîteva graniţe naţionale. Trebuie să-şi rişte viaţa în bărci mizere. Sute de mii de oameni sînt dispuşi să rişte, atît de mare e disperarea. Doar turcii pot opri acest exod, de pe teritoriul lor. Deja fac eforturi în acest sens. În 2015, garda de coastă turcă a arestat 59 de traficanţi de persoane şi a salvat 45.000 de refugiaţi din Marea Egee, pe care i-a luat înapoi în Turcia.
Dar numărul celor care riscă va creşte. Şi nu e clar de ce ar face Turcia şi mai multe eforturi ca să-i oprească să plece. Cum ar putea Europa să pretindă aşa ceva cînd Turcia deja suportă costuri uriaşe cu sirienii aflaţi pe teritoriul său? Singura soluţie la această criză este un acord cu Turcia, în termeni diferiţi de cei de pînă acum (…).
În primul rînd, Germania ar trebui să promită că va prelua 500.000 de refugiaţi din Turcia, în următoarele 12 luni, cu depunerea cererilor de azil chiar în Turcia. Guvernul german oricum a anticipat şi s-a pregătit pentru a primi atîţia oameni. Dar decît să aştepte ca ei să facă călătoria atît de periculoasă pînă în Germania, ar trebui să accepte cereri de azil din Turcia şi să-i aducă pe calea aerului pe cei care au dreptul la azil. Desigur, Germania nu trebuie şi nu poate să ia totul asupra sa. Oferta germană ar trebui completată de oferte similare ale altor ţări europene – în mod ideal printr-o înţelegere la nivelul UE. Poate ar trebui chiar ca UE să gestioneze procesul de aplicare pentru azil. Dar asemenea înţelegeri consumă de obicei timp.
În al doilea rînd, orice azilant care pleacă din Turcia şi ajunge în Lesbos, Samos, Kos sau altă insulă grecească trebuie să se întoarcă în Turcia, asta ar fi posibil printr-o clauză de readmisie în acordul UE-Turcia, pe care îl propunem. La început vor fi multe cazuri de readmisie – poate zeci de mii – şi va fi o problemă cu logistica. Dar pe măsură ce toţi vor înţelege că (i) ruta prin Grecia se închide şi (ii) se poate obţine azil din Turcia, oamenii nu vor mai plăti traficanţi şi nu îşi vor mai risca viaţa pentru a traversa marea. Numărul celor care încearcă să ajungă în Grecia va scădea semnificativ.
Această soluţie ar limita numărul de refugiaţi sirieni acceptaţi de Germania. Ar fi o ofertă generoasă, dar ar avea totuşi o limită maximală clară – i-ar satisface deci pe criticii lui Merkel, care se tem că, în actuala situaţie, numărul de refugiaţi primiţi de Germania va tot creşte. Guvernul german va arăta publicului că are situaţia sub control şi va limita deci pierderea de popularitate (…). Va scădea şi povara suportată de Turcia cu migranţii. Mai mult chiar, odată închisă ruta spre UE prin Grecia, Turcia va înceta să mai fie un magnet pentru migranţii care vin din Asia. Asta va scădea presiunea care există acum pe graniţele din Est ale Turciei“. („Why people don’t need to drown in the Aegean. A policy proposal“, European Stability Initiative, 17 septembrie 2015)
Ideea de a prelua refugiaţi direct din Turcia şi, la schimb, Turcia să accepte înapoi refugiaţi care au ajuns deja în Grecia a făcut valuri, mai ales în presa din Germania. Sună logic, dar e greu de acceptat politic ca Berlinul să facă şi mai uşor pentru azilanţi să ajungă în Germania. Deocamdată, Comisia Europeană a promis un plan de acţiune cu Turcia, care în esenţă va spune: vă dăm bani, urgentăm procesul de ridicare a vizelor pentru cetăţenii turci care vin în UE şi deschidem noi capitole din negocierile de aderare la UE, dar în schimb ţineţi sirienii în Turcia. Ankara a dat un răspuns rece, spunînd diplomatic că banii promişi sînt puţini şi că vizele şi extinderea ar trebui date oricum, nu legat de refugiaţi. Dar nu a zis nu. Pe 18 octombrie, Angela Merkel a fost în vizită în Turcia, unde presa spune că s-au discutat detalii ale planului Comisiei. Totuşi, realităţile descrise de ESI nu se schimbă: Turcia poate limita momentan afluxul de migranţi, dar motivele pentru care oamenii îşi riscă viaţa vor rămîne.
Financial Times