Cît va putea UE să refuze Moldova?

13 mai 2010   EDITORIALE ȘI OPINII

Cînd Dilema veche apare pe piaţă se vor fi întîmplat deja la Bruxelles două evenimente pentru care am muncit intens în ultimele luni. Primul este o masă rotundă unde o delegaţie compusă din 15 oficiali din Republica Moldova, negociatorii Acordului de Asociere cu UE, se va întîlni cu lumea think-tank-urilor, a presei şi a instituţiilor din Bruxelles. Al doilea eveniment este o audiere la Delegaţia parlamentară UE-Moldova, pe tema ridicării vizelor pentru cetăţenii moldoveni. Vom lansa acolo un raport pe care l-am scris împreună cu colegul meu Victor Chirilă, de la Asociaţia de Politică Externă din Chişinău. Raportul face parte dintr-un proiect comun CRPE-APE, finanţat de cele două fundaţii Soros, din România şi din Moldova. Se numeşte „EU – Moldova negotiations – What is to be discussed, what could be achieved?“ (disponibil pe site-ul CRPE, deocamdată doar în limba engleză). Este o aducere la zi cuprinzătoare a negocierilor care se poartă acum între Moldova şi UE, pe de o parte pentru un viitor Acord de Asociere, care să includă şi noi avantaje comerciale pentru Moldova, şi, pe de altă parte, pentru a oferi Chişinăului un road-map pentru ridicarea vizelor, asemănător celor care au dus la ridicarea vizelor pentru Serbia şi Macedonia.

Reiau aici cîteva dintre recomandările raportului nostru, inevitabil parţiale cînd încerc să rezum în două pagini ideile dintr-un document de aproape 50. În primul rînd, Moldova este şansa Uniunii de a oferi substanţă Parteneriatului Estic (PaE), o politică ce a dezamăgit pînă acum. Spunem acolo că se creionează de facto un bloc în cadrul PaE, cu Ucraina şi Moldova fiind la un cu totul alt nivel al relaţiilor cu UE decît celelalte patru state. Dar în timp ce Ucraina tratează UE ba cu nemulţumire, ba cu pretenţii, şi aşteaptă oferte financiare pentru orice pas spre reformă, Guvernul de la Chişinău arată o disperare pro-europeană şi s-a apucat deja să facă reforme, preventiv, fără să i se ceară. Chiar ritmul negocierilor pentru Acord este relevant, cu Ucraina au început în 2007 şi stagnează, cu Moldova au început în ianuarie şi se mişcă rapid. Dacă, momentan, Comisia tratează la pachet Ucraina şi Moldova, pe termen mediu şi lung Chişinăul va trebui asigurat că numai de el va depinde modul în care va fi judecat. Ucraina e o ţară prea mare pentru a fi uşor integrată în UE şi pune probleme similare celei din relaţia cu Turcia. Aşa cum Croaţia încearcă să nu fie inclusă într-un pachet cu Turcia, Moldova va trebui analizată independent de Ucraina. PaE are nevoie de o poveste de succes pentru a da un exemplu celorlalte state din fosta URSS că UE oferă ceva palpabil şi doar Moldova poate fi acest exemplu de succes.

Oficialii moldoveni speră ca preambulul viitorului acord să conţină o promisiune de aderare. Mi-e clar din interviurile cu oficiali ai Comisiei şi din reacţiile statelor membre (facem în raport un fel de hartă a opţiunilor statelor UE faţă de Moldova) că nu există voinţă politică pentru a oferi Moldovei aşa ceva. În schimb, UE este gata să ofere fonduri şi asistenţă masive Moldovei.

De aceea, dacă negocierile continuă în ritmul actual, Guvernul moldovean va fi pus în faţa unei dileme grele: să încheie Acordul fără nici o promisiune de aderare măcar pe termen lung sau să prelungească/blocheze discuţiile? Recomandăm acolo, prima opţiune. Chiar dacă nu abandonează oficial scopul de a obţine o promisiune de aderare, Moldova trebuie să încheie acordul, să beneficieze de toate avantajele concrete de pe urma lui şi, dacă linia actuală va continua, în doi-trei ani va fi în poziţia de a cere din nou Uniunii o perspectivă, de pe poziţii mai bune. Miza reală acum este la Chişinău, iar programul de reforme prezentat în urmă cu două luni la Bruxelles, numit Rethink Moldova şi mult lăudat acolo, trebuie aplicat rapid. Nu e uşor, mai ales că urmează noi alegeri în Moldova, dar ar trebui ca tehnocraţii tineri care au intrat în Guvern (care sînt mult peste partidele lor ca pregătire şi idei) să fie lăsaţi să lucreze la reforme şi să fie izolaţi de conflictele politice ce urmează în acest an.


În schimb, Consiliul şi Comisia trebuie să fie mai flexibile şi să renunţe la replica „Nu vă putem promite aderarea şi punct“. Trebuie să ofere o recunoaştere a ambiţiilor europene ale Moldovei, ceea ce în mod formal nu ar reprezenta o schimbare mare faţă de ceea ce i s-a promis în 2005, în Planul de Acţiuni semnat atunci cu Voronin. Dacă UE a lăsat atunci o portiţă deschisă (poate în ideea, corectă, că Voronin oricum nu va face mare lucru), nu are nici un motiv să o închidă acum, cu un guvern pro-european.

Oricum, primul pas ar trebui să fie un road-map clar care să ducă la ridicarea vizelor. Guvernul de la Chişinău s-a apucat să aplice de unul singur şi fără un asemenea road-map măsurile luate de Serbia şi Macedonia. Colegul meu Victor Chirilă a făcut o lungă listă comparativă – Moldova vs ţările din Balcani –, din care rezultă ce s-a făcut şi ce ar mai trebui făcut pentru a satisface cerinţele tehnice ale UE privind vizele. În mod ironic, am aflat la un nivel neoficial că cei de la Comisie au pus Ucrainei patru condiţii pentru a primi un road-map pe vize. Uitîndu-ne pe lista noastră, am observat că Moldova le-a îndeplinit deja. 

Europarlamentarilor le recomandăm să fie mai activi în a întreba Comisia despre conţinutul negocierilor, în noul spirit al Tratatului de la Lisabona. Pe termen scurt, ar trebui să urmeze pentru Moldova o rezoluţie a PE similară celei adoptate în martie pe Ucraina, unde Parlamentul solicită oferirea perspectivei de aderare pentru Kiev. Sper ca europarlamentarii români să se mobilizeze pentru o asemenea rezoluţie. Un capitol separat din raport trage nişte lecţii din aplicarea fostului Plan de Acţiuni EU – Moldova. Vorbim acolo de o adevărată prăpastie între legislaţie şi implementare, cu nenumărate legi (am numărat 21 doar pentru reforma justiţie) şi instituţii nou create de regimul Voronin pentru a îndeplini Planul, dar sabotate în practică chiar de regim. Comisia ar trebui să nu se mai bazeze pe alte instituţii internaţionale şi să evalueze singură evoluţia Moldovei, să dezvolte indicatori clari de implementare şi să ofere banii de asistenţă strict legat de această implementare. La Bruxelles Moldova a primit multe promisiuni, iar noul guvern a făcut figură bună. Am avut senzaţia că oficialii europeni sînt puşi în încurcătură de cei moldoveni: oamenii ăştia chiar sînt serioşi cînd zic că vor în UE şi chiar s-au apucat să facă diverse chestii. Ce ne facem cu ei? Cît îi poţi refuza? Impresia mea este că nu multă vreme. E cumva în firea UE să nu-i poată refuza pe europenii puşi pe treabă şi serioşi. Cum ziceam, miza e la Chişinău acum.

Mai multe