Cine înaintează o lege Magniţki în Parlamentul României?

13 iunie 2012   EDITORIALE ȘI OPINII

În timpul unei dezbateri la LSE, în aprilie, Edward Lucas făcea o emoţionantă evocare a avocatului Serghei Magniţki. Acesta a fost un avocat care a crezut că Rusia e o ţară normală. Dar nu este. Puţină istorie recentă...

În 2007, 25 de ofiţeri de poliţie ruşi conduşi de lt. col. Artiom Kuzneţov iau cu asalt birourile de la Moscova ale fondului de investiţii britanic Hermitage Capital şi confiscă documente. Firma este reînregistrată pe furiş şi conducerea, schimbată formal cu trei indivizi – unul fusese anterior condamnat pentru furt, al doilea pentru tîlhărie şi al treilea pentru omucidere. După cinci luni de la ridicarea celor două camionete de documente, Fiscul rusesc aprobă o returnare de taxe de 230 de milioane de dolari. Către firma controlată acum de cei trei. Hermitage plătise deci prea multe taxe. Cei trei infractori mută banii în alte conturi şi dispar.

Lucrurile puteau rămîne aşa. În definitiv, a pierdut doar statul rus, cui îi pasă? S-a trezit Serghei Magniţki, avocat al Hermitage, să facă scandal. El afirmă că lt. col. Kuzneţov şi subordonaţii săi au dispus de toate actele şi ştampilele firmei, în perioada în care s-a petrecut furtul. În noiembrie 2008, Ministerul de Interne emite un ordin prin care lt. col. Kuzneţov este însărcinat să… ancheteze furtul celor 230 de milioane. Da, tipul care condusese raidul şi confiscase actele. Nu mai pare o ţară normală. Pe 24 noiembrie 2008, lt. col. Kuzneţov îl arestează pe Serghei Magniţki.

De aici începe calvarul său. Se va termina după 358 de zile de detenţie, cu moartea sa, la cîteva zile înainte de termenul-limită de un an în care putea fi ţinut arestat fără proces. I se cere să recunoască faptul că el şi Hermitage au furat statul rus cu cele 230 de milioane – bani pe care statul însuşi îi returnase celor trei infractori. Nu se poate spune că securiştii ruşi ar fi foarte inteligenţi, pe lîngă că sînt brutali. Apoi îi propun un tîrg: să depună mărturie contra clientului său şi va fi eliberat. Refuză.

Cazul său are ecouri în afară – Consiliul Europei publică un raport în care acuză Rusia de „nihilism legal“. Asta se întîmpla pe 7 august 2009, trecuseră nouă luni în care Magniţki stătuse într-o celulă insalubră, unde erau de două ori mai mulţi deţinuţi decît paturi, şi primea mîncare cu larve. În iunie 2009 a fost diagnosticat cu pancreatită de către medicii închisorii, care recomandau operaţie. Următoarele opt luni se plînge de dureri insuportabile. 20 de cereri de asistenţă medicală făcute de el şi avocatul său rămîn fără răspuns. Pe 16 noiembrie 2009 i se pune diagnostic de pancreatită acută şi e transferat la altă închisoare pentru a fi operat. Ajuns acolo, nu este internat, ci pus într-o celulă de izolare. Opt ofiţeri îl încătuşează şi îl bat cu pulane. Există martori şi propriile lor rapoarte. Un medic civil este chemat prea tîrziu, doctorul Kornilov îl găseşte pe pacient mort, cu urme de violenţă pe corp. Medicii şi oficialii închisorii falsifică rapoartele, schimbă ora, locul şi cauza morţii (au inventat un atac de cord). Mama lui Sergei Magniţki a cerut informaţii şi anchetarea morţii fiului său. Cererile au fost respinse. În iunie 2010, se află că mama pensionară a locotenent-colonelui Kuzneţov tocmai intrase în posesia unui apartament de 1,6 milioane de dolari şi a unui Land Rover de 65.000 de dolari. Kuzneţov a fost ulterior avansat în grad şi medaliat.

Consiliul pentru Drepturile Omului de pe lîngă Preşedintele Dmitri Medvedev, un organ consultativ compus din ONG-işti şi investigatori independenţi, denunţă moartea şi ancheta ca fiind ilegale. La întîlnirea cu Consiliul său, Medvedev recunoaşte că e un caz trist că „au fost comise crime“. Ministerul de Interne respinge raportul Consiliului. Medvedev anunţă concedierea a 20 de oficiali din penitenciare. La o privire mai atentă, se descoperă că, de fapt, erau transferuri obişnuite, că unii dintre ei fuseseră chiar promovaţi şi că oricum doar unul din cei 20 avusese de-a face cu acest caz. La doi ani după moartea avocatului, Ministerul de Interne redeschide cazul împotriva sa şi ajunge la concluzia că era vinovat: furase banii, iar furtul el îl denunţase public. Mama lui Serghei Magniţki este chemată la procuratură ca martor în investigaţia post-mortem împotriva fiului său.

Acesta este cazul Magniţki pe scurt. Informaţia adunată de pe site-ul http://russian-untouchables.com. Sînt şi proşti, şi hoţi, şi criminali. Ar fi amuzant dacă nu ar fi tragic. În dezbaterea de la Londra cu care am început acest articol, Edward Lucas spunea publicului ceva de genul: imaginaţi-vă că un avocat iese public şi denunţă un furt comis de la buget de către poliţie în complicitate cu serviciile secrete, procuratura şi autoritatea fiscală. Acum imaginaţi-vă că, în loc să fie investigat furtul, avocatul este arestat. Deja ar fi grav, nu? Acum mai imaginaţi-vă că este ţinut în puşcărie un an, ameninţat şi torturat. Apoi moare, iar cazul său este muşamalizat. Despre asta vorbim. Lucas şi audienţa aveau acel aer de oameni care trăiesc la adăpost şi se minunează de ce grozăvii mai pot comite unii prin ţările mai înapoiate, unde legea e o joacă. Mărturisesc că am făcut şi eu acest exerciţiu pe Facebook cu cititorii români. Dar aşa, mai cu jumătate de gură. Ceva-ceva îmi spune că în România nu ar fi posibil un aşa caz. Poate furt de la stat, da. Dar scandal public în care să fie arestat şi omorît denunţătorul, nu. Şi totuşi, la cîtă obedienţă văd prin jur, chiar şi la această jumătate de schimbare de putere PDL spre USL… nu se ştie niciodată. De aceea, eu vreau garanţii. Iar o poziţie morală la nivel de stat e mereu o garanţie în asemenea cazuri.

Nu e foarte greu. Alte state s-au mişcat deja. Congresul SUA discută acum „legea Magniţki“, prin care celor 60 de oficiali ruşi implicaţi în furt şi în omorîrea avocatului li se interzice intrarea în America şi li se confiscă bunurile. Rusia ameninţă cu represalii. Probabil va fi ceva de genul „dar şi voi omoraţi negri“. O lege asemănătoare a trecut în Olanda. Autorităţile elveţiene au îngheţat bunurile din Elveţia ale unor cetăţeni ruşi implicaţi în caz, iar Marea Britanie a decis şi interzicerea intrării în ţară, şi confiscarea bunurilor. Parlamentul italian discută şi el o lege asemănătoare. Atenţie, aceste legi nu sînt apă de ploaie: escrocii de stat din Rusia nu se simt la adăpost în propria ţară, de aceea îşi exportă averile în Europa civilizată, îşi trimit copiii acolo la şcoală, îşi fac vacanţele acolo. Un boicot la nivel european chiar doare. Iar statul rus face din asta o chestie de orgoliu naţional – preşedintele Putin a declarat că protecţia oficialilor ruşi acuzaţi de alte state în cazul Magniţki e o prioritate. Asta pe principiul „or fi ei tîmpiţi, corupţi şi criminali, dar sînt tîmpiţii, corupţii şi criminalii noştri“. Foarte bine: să se enerveze cu ei de gît. Şi să-i dăm noi motive să se enerveze cu ei de gît.

Deci, cine înaintează o lege Magniţki în Parlamentul României? Ar fi mai mult decît o simplă declaraţie, ar fi o promisiune simbolică: niciodată în România…

http://www.facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

Mai multe