Chestii noi pe frontul de Est
Din ciclul evenimentelor nespectaculoase, dar care vor produce urmări în timp, am fost recent la Forumul UE – Moldova, organizat de Eastern Institute din Polonia şi Asociaţia de Politică Externă de la Chişinău, finanţat de guvernele moldovean şi polonez. Cîteva dintre notiţele mele din cele trei zile de dezbateri lungi, obositoare şi interesante.
● Primul panel a adunat un careu foarte interesant de foşti: Emil Constantinescu, fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski şi fostul preşedinte moldovean Petru Lucinschi, iar ca moderator fostul premier moldovean Ion Sturza. Întrebat de Sturza cum a reuşit să gestioneze guverne de coaliţie, cu bătaie la situaţia curentă din Moldova, Emil Constantinescu a spus că o coaliţie trebuie să aibă un obiectiv major politic pentru a funcţiona. Apoi a povestit experienţele României cu pactele pentru integrare euroatlantică, Snagov I – 1995 şi Snagov II – 1999. Retrospectiv vorbind şi din afară, parcă totuşi am fost şi noi capabili de oarecare capacitate de unire pe obiective mari. Nu ne-a ţinut mult, totuşi au fost momente bune, Emil Constantinescu face o treabă bună dînd aceste exemple.
● Kwasniewski a început prin a-l lăuda pe actualul premier Donald Tusk pentru politica sa externă, deşi a adăugat că au avut conflictele lor în trecut. Ideea de Solidaritatea, atît de dragă polonezilor – spunea Kwasniewski –, îi face să fie solidari cu europenii rămaşi în afara UE. Din acest motiv, UE trebuie să se extindă spre Est, ca un val imediat celui de după Croaţia şi Serbia. În această idee, Polonia dorea să concentreze Preşedinţia UE care îi revine în a doua parte a lui 2011 pe zona estică, dar ceea ce se întîmplă în sud, în spaţiul arab, va deturna cel mai probabil atenţia de la asta.
● Moderatorul Ioan Sturza îi adresează o invitaţie abia mascată fostului preşedinte polonez. Spune că după părerea sa conflictul din Transnistria este prelungit pentru că nu există leadership la nivel european pentru această problemă. E nevoie – spune Sturza – de un lider european proeminent, cum e Kwasniewski, care să devină reprezentant special şi îl întreabă direct cum i se pare ideea. Omul rîde şi nu zice nici da, nici nu, doar că respectivul reprezentant ar avea nevoie de un contract pe termen lung, pentru că e un conflict complicat. Impresia mea e că îi surîdea.
● Petru Lucinschi a preluat ideea lui Emil Constantinescu şi a spus că şi Moldova a avut momentul ei Snagov – în 2005, atunci cînd Vladimir Voronin şi opoziţia au semnat un pact pentru integrare europeană, a fost momentul de deschidere al lui Voronin şi de speranţe, dar ulterior regimul a revenit la ale sale.
● Întrebat de cineva despre restituirea proprietăţilor confiscate de comunişti, Emil Constantinescu a spus ceva surprinzător: pentru standardele regiunii, România a restituit totuşi mai mult. Oricum, mai mult decît Ungaria, astfel încît urmaşii nobilimii maghiare din Transilvania au primit înapoi bunuri, în mai mare măsură decît cei cu proprietăţi în Ungaria. Nu mă gîndisem la asta. n A doua zi a început la fel de în forţă cu premierii în funcţie ai Moldovei şi ai Poloniei. Vlad Filat a vorbit corect şi tehnic, descriind stadiul negocierilor cu UE pentru Acordul de Asociere şi Zona de Liber Schimb. Moartea pasiunii pentru publicul nespecializat. Filat a vrut mai degrabă să transmită mesaje pentru diplomaţii din sală. Am perceput printre rînduri nerăbdarea Chişinăului faţă de ritmul pe care UE îl permite pentru aceste negocieri. Dar, repet, printre rînduri, într-un discurs plin de mulţumiri oficiale. În schimb, Donald Tusk a ţinut un discurs inspiraţional: Moldova trebuie să aspire să intre în UE, nu contează dacă eşti un stat mic sau mare, importantă e voinţa. Şi tot aşa. Util pentru spiritul sălii, cu nimic concret. Important ca mesaj general. De ce se agită Polonia pentru Moldova? Avem amintiri proaspete. Răspuns cu cheie. Apoi a reluat ideea aceea cu solidaritatea care e importantă pentru polonezi, de parcă se vorbise cu Kwasniewski.
● Al doilea comentator la panelul cu premierii a fost Nicu Popescu. Nicu este din Moldova, dar trăieşte de mulţi ani în vest şi e celebru prin lumea think tank-urilor europene, ca expert în spaţiul fost sovietic. După venirea lui Filat la guvern, a fost consilier al acestuia pe integrare europeană. Acum s-a retras într-un fel, consiliază nepermanent guvernul moldovean şi a reluat activitatea la European Council on Foreign Relations de la Londra. Ca o chestiune hazlie, vorbeam cu el că nu prea există români în poziţii senior la marile think tank-uri europene, dar multă lume îl ia pe el ca românul de serviciu de acolo, din cauza numelui. Revenind la discursul său, ca de obicei a fost savuros: vecinătatea estică a UE este acum exact cum era vecinătatea sudică în urmă cu cinci ani – relativ stabilă şi plină de autocraţi. În schimb, vecinătatea sudică e cum era cea estică acum cinci ani: plină de instabilitate şi revoluţii. Dar Republica Moldova iese în evidenţă pentru ambele vecinătăţi: este singurul stat din estul UE care e acum mai democratic decît era în urmă cu cinci ani. Ideea implicită a lui Nicu: dacă e să aibă succes undeva cu democratizarea şi reformarea vecinilor, UE are nevoie de Moldova ca poveste de succes. Am scris asta anul trecut în raportul asupra Parteneriatului Estic, căruia i-am dat subtitlul „Republica Moldova ca o oportunitate“ (scris împreună cu Paul Ivan, atunci la CRPE, acum angajat la Centre for European Policy Studies de la Bruxelles – Paul e speranţa mea că vom avea un român senior la acel nivel).
● La un moment dat, în timpul discursului lui Nicu a picat curentul. Nu a durat mai mult de 30 de secunde, dar cînd s-a aprins lumina, bodyguarzii făcuseră deja zid în faţa premierilor. Nici nu îi observasem pînă atunci. A fost hazliu. La întrebările din sală, Filat a ieşit din morga de tehnocrat. O frază simpatică: ştim că există euroscepticism în UE, dar asta nu e valabil pentru noi, noi sîntem euro-entuziaşti.
● Am fost invitat să fiu comentator la panel-ul despre cooperarea regională. Printre vorbitori, şi Viacheslav Illarionov, membru în Duma rusă. A citit un discurs rece şi cu pretenţii, în care a afirmat de mai multe ori, în diverse formule, cît de importantă este Rusia, spunînd explicit că problemele de pe agenda Moldova – UE nu se pot rezolva fără Rusia. Nu mi-era foarte clar dacă se referă la Transnistria (adevărat, nu se pot face progrese fără voinţa Rusiei) sau în general la relaţia Chişinău – Europa. În intervenţia mea am dat exemple de cooperare regională. Mi-am exprimat regretul că acest forum nu fusese coorganizat şi de către România. Nu era timp acolo pentru detalii, aşa că intru în amănunte aici. E drept că România a fost reprezentată la nivel înalt: secretarul de stat de la MAE Bogdan Aurescu, senatorii Cristian Diaconescu şi Titus Corlăţean şi Emil Constantinescu. Am spus că totuşi e o oportunitate ratată, nu atît pentru România, cît pentru parteneriatul strategic pe care pretindem că îl avem cu Polonia în UE. Şi dacă este o temă clară de maxim interes pentru noi, unde avem ceva în comun cu Varşovia, aceea este Republica Moldova. Un forum Moldova – UE, care nu implică România decît ca invitat, e un mare păcat. Dacă începem cu gelozii regionale între România şi Polonia, vom pierde şi unii, şi alţii. Nu puteam să las totuşi fără replică intervenţia deputatului rus, aşa că am încheiat zicînd că sper că ideea aceea cu agenda UE – Moldova, care nu se poate fără Rusia, nu presupune că Rusia are drept de veto asupra parcursului european al Moldovei.