Vecinătatea, soluţia Rücksiedler-ilor
Acum 5 ani, Olgi Kovács din München, o studentă la comunicări interetnice, a ajuns la Reghin ca să îşi documenteze lucrarea de diplomă. Ea observase un fenomen pe care eu nu îl conştientizam în acel moment: „Rücksiedlung“ – reîntoarcerea saşilor în România. Olgi era o unguroaică născută în Eremitu, sat între Reghin şi Sovata, dar care a emigrat în Germania. După vizita ei, nu am mai auzit vreo idee legată de fenomenul „Rücksiedlung“.
În acest an, însă, pe 13 februarie 2010, primesc o invitaţie la înfiinţarea SDN-ului, la Sighişoara. SDN e acronimul de la Siebenbürgisch-Deutsche Nachbarschaft sau Vecinătatea Germană din Transilvania.
Vecinătăţile au fost o formă de organizare comunitară săsească frecvent întîlnită în sudul Transilvaniei. Era un fel de clacă organizată, cu un coordonator „Nachbarvater“ (staroste), statut, ladă a vecinătăţii şi ritualuri. Vecinătăţile erau organizate la nivel de localitate sau de stradă. De exemplu, se organizau concursuri pentru cea mai frumoasă stradă, întărind astfel conştiinţa comunităţii şi a spaţiului public.
Expresia „vecinătate“ am mai auzit-o în România doar la cursurile de urbanism de la Cluj, sau în cartea lui J.O. Simonds, The garden Cities 21 – Creating a livable urban environment.
După dl Wilhelm Fabini, singura vecinătate care a reuşit să supravieţuiască comunismului este cea din Sighişoara. Poate nu întîmplător – vecinătăţile sighişorene fiind cele mai vechi atestate documentar în Ardeal (1526).
Tot aici, noul SDN este o structură după modelul tradiţional. Organizaţia încearcă să rezolve probleme actuale prin metode deja inventate, dar uitate.
Diferenţa faţă de vecinătăţile tradiţionale este distanţa dintre membrii săi. Membrii fondatori ai vecinătăţii sînt din Haşag (Haschagen), Amnaş (Hamlesch), Sighişoara şi Reghin. Este o relaţie Trans-Transilvană susţinută în primul rînd de corespondenţă, deci de Internet.
M-a surprins să conştientizez că, împreună cu un domn din Sighişoara, eram de fapt singurii saşi rămaşi în România, din grupul de membri fondatori. Toţi ceilalţi sînt saşi reîntorşi, aşa-zişii Rücksiedler, „Reîntorşii“.
Modul de acţiune al acestui grup e foarte aproape de visul arhitectului Şerban Sturdza în ceea ce priveşte salvarea monumentelor: un grup cu intervenţii-fulger, minimale, pentru oprirea degradării patrimoniului construit.
Şerban Sturdza îmi spunea, la un moment dat, că una dintre soluţiile salvatoare pentru monumente în România ar fi înfiinţarea unui fel de SMURD pentru monumente, o echipă de „comando“ care nu ar ţine cont de proprietate sau litigii între proprietari, ci doar de conservarea culturii materiale, un Serviciu Mobil de Urgenţă pentru Restaurare şi Revitalizare – SMURR. Probabil o echipă care intervine pe o proprietate care nu îi aparţine poate fi considerată ilegală. Scopul însă e unul moral.
Un vis devine realitate – pentru că unul dintre scopurile SDN este de a interveni cu soluţii minimale pentru oprirea degradării patrimoniului material. Acest grup funcţionează mai întîi cu acţiune voluntară, pe durata a 1-2 zile/clădire. Prima acţiune derulată la Stejăreni/Peschendorf (sat aflat la 15 km distanţă de Sighişoara), de exemplu, şi-a propus schimbarea ţiglelor sparte sau lipsă din acoperiş în incinta casei parohiale şi alte intervenţii minore, care prelungesc durata de viaţă a clădirii. Efectele colaterale ale acestor acţiuni sînt însă şi mai valoroase şi din ce în ce mai actuale în România: reţele de încredere. SDN îşi propune să creeze o asemenea reţea de încredere prin intermediul căreia membrii săi ar urma să schimbe bunuri şi servicii între ei fără bani, printr-un sistem de troc (Tauschring/LETS – Local Exchange Trading System). Pentru schimbul de produse organice locale, aceste reţele există deja, cel puţin în Tîrgu Mureş şi Cluj. Mai mult, termenul de „Local Money“ pentru produse locale îl întîlnesc din ce în ce mai des.
Următoarea provocare pentru Vecinătate este salvarea patrimoniului prin schimb de bunuri şi servicii, pornind de la resursele locale.
Klaus Birthler este architect.