Un transplant reuşit?
Biserica din Pietrari (jud. Vîlcea) este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, cu următoarele coordonate: VL-II-m-B-09869, Biserica de lemn „Sf. Nicolae“ sat PIETRARI; cătun Angheleşti, 1737.
Biserica a fost „redescoperită“ de dl Alexandru Nancu, în cadrul unui proiect de inventariere, studiere şi restaurare a bisericilor de lemn din nordul Olteniei, pe care Fundaţia HAR – condusă de dl Nancu – îl desfăşoară, încă din anul 2000, în parteneriat cu Muzeul Judeţean Vîlcea.
Amplasată în cimitirul cătunului, scoasă din cult şi folosită ca depozit de materiale, biserica se afla într-o stare proastă de conservare. Cum sătenii îşi construiseră deja o biserică nouă, de zid, în imediata apropiere, este probabil că ceea ce se aştepta era dispariţia ei pe cale naturală, prin ruinare. Nimeni nu era interesat să ştie, să preţuiască şi să încerce să păstreze calităţile care făcuseră ca biserica să fie înscrisă în Lista Monumentelor Istorice încă din 1955.
În aceste condiţii, „primul demers pe care l-am întreprins a fost măsurarea bisericii, fotografierea ei, întocmirea releveelor si apoi redactarea unei schiţe monografice, folosind datele existente la acel moment. Istoria monumentului era la fel de sumară ca a mai tuturor bisericilor din lemn, pentru că puţini dintre istoricii de artă, mult prea copleşiţi de importanţa ctitoriilor domneşti şi boiereşti de zid, au acordat de-a lungul timpului importanţa cuvenită acestor vechi lăcaşe. Într-un sat din judeţul Suceava (la Lămăşeni), oamenii locului i-au pus un nume cît se poate de sugestiv micii biserici din lemn de secol XVIII, moştenite din străbuni: i-au spus „bunica bisericilor» mai noi ridicate în zonă. Noi aveam să descoperim nu o bunică, ci o străbunică, rămasă în viaţă, a lăcaşelor de închinare din nordul Olteniei şi poate chiar din toată Ţara Românească, o străbunică a bisericilor munteneşti, depozitară a unei lungi şi misterioase istorii“, declară dl Nancu în prezentarea pe care o face lucrării sale.
Fiindcă, da, vorbim de o lucrare, un proiect, SALVart 2009-2010, pe care Fundaţia Har l-a început şi l-a dus la bun sfîrşit: „Restaurarea şi strămutarea bisericii de lemn Sfîntul Nicolae din Pietrari-Angheleşti“. Lucrarea a fost – aşa cum sugerează titlul ei – una de amploare. Un remarcabil studiu istoric completat cu date găsite chiar pe unele dintre grinzile bisericii a dovedit că aceasta ar fi fost construită, la sfîrşitul secolului al XVI-lea, într-un alt loc, strămutată – poate chiar de două ori – pînă să ajungă în Pietrari. În paralel, o analiză a tuturor componentelor de lemn ale bisericii şi a modului de punere în operă a materialelor a fost urmată de o inventariere a acestora; au fost evaluate posibilităţile de desfacere a lor, cu propuneri de tratare a materialelor sau/şi de înlocuire a unor părţi ale acestora la relocarea bisericii. Fresca a fost extrasă şi pregătită şi ea pentru transport. Un inventar fotografic extrem de precis a ajutat la transportarea şi remontarea pieselor bisericii în noul loc de amplasare, Muzeul Satului Vîlcean.
Da, în condiţiile date, propunerea de strămutare a bisericii într-o zonă muzeală în care întreţinerea, conservarea şi punerea în valoare să fie asigurate pare a fi singura soluţie. Cu atît mai mult cu cît o asemenea operaţie a fost deja executată cu succes de către acelaşi colectiv pentru biserica din Creţeni-Mreneşti, Vîlcea, strămutat în condiţii excelente şi pus în valoare în cadrul aceluiaşi Muzeu.
Dacă excepţionala – şi nu exagerez deloc – acţiune iniţiată şi dusă la bun sfîrşit de către Fundaţia HAR trebuie făcută cunoscută şi autorii felicitaţi, nu ştiu deloc cum trebuie privită comunitatea care a renunţat atît de uşor la o piesă a patrimoniului construit care nu numai că era de valoare şi îi era în grijă din punct de vedere legal: făcea parte dintre acele bunuri care îi confereau o anume identitate, o unicitate în peisajul românesc. Îi simte oare lipsa?
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.