Şi muzeele se schimbă, nu-i aşa?
Da, dacă se schimbă directorii, fiindcă la noi instituţiile sînt personalizate. Muzeul Municipiului Bucureşti, a cărui soartă am urmărit-o cu atenţie din 1990, măcar că n-am avut multe bune de spus despre cum erau întreţinute colecţiile sale, a intrat într-un alt ritm de activitate de cînd are un director nou (Adrian Majuru, istoric care s-a făcut cunoscut prin numeroase publicaţii în legătură cu diverse aspecte ale trecutului Capitalei). Au apărut imediat pliante atrăgătoare pentru turiştii străini sau pentru bucureşteni, de cele mai multe ori la fel de puţin informaţi ca aceia despre ce merită văzut spre a înţelege personalitatea oraşului, aşa cum a trecut ea prin vîrste succesive, înainte de a fi ciopîrţită fără milă.
De aceea am pornit să vizitez expoziţiile care, colo şi colo, au ceva nou de spus. Cînd încercasem toamna trecută să revăd Muzeul Severeanu (str. Henri Coandă nr. 26), nu se terminase cu totul o refacere care-l ţinuse mulţi ani închis. Acum, el găzduieşte o expoziţie cu privire la cultele antice, sub titlul bizar „Jupiter de partea ta“, şi intrarea (2 lei!) este asigurată zilnic! În aceste condiţii îmbietoare, cineva se poate plimba printre rămăşiţe de temple, fragmente de reprezentări ale zeilor Olimpului sau de stele funerare, reliefuri şi statuete votive, care provin atît din ceea ce fusese pe vremuri adunat de colecţionarul care şi-a dăruit casa, doctorul George Severeanu, precum şi din diverse colecţii arheologice, reunite de Institutul de Arheologie al Academiei Române „Vasile Pârvan“, aflat chiar peste drum. Povestea moştenirii lui Severeanu e tristă: donată în 1949, casa n-a mai fost muzeu pînă în 1956, fiind folosită de Partid ca locuinţe pentru oamenii săi, pe cînd numai într-un colţ se adăpostea văduva donatorului, apoi, sub pretextul unor fraude sau prin abuz, au urmat arestări şi concedieri din cei mai valoroşi membri ai personalului, împrăştierea mobilierului original, în sfîrşit, o istorie necunoscută, în care a jucat un rol Securitatea. Astăzi se recuperează cîte ceva din pierderi, se caută un loc pentru Pinacoteca Bucureştilor, provizoriu depozitată într-o sală de aici, dar în care au intrat probabil unele tablouri din colecţia lui Severeanu, căci el nu se pasiona doar pentru numismatică, ci şi pentru pictură. Cu timpul, îşi va găsi locul şi biblioteca doctorului, în rafturile vechi, care sînt deocamdată goale. Expoziţia actuală, realizată cu ajutorul vecinilor arheologi, are un caracter didactic, de foarte bună calitate, servit şi de traducerea în limba engleză a explicaţiilor la fiecare vitrină. Păcat numai că unele panouri care conţin lămuriri despre divinităţile greco-romane acoperă cîteva dintre superbele oglinzi ce se mai păstrează din vechiul interior al casei. Dat fiind că expoziţia a fost realizată cu contribuţia arheologilor, în spaţiul ocupat de aceştia există şi elemente neaşteptate, cum ar fi reutilizarea pietrelor antice la monumente medievale, ca bisericile de la Densuş şi Ostrov. Banca Naţională a participat şi ea ca sponsor şi, de aceea, e reprezentată prin medalii şi chiar bancnote purtînd efigia lui Traian sau Decebal. În concluzie, coerenţa tematicii este relativ forţată. Ea, în schimb, e mai convingătoare în frumosul album editat încă din 1913 cu ocazia expoziţiei: Jupiter on your side. Gods and Humans in Antiquity in the Lower Danube Area. El cuprinde, pe lîngă textele prezente ca explicaţii, studii erudite de istorie a artei antice, datorate unor cercetători români şi străini. Au colaborat şi muzeele de la Constanţa şi Alba Iulia.
O impresie şi mai bună veţi avea dacă, în următoarele două săptămîni, veţi intra în Palatul Suţu, unde e expoziţia „Primăria oraşului Bucureşti 1866-1944. Serviciul tehnic“. Autoarea este doamna Cezara Mucenic, a cărei experienţă inteligentă şi sensibilă a beneficiat de sprijinul a vreo 20 (numărăm semnăturile!) de arhitecţi, muzeografi, conservatori, restauratori şi fotografi. Un subiect arid, s-ar zice, dar căruia detalii concrete îi dau viaţă. Sînt documente din arhive (cea a Primăriei Municipiului, de la Văcăreşti), tăbliţe de metal (numărul casei, abonamentul la salubritate sau asigurări, interzicerea de a scuipa pe stradă!). Fotografiile surprind şantiere în lucru, la pietruirea străzilor sau la plantarea gazonului, de pildă.
Administraţia unei Capitale se organizează: ea începuse din vremea lui Cuza, dacă nu chiar cu cîţiva ani înainte de Unire. Funcţionarea edilitară şi urbanistică s-a învăţat din bunele deprinderi aduse de peste hotare: numele funcţionarilor publici din acea epocă sînt adesea germane sau italieneşti. În schimb, marea majoritate a numelor de proprietari de imobile, pe străzi întregi, sînt româneşti şi nu sună boiereşte; eram un oraş burghez, cu averi bazate pe comerţ şi meşteşuguri.
Tot ce s-a putut face, şi pînă la Independenţă şi după ea, a fost o epopee. Lucrări ambiţioase, necesitînd mari eforturi şi cheltuieli considerabile, s-au realizat uimitor de rapid. Canalizarea, iluminarea, alimentarea cu apă, curăţenia – înaintau în acelaşi timp cu alinierea străzilor sau tăierea de noi artere. Noilor clădiri, a căror evidenţă o ţin anuarele statistice, li se impune calitatea şi înălţimea (dimensiunea cărămizilor, de jos pînă sus), raportul cu strada şi cu vecinii, tot felul de reglementări de care astăzi nu se mai ţine seama. Documentele înregistrează etapele unei construcţii, de la autorizaţie şi proiect de arhitect, pînă la referatele Serviciului tehnic, care supraveghează şi constată.
Jurămîntul de credinţă al funcţionarilor Primăriei implica un angajament de conştiinciozitate şi onestitate. Sistemul era democratic: cînd s-a introdus gazul, el a fost întîi instalat la Teatrul Naţional, apoi, pentru Palatul Regal, s-a cerut aprobare de la Primărie.
Asemenea expoziţii dezvăluie conţinutul misterios al unor nesfîrşite depozite şi ajută la dezvoltarea unei conştiinţe civice.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.