Satu Mare şi "peisajul lumină"
La englezi se numeşte, pragmatic, night landscape, la italieni paesaggio luce, la fel la francezi: paysage-lumière. Toate definesc acelaşi domeniu al luminii artificiale de utilitate publică gîndite şi făcute în aşa fel încît să pună în valoare peisajul urban şi – de cele mai multe ori – monumentele istorice, clădirile care definesc personalitatea oraşului sau a peisajului. În Anglia, Italia sau Franţa, dar şi în alte zone europene, lumina de noapte, cea care nu dă doar posibilitatea unei plimbări plăcute după căderea întunericului, ci pune altfel în valoare peisajul şi edificiile, relevînd pentru localnici şi vizitatori o altă imagine decât cea diurnă, este un subiect care datează de acum cca treizeci de ani. În tot acest timp, aleşi locali, urbanişti şi arhitecţi, servicii tehnice ale statului sau ale colectivităţilor locale, tehnicieni au adăugat iluminatul de noapte la lista lungă a acelor elemente care să conducă la o calitate superioară a spaţiului urban. Au trecut destui ani de la primele încercări, astfel încît astăzi literatura diverselor categorii profesionale implicate cuprinde şi acest capitol. Şi se vorbeşte – alături de avantajele acestui instrument de lucru – şi despre felul în care, în anumite cazuri, se ajunge prin exces la „poluarea luminoasă“ şi la felul în care trebuie ea combătută.
Nu este cazul nostru, e limpede că – din motive cunoscute de noi toţi – sîntem la începuturile acestui tip de experienţe. Încă nu s-a creat acea specializare a unora dintre actorii urbani care să poată propune o „politică a luminii“ echilibrată şi modelatoare a peisajului nocturn.
Cu toate astea, sîntem martorii unor încercări nu lipsite de interes. O călătorie de astă-vară la Satu Mare m-a convins că, atunci cînd factorii de decizie îşi pun această problemă şi îşi alătură peisagişti cu o bună pregătire şi buni tehnicieni, rezultatele sînt remarcabile. Am avut acolo, în oraşul atît de puţin cunoscut de cei din sudul ţării, surpriza de a descoperi nu un monument istoric pus în valoare noaptea de o iluminare exterioară corespunzătoare, ci un traseu urban care era greu perceptibil la lumina zilei, iar noaptea devenea prezent şi mai cu seamă interesant.
Pentru vizitatorul cît de cît informat, Piaţa Libertăţii cu Parcul central şi clădirile ce le înconjoară constituie cel mai important obiectiv. Clădirile cele mai spectaculoase sînt cele ale începutului de secol – aşa cum este Hotelul Dacia, din păcate neutilizat astăzi –, dar completările ulterioare au urmărit păstrarea unităţii pieţei. În jur, alte străzi şi pieţe interesante şi neaşteptatele legături ale acestora prin pasaje cunoscute doar de localnici îţi prilejuiesc descoperirea unor imagini urbane mai puţin obişnuite şi foarte plăcute.
Ceea ce nu am depistat în timpul zilei a fost legătura dintre piaţa centrală şi malul Someşului, pe care se află clădirea Primăriei noi, construită în anii ’70 după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu. Surpriza a venit pe seară, cînd am remarcat că din piaţă porneşte o alee: un şir de verticale luminoase ne-a condus pe strada Corneliu Coposu – printre spaţii publice destinate spectacolelor de vară, mici restaurante şi multă lume – către ceea ce sătmărenii numesc Centrul nou, sau Piaţa „25 Octombrie“. Dominată de turnul înalt al Primăriei, la rîndul său luminat cu abilitate, această piaţă devine interesantă şi traseul către ea o importantă prezenţă în oraş. Nu sînt o admiratoare a arhitecturii Primăriei din Satu Mare; nici clădirile de pe Str. Corneliu Coposu nu au calităţi remarcabile. Cu toate astea, pe timp de noapte, cu lumina adecvată şi bine plasată în raport cu arhitectura, întreg traseul dintre cele două pieţe capătă viaţă şi constituie un spectacol neaşteptat şi extrem de plăcut al oraşului.
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.
Foto: L.Brătuleanu