Româniile suprapuse

13 mai 2010   BORDEIE ȘI OBICEIE

Un ţăran în vîrstă, cu o ghioagă în mîini, urla la copiii care jucau fotbal într-o poiană. „Pe averea mea?...tu-vă Paştele mamei voastre!“ Şi rotea ameninţător ghioaga lui ciobănească. La început, de la distanţă, am crezut că-i Gheorghe şi că a înebunit. Despre Gheorghe s-ar putea spune că e tipul de ţăran autentic de la munte. Un om echilibrat şi senin, aspru dar plin de bun-simţ, subţire la trup, dar cu multă putere, harnic şi la multe priceput, dar şi cu bucuria băutului. Reprezentantul unei Românii profunde de bună calitate, o specie pe cale de dispariţie.

Şi cum să fi vrut Gheorghe să dea cu parul în nişte copii? De fapt, nu era Gheorghe, ci Poponeci, după cum aveam să descopăr, un alt ţăran, un ins cu două feţe, cu o căutătură vicleană, cu vorba mieroasă la nevoie şi plină de sudălmi în restul timpului, cu mintea înţesată de interese şi socoteli lăturalnice, gata la orice compromis şi în acelaşi timp capabil să facă rău. Îmbrăcat gros, cu cîteva jersee ţărăneşti de lînă puse unul peste altul, în acea zi purta ochelari de soare. Era supărat că trupa de copii veniţi în tabără îi călcau terenul luat în arendă (averea lui), îi culcau iarba, care totuşi n-avea mai mult de un centimetru. Se credea stăpîn absolut pe propria arendă şi se simţea batjocorit în dreptul lui sacru, motiv pentru care părea în stare să facă moarte de om. De bună seamă că o eventuală mică despăgubire l-ar fi înmuiat pe loc, dar după răutatea învîrtirii ghioagei cu ambele mîini, o astfel de discuţie nu mai încăpea. De dragul simetriei, se poate spune despre Poponeci că, în apucăturile lui bezmetice, dezlegate de orice principii, reprezintă o Românie profund frustrată, isterică şi dezumanizată. O Românie des întîlnită.


Norocul lui că profesorul de sport care venise cu elevii în excursie era un om cît se poate de calm. Dădea copiilor un foarte bun exemplu de comportament într-o situaţie limită. Cu parul ce i se agita în apropierea capului, îşi păstra cumpătul, comportîndu-se aproape nefiresc de raţional. La înjurături răspundea cu scuze demne. Mai înainte ceruse chiar voie să joace fotbal acolo şi cineva îi dăduse de înţeles că n-ar fi nici un bai. În pantaloni trei sferturi, de camuflaj, îşi dăduse jos tricoul şi se vedea că-i numai muşchi. De două ori cît Poponeci, n-ar fi avut nici o problemă, la o adică, să-l bată cu parul lui cu tot. Pesemne că şi conştiinţa propriei forţe fizice îi dădea acel calm imperturbabil în faţa zborşirilor ţăranului. Cu faţa mereu la adversar, le-a spus copiilor să-şi ia hainele şi să meargă în vale. S-a pus de cîteva ori în calea lui Poponeci, cînd acesta a dat semne că ar vrea să pocnească pe cîte unul. Trecînd apoi pe lîngă noi, care fusesem spectatori la întreaga scenă, profesorul ne-a spus că îi pare rău, că ştie foarte bine că în zonă există asemenea oameni şi că pentru el n-a fost o surpriză. Un tip entuziast, debordînd de sportivitate, într-o atitudine ce părea veşnic pozitivă şi care dădea impresia că-şi educă şi elevii în spiritul aceloraşi valori ideale ale unui fair-play practic inexistent în România noastră profundă.

Să mai spun că în aceeaşi zi am descoperit şi un al patrulea tip de personaj, un al patrulea tip de Românie, la Fundăţica. Un sat care, în ciuda numelui ce pare predestinat, a devenit o oază de civilizaţie. Plin de construcţii noi cam ca acelea care se văd prin Alpi. Printre ele, o pensiune cum, de bună seamă, or mai exista şi prin Alpi, dar cum eu nu cred să fi văzut vreodată. Cum o fi aia? O construcţie care pe dinafară respectă arhitectura în lemn, tradiţională în zonă, în interior are camere cu paturi din fier forjat, lenjerii şi perdele înflorate, mese mari şi rotunde cu scaune de lemn pictate manual, piscină interioară cu geamuri de jur împrejur prin care se văd munţii, menţinută automat la temperatură constantă, cu instalaţie computerizată de dezumidificare a aerului. Construită de la zero în mai mulţi paşi, de către un întreprinzător inimos, fost poliţist la o secţie din Bucureşti şi care s-a lăsat de meserie. În spaţiu, moşia lui Poponeci nu e departe de pensiunea din Fundăţica.

Mai multe