Pictorul Jean Neylies despre Meşterul Manole
Pe vremea cînd lucram la transpunerea pe suport digital a clişeelor pe sticlă provenite din Colecţia „Alexandru Tzigara-Samurcaş“, am descoperit cîteva diapozitive reprezentînd imagini ale legendei Meşterului Manole. Păreau pagini de carte, făcute în jur de 1900 – linia desenului era cea a graficii epocii. Doar că etichetele originale ale grupului de diapozitive indicau: „Frescă M-tirea Curtea de Argeş. Legenda Meşterului Manole“. Deci, nici vorbă de carte, ci imagini ale unei fresce pe care nu reuşeam să o localizăm. Doamna Ioana Beldiman, istoric de artă, cea care s-a oferit să ne ajute – şi ne-a şi ajutat din plin – să punem în ordine şi să facem un inventar corect al părţii de artă a colecţiei, ne-a indicat locul frescei: ea este cea care decorează partea superioară a pereţilor „sălii Manole“ din cadrul palatului episcopal, cel construit de către restauratorul bisericii Mănăstirii Argeşului, Emile André Lecomte du Noüy. Iar comanda pentru decorarea interiorului a primit-o pictorul – şi el francez – Jean Neylies.
Tot doamna Beldiman ne-a completat informaţiile asupra pictorului. Jean Neylies (1869-1938) s-a născut la Montesquieu-Volvestre, într-o familie modestă. În jurul vîrstei de 20 de ani, pleacă la Paris pentru a se specializa în meseria de coafor. Meseria aleasă este repede uitată şi Neylies se înscrie la École des Beaux-Arts. Îl întîlneşte pe Gheorghe Marinescu, aflat atunci la studii la Paris. Acesta din urmă îl angajează pentru a-i ilustra teza de doctorat, mai apoi tratatele de neurologie, şi îl invită la Bucureşti. Neylies vine aici în 1897. Lucrează pentru Gheorghe Marinescu şi pentru Muzeul Antipa, dar face şi pictură în ulei. Expune la Salonul oficial după ce, începînd din 1903, are expoziţii personale. Chiar şi în 1914 – anul reîntoarcerii sale în Franţa – Universul literar din 7 decembrie anunţă deschiderea, la Bucureşti, a expoziţiei „pictorului Neylies“.
Intrat în relaţii cu membri ai Casei Regale – de altfel, îl găsim adesea menţionat ca fiind „Peintre officiel Cour Roumanie“ –, primeşte comenzi. Printre ele, pe cea a decorării celei mai reprezentative încăperi a clădirii episcopiei de la Curtea de Argeş. Ceea ce realizează acolo este un fel de „bandă desenată“, ilustrînd legenda Meşterului Manole. Se pare că pentru această lucrare primeşte ordinul „Bene Merenti“. Este, de aceea, surprinzător faptul că Neylies nu este citat în bibliografie pentru această lucrare în frescă, în timp ce pictura sa de şevalet se află şi astăzi pe listele licitaţiilor de artă. Sigur, fresca de la Argeş nu poate fi scoasă la licitaţie...
După ce, în 1914, Casa Regală îi oferă o pensie, pictorul se întoarce în Franţa. Revine în Bucureşti an de an, ca să expună, dar şi ca să-şi ridice pensia – condiţie pusă atunci cînd i-a fost acordată. Lucrează şi în Franţa, unde îşi cumpără o locuinţă căreia îi alătură un atelier. Moare în 1938 la Montesquieu-Volvestre.
Deşi francez, Jean Neylies se numără printre cei pe care îi prezintă Tudor Octavian ca fiind Pictori români uitaţi (2003). Poate fiindcă el „a lucrat mai bine de trei decenii la noi, cu osebire teme rurale şi patriarhale, foarte dragi începutului de veac în România“ – cum scrie autorul volumului.
În ceea ce mă priveşte, l-aş încadra în această categorie mai ales pentru fresca de la palatul episcopal de la Argeş, pentru felul în care a interpretat şi adaptat legenda Meşterului Manole unui loc încărcat de simboluri pentru lumea românească a epocii. Simboluri valabile şi astăzi, şi care ne sînt transmise tocmai de către Jean Neylies, prin fresca realizată acum un secol.
Un meşter despre alt meşter...
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.