Palatul Wesselényi din Hodod
Localitatea Hodod, azi o comună în judeţul Satu Mare, a fost multă vreme leagănul ramurii de Hodod a familiei nobiliare Wesselényi. Mărturie stau azi cele două reşedinţe nobiliare somptuoase pe care le-au construit şi care, după naţionalizare, au devenit clădiri de interes public, tratate ca atare de-a lungul ultimelor decenii. Una dintre aceste clădiri este fosta şcoală a comunei, palatul eclectic construit de familia Wesselényi în secolul al XIX-lea, astăzi cunoscut sub numele de „conacul Degenfeld“ – după doctorul Maximilian Degenfeld Schonberg, ultimul proprietar înainte de naţionalizare.
Familia Wesselényi a rămas totuşi în istoria comunei prin ansamblul baroc pe care l-a construit în partea de nord a Hododului şi care adăposteşte astăzi Primăria şi Consiliul Local. Departe de imaginea unui centru administrativ tipic, palatul nu are acces direct din stradă: o poartă decorată cu urne baroce, o curte cu anexe şi o alee străjuită de arbori seculari constituie traseul care trebuie parcurs pînă la palat. Acesta din urmă – cu volumul său masiv încununat cu un acoperiş în pantă frîntă, cu volutele şi blazoanele sculptate care decorează faţadele – trădează funcţiunea anterioară a clădirii.
Construcţia ansamblului a durat 27 de ani. Ea este începută în 1761, cînd comitele Francisc Wesselényi hotărăşte să construiască la Hodod o reşedinţa confortabilă, în spiritul baroc al vremii, pentru care îl angajează pe austriacul Josef Lintzmann. Acesta, impresionat de palatul baroc pe care I.L. Hildebrand îl concepuse pentru Eugeniu de Savoya la Ráckeve în Ungaria, întocmeşte un proiect foarte asemănător şi începe construcţia. După cîţiva ani de muncă, Lintzman nu se dovedeşte foarte priceput: hornurile bucătăriei şi brutăriei afumă încăperile iar subsolul se inundă periodic. După moartea lui Francisc Wesselényi în 1770, responsabilitatea trece în mîinile fiului său, Farkas. Acesta renunţă la Lintzman şi îl contractează pe clujeanul Franz Gindtner, meşter renumit în acea perioadă, care avea să construiască biserica armenească din Dumbrăveni. Gindtner modernizează planurile lui Lintzman şi concepe planurile anexelor, însă nu apucă să-şi ducă munca la bun sfîrşit căci Wesselényi îl dă în judecată pentru proasta gestionare a banilor. Nedorind să oprească lucrările, baronul angajează un al treilea meşter, pe Antal Szoldáti, iar în 1776 se încheie, în sfîrşit, construcţia palatului. Bucătăria, grajdul şi locuinţele servitorilor sînt construite între anii 1783-1784 de către Josef Leder. Lucrările se încheie în 1787, odată cu pavarea curţii cu piatră adusă de la cetatea Hododului, demolată din ordinul austriecilor.
Palatul aminteşte de corpul central al palatului din Ráckeve. Compoziţia faţadelor este simetrică, cu zona centrală marcată de cîte un decroş puternic pe ambele faţade. Acestea sînt decorate cu ancadramentele specifice barocului tîrziu, cu volute sculptate în piatră de Josef Hoffmayer, cu blazoane şi plăci comemorative realizate de Anton Schuchbauer, talentatul meşter cunoscut pentru sculpturile palatului Banffy din Cluj, precum şi pentru cele de la Palatul Teleki din Comlod şi Palatul Haller din Coplean.
Din punct de vedere al conservării, ansamblul se află într-o stare relativ bună. În proprietatea familiei Wesselényi pînă la naţionalizare, clădirea a fost tratată cu oarecare respect în perioada comunistă şi retrocedată urmaşilor după 1990. Decoraţia barocă a palatului s-a păstrat în totalitate, la fel tîmplăria şi obloanele. În interior mai poate fi încă văzut un interesant salon oval, precum şi lambriuri, şeminee, ancadramente şi stucaturi originale, alături de mobilierul sobru şi funcţional al instituţiei publice care îşi are azi sediul în palat.
Irina Leca este studentă la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia Istoria artei, şi coordonatoare a proiectului ,,moNUmenteUITATE“ .