Palatul Pekri din Ozd
Localitatea Ozd, fost centru episcopal, este azi un sat din judeţul Mureş, aparţinînd comunei Bichiş. Izolat şi ferit de ochii turiştilor, satul Ozd adăposteşte, la fel ca zeci de alte localităţi transilvănene, o fostă reşedinţă nobiliară, azi monument istoric de categoria E, înscris în Lista Monumentelor Istorice.
Palatul respectă o compoziţie specifică pentru reşedinţele nobiliare ale Renaşterii transilvane: de plan pătrat, cu patru turnuri circulare la colţuri, el este foarte asemănător cu cel de la Cetatea de Baltă, aflat de altfel în apropiere. Spre deosebire de acesta din urmă însă, palatul de la Ozd are corpul central de dimensiuni mai reduse, ceea ce face ca turnurile să fie foarte apropiate şi să pară că susţin întregul edificiu. Rezultă de aici o siluetă remarcabilă şi mai puţin obişnuită, ale cărei singure decoraţii sînt ancadramentele de piatră ale uşilor şi ferestrelor, realizate în manieră renascentistă. De departe sau de aproape, palatul este extrem de pitoresc şi atractiv, părînd desprins din cărţile cu poveşti. Şi tot ca în poveşti, personajul care dă culoare locului este Kata Szidonia Petroczi. Ea este soţia generalului Pekri Lorincz, participant activ la răscoala curuţilor împotriva habsburgilor (1703-1711). Surse încă neverificate le atribuie ambilor iniţiativa ridicării palatului în 1682. Alte surse vorbesc despre faptul că poeta şi-ar fi început aici cariera literară, iar poezia ei este cu precădere scrisă în lungile perioade de absenţă ale soţului ei, plecat să lupte pentru independenţa Transilvaniei alături de Francisc Rákóczi al II-lea.
Kata Petroczi este socotită una dintre poetele reprezentative pentru literatura barocă maghiară. Imaginea şi scrierile ei rămîn legate, în mod semnificativ, de palatul de la Ozd şi de înfăţişarea lui de excepţie. Anul construcţiei şi proprietarul iniţial ne rămîn necunoscute. În lista monumentelor istorice din România apare sub denumirea de Castelul Pekri, perioadă „ante 1705; refăcut 1732“. Intrat de-a lungul timpului în posesia a diferiţi proprietari, palatul ajunge în proprietatea baronului Ianos Kondradshein şi a soţiei sale, Ilona Teleki, în prima jumătate a secolului al XX-lea; după 1945, trece în proprietatea statului, avînd acelaşi destin ca numeroase alte reşedinţe nobiliare. Mobilierul, cărţile şi obiectele decorative dispar, castelul primeşte diverse funcţiuni: adăposteşte birourile CAP, apoi devine şcoală, cămin cultural, locuinţă pentru cadre didactice. Nu se execută nici o operaţie de întreţinere şi, în cele din urmă, palatul este abandonat din cauza stării avansate de degradare. Acoperişul se deteriorează considerabil iar infiltraţiile ameninţă structura clădirii.
În 1997, Fundaţia Bonus Pastor concesionează proprietatea şi între 1998 şi 2001 înlocuieşte integral acoperişul palatului. Domeniul este retrocedat familiei Teleki şi apoi donat fundaţiei ce continuă proiectele de revitalizare. În prezent, proprietarii intenţionează să restaureze integral palatul şi să îl amenajeze ca centru cu funcţiuni multiple. Totodată, atenţia lor se îndreaptă către posibilităţile de restaurare şi punere în valoare a decoraţiei interioare care se mai păstrează încă: ornamente murale şi stucaturi ce s-au distrus în cazul altor construcţii similare.
În contextul în care majoritatea reşedinţelor nobiliare extraurbane din Transilvania se află astăzi într-o stare avansată de degradare, restaurarea corectă a palatului din Ozd ar putea atrage atenţia asupra potenţialului acestor edificii şi servi ca exemplu de bune practici pentru viitoare astfel de iniţiative.
Irina Leca este studentă la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia Istoria artei, şi colaboratoare la proiectul ,,moNUmenteUITATE“.