Palatul Jakabffy-Juhos din Zăgujeni
Distingîndu-se cu nobleţe în peisajul construit al satelor din zonă, clădirea palatului Jakabffy-Juhos din Zăgujeni impresionează prin dimensiune şi stil, stînd mărturie astăzi unei inedite istorii multietnice.
La începutul secolului al XVII-lea, frămîntările politice de pe teritoriul Moldovei determină o migraţie în masă a negustorilor armeni înspre teritoriile transilvănene. Principele Mihai Apafi al Transilvaniei, dorind să îi atragă în favoarea sa şi vizînd dezvoltarea a ceea ce se va dovedi ulterior cea mai însemnată reţea comercială din răsăritul Europei, încurajează întemeierea unor noi tîrguri şi le garantează autonomie administrativă şi o serie de privilegii. Odată cu intrarea Transilvaniei sub dominaţia habsburgică, comunităţile armene vor trece la catolicism pentru a-şi păstra drepturile şi privilegiile deja obţinute. Intraţi în graţiile Curţii Imperiale de la Viena, armenii îşi vor întemeia două dintre cele mai înfloritoare şi prospere centre transilvănene ale secolului al XVIII-lea, Armenopolis (Gherla) şi Elisabethopolis (Dumbrăveni). În 1721, este atestat oraşul regal liber Armenopolis – construit după planurile arhitectului roman Alexanian, pe pămînturi achiziţionate de la Coroana Habsburgică, de către familiile armene venite din Bistriţa. Unul dintre fondatorii aşezării, Hagopián – judex Jacobus Christophorus, cunoscut apoi ca Jakabffy Kristóf – va fi întemeietorul uneia dintre cele mai importante familii nobiliare ale imperiului. Descendenţii acestuia, Miklós şi Simon, vor primi titlul de Kristóff alias Jakabffy, semnat de însăşi Maria Theresa în 1760. Părăsind Gherla, aceştia îşi vor achiziţiona în 1808, sub forma de donatio mixtae, domeniul de la Zăgujeni din actualul judeţ Caraş-Severin, anexîndu-şi titlului nobiliar atributul „de Zaguzsén“. După moartea din 1841 a lui Miklós, rămas singurul proprietar al domeniului, proprietatea şi rangul nobiliar vor fi moştenite, în lipsa unor descendenţi direcţi, de fiii adoptivi ai acestuia – Imre şi Gyula Kopal.
Imre îşi va construi, pe domeniile ce îi revin, un nou ansamblu rezidenţial – astăzi sediul orfelinatului din sat. În perioada interbelică, aici îşi va desfăşura activitatea Jakabffy Elemér, militant pentru egalitatea drepturilor minorităţilor naţionale şi vicepreşedintele Partidului Maghiar, din cadrul scenei politice a României Mari. În 1944, acesta va fi arestat la Zăgujeni şi internat forţat la Bucureşti, iar reşedinţa de la Zăgujeni va intra în proprietatea statului.
Gyula va prelua şantierul început de tatăl său în 1835 – ce conţinea, printre altele, palatul şi cripta familiei – finalizînd lucrările în 1850. Numeroasele datorii acumulate îl vor determina pe acesta să-şi vîndă proprietatea baronesei Hermine von der Heydte. În 1874, moartea prematură a fiului acesteia din urmă va duce la vinderea moşiei către familia de industriaşi vienezi Juhos. Familia Juhos va extinde clădirea palatului, va moderniza întreg ansamblul şi va amenaja peisager parcul aferent, împodobindu-l, în spiritul epocii, cu arbori de esenţă rară, o seră şi o piscină. Decăderea ansamblului va începe în Al Doilea Război Mondial, cînd acesta va servi ca adăpost unităţilor militare ruseşti, ca mai apoi, după utilizările inadecvate specifice perioadei comuniste, ansamblul să ajungă astăzi pe piaţa speculativă imobiliară.
Frontul amplu desfăşurat la stradă poartă atît pilaştrii încheiaţi cu capiteluri bogate, ancadramente şi decoraţii atent lucrate într-un stil baroc regional, cît şi însemne ale epocii comuniste, puse laolaltă sub pelicula de tencuială albă. Faţadele principale ale palatului sînt opace şi au o compoziţie sobră, clasicizantă, marcată de simetrie, în timp ce una dintre faţadele laterale se deschide spre exterior printr-o inedită loggie. Accesul principal în palat se face dinspre parc şi este marcat de un fronton clasic, înnobilat astăzi cu blazonul în stuc al familiei Juhos.
Anca-Raluca Majaru este studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi colaboratoare la proiectul „moNUmenteUITATE“.