Olari, nr. 10

În acelaşi timp cu comunicatul de presă prin care filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România informa despre respingerea de către Ministerul Culturii a unei cereri de clasare, am primit sesizarea unui cititor în legătură cu un alt atac la patrimoniu. De data asta, în Piaţa „Pache Protopopescu“, unul dintre puţinele ansambluri de arhitectură de dinainte de război care n-au fost încă agresate de apariţia unor noi construcţii. Dar desfigurarea peisajului urban a început de vara trecută, cînd, prin tăierea arborilor din această grădină, singura care mai rămăsese acolo, am înţeles că frumoasa casă care figurează la nr. 10 din strada Olari este în pericol. M-am dus să văd ce se întîmplă, am vorbit cu un locatar şi am aflat că era un proces între deţinătorii dreptului de a locui în casa naţionalizată şi cumpărătorii (de la stat!) ai terenului din faţa clădirii. A cui fusese casa n-am putut să aflu: „Un general al lui Carol al II-lea, unul cu nume sîrbesc.“ Samsonovici? Am întrebat pe cine-l cunoscuse, dar nu, nu era el, fiindcă locuise în altă parte, şi altul nu mi-a venit în minte. Oare informaţia era corectă? În ziua de azi, la noi, oamenii sînt în stare să confunde între ele nume străine: dacă sîrbesc ar însemna polonez, de ce n-ar fi Dombrowski sau Rujinski? De altfel, poate că proprietarul anonim cumpărase casa, nu o construise el – şi ea pare, într-adevăr, mai veche, ca un conac boieresc căruia i s-a adăugat o aripă. Acum un an exista deja ameninţarea ca în locul copacilor să se ridice o clădire nouă, care ar ascunde-o şi ar închide-o pe cealaltă, ar astupa-o, fără să se ţină seama nici de regimul de înălţime, nici de stil.

De la presupuneri trecem la o realitate care se precipită. În 17 mai 2013, Primăria generală emite autorizaţia de construcţie 262/1152929. Ea este valabilă pentru 12 luni, începînd de la 25 mai. Feroneria gardului a fost distrusă în 28 mai (ce frumoasă lucrare de fer forgé!); am fotografii datate 29 mai, pe care apar parapete de rumeguş, care înconjoară spaţiul destinat clădirii, şi buldozere, iar la 30 mai s-a început turnarea fundaţiei. Panoul de şantier anunţă că se va înălţa un imobil multifuncţional P+3+4R. Şapte etaje, dintre care ultimele patru în retragere! Înţelegeţi că perspectiva unei asemenea afaceri a exercitat, asupra justiţiei, o influenţă irezistibilă.

Să ne aducem aminte că disputa pentru împărţirea terenului a avut loc într-o zonă protejată – 05, Bulevardul Carol –, pentru care există un regulament. El prevede anumite condiţii la reabilitarea spaţiilor publice majore, indicînd că în scuaruri ca „Pache Protopopescu“, orice intervenţii „vor fi subordonate caracterului zonei şi vor fi supuse aceloraşi avize de specialitate ca şi construcţiile.“ Numele acestei piaţete este chiar menţionat în acel document, unde se adaugă: „Pentru faza Proiect de autorizaţie de construire, este necesar avizul Ministerului Culturii.“ Întrebarea dacă a fost cerut şi acordat acest aviz este îndreptăţită, văzînd intenţia arhitectului Codrin Triţescu de a construi, pe o parcelă mică, un turn triunghiular cu faţadă de sticlă (ştiţi, sticla e ieftină). În dosul geamului – un magazin la parter. Avînd în vedere că între clădiri trebuie asigurată distanţa de cel puţin 5 metri, e clar că va fi folosit terenul la capacitate maximă, deşi regulamentul o interzice. Din toate acestea rezultă că nu s-a ţinut seama de obligaţiile legale. Între ele mai este şi aceea de a se proceda la o consultare publică, cetăţenii din vecinătate trebuind să fie informaţi. De fapt, nici măcar locuitorii casei care vor avea un zid în faţa ferestrelor nu şi-au făcut auzită vocea.

Concluzia? Ca de atîtea ori, avem legi şi regulamente menite să protejeze valoarea istorică şi artistică a unor vestigii ale vechiului oraş, dar ele nu sînt luate în seamă. Aviditatea unei generaţii care se organizează în plutocraţie îşi bate joc de orice mai aminteşte de un trecut pe care ea îl dispreţuieşte, fără a-l cunoaşte.

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Foto: L. Muntean